transpoziție definitie

12 definiții pentru transpoziție

TRANSPOZIȚÍE, transpoziții, s. f. (Rar) Transpunere. ♦ Spec. (Mat.) Permutare a două litere într-o formulă. ♦ Spec. Schimbare a poziției unor atomi sau a unor radicali dintr-o moleculă a unei substanțe cu formarea unui nou compus. ♦ Spec. Transcriere sau executare a unei compoziții muzicale în altă tonalitate. – Din fr. transposition.
TRANSPOZÍȚIE, transpoziții, s. f. (Rar) Transpunere. ♦ Spec. (Mat.) Permutare a două litere într-o formulă. ♦ Spec. Schimbare a poziției unor atomi sau a unor radicali dintr-o moleculă a unei substanțe (care determină formarea unui nou compus). ♦ Spec. Transcriere sau executare a unei compoziții muzicale în altă tonalitate. – Din fr. transposition.
TRANSPOZÍȚIE, transpoziții, s. f. (Rar) Transpunere.
!transpozíție (rar) (tran-spo-, -ți-e/trans-po-) s. f., art. transpozíția (-ți-a), g.-d. art. transpozíției; pl. transpozíții, art. transpozíțiile (-ți-i-)
transpozíție ș. f. (sil. mf. trans-) poziție
TRANSPOZÍȚIE s. v. transpunere.
TRANSPOZÍȚIE s.f. Transpunere. ♦ (Mat.) Permutare în care toate elementele, în afară de două (care se schimbă unul în celălalt), rămân neschimbate. ♦ (Chim.) Schimbare a poziției unor atomi sau a unor radicali dintr-o moleculă, pentru a forma un izomer. ♦ (Muz.) Schimbarea tonalității unei compoziții. [Gen. -iei. / cf. fr. transposition, lat. transpositio].
TRANSPOZÍȚIE s. f. 1. transpunere. 2. (mat.) permutare în care toate elementele, în afară de două (care se schimbă unul cu celălalt), rămân neschimbate. 3. (chim.) schimbare a poziției unor atomi sau radicali dintr-o moleculă organică pentru a forma un izomer. 4. (muz.) transcriere sau executare a unei compoziții în altă tonalitate decât cea inițială. 5. (biol.) mișcare a unei gene dintr-un set cromozomial sau dintr-un cromozom în altul. 6. problemă enigmistică, în schimbarea poziției părților componente ale unei șarade din a căror însumare inversă trebuie să rezulte un cuvânt nou. (< fr. transposition)
transpoziți(un)e f. 1. acțiunea de a transpune; 2. răsturnarea ordinii obișnuite a vorbelor.
*transpozițiúne f. (lat. *transpositio, d. transpósitus, transpus. V. pozițiune). Acțiunea de a transpune. Metateză. – Și -íție.
transpoziție s. v. TRANSPUNERE.
transpoziție, deplasarea unui grup de sunete – sau a unei întregi lucrări muzicale – la un anumit interval*, raportul dintre sunete rămânând nemodificat. Efectuarea t. unei piese exceptând t. la octavă*, numită și semi-t. – îi schimbă tonalitatea (2), permițând simplificarea execuției; astfel, se evită un registru (I) prea grav sau prea înalt, o tonalitate cu prea multe alterații* sau dificilă ca tehnică instr. etc. În orch. există mai multe instr. transpozitorii. Ele cântă alte sunete decât cele notate, în funcție de tonalitatea în care sunt acordate (1). Astfel, cl., trp. și sax. s. fiind acordate în Si bemol transpun cu un ton* mai jos; cornul în fa și cornul engl. transpun cvinta* inferioară (ex.: corn în fa).

transpoziție dex

Intrare: transpoziție
transpoziție substantiv feminin
  • silabisire: trans-