TRANSPOZITÍV, -Ă, transpozitivi, -e, adj. (Despre limbi) Care nu are o topică fixă, raporturile sintactice fiind exprimate prin terminațiile cuvintelor. – Din fr. [langues] transpositives.

TRANSPOZITÍV, -Ă, transpozitivi, -e, adj. (Despre limbi) Care nu are o topică fixă, raporturile sintactice fiind exprimate prin terminațiile cuvintelor. – Din fr. [langues] transpositives.

!transpozitív (tran-spo-/trans-po-) adj. m., pl. transpozitívi; f. transpozitívă, pl. transpozitíve

transpozitív adj. m. (sil. mf. trans-) pozitiv

TRANSPOZITÍV, -Ă adj. (Despre limbi) Care nu are o topică fixă, raporturile sintactice fiind exprimate prin terminațiile cuvintelor. [< fr. transpositif].

TRANSPOZITÍV, -Ă adj. (despre limbi) care nu are o topică fixă, raporturile sintactice fiind exprimate prin terminațiile cuvintelor. (< fr. transpositif)

transpozitiv a. ce are facultatea de a transpune: limbi transpozitive, în cari raporturile vorbelor între ele sunt indicate prin terminațiunile lor, ca greaca și latina.

*transpozitív, -ă adj. (d. lat. transpósitus, transpus, cu sufixu -iv. V. pozitiv). Gram. Propriŭ a transpune cuvintele, care, avînd terminațiunĭ care arată raporturile gramaticale, îșĭ schimbă locu fără să sufere înțelesu: latina și greceasca-s limbĭ transpozitive.

TRANSPOZITÍV, -Ă adj. (< fr. transpositif): în sintagma limbă transpozitivă (v.).