TRANSMUTÁȚIE, transmutații, s. f. Transformare a unui element chimic în altul prin dezintegrare radioactivă naturală sau prin reacții nucleare. ♦ P. gener. Schimbare, transformare. – Din fr. transmutation, lat. transmutatio.

TRANSMUTÁȚIE, transmutații, s. f. Transformare a unui element chimic în altul printr-o nouă grupare a elementelor constitutive în atomi, obținută prin dezintegrare radioactivă naturală sau prin reacții nucleare. ♦ P. gener. Schimbare, transformare. – Din fr. transmutation, lat. transmutatio.

TRANSMUTÁȚIE s. f. Transformare a unui element chimic în altul, printr-o nouă grupare de elemente constitutive în atomi, obținută fie prin dezintegrare radioactivă naturală, fie prin reacții nucleare.

!transmutáție (tran-smu-, -ți-e/trans-mu-) s. f., art. transmutáția (-ți-a), g.-d. art. transmutáției; pl. transmutáții, art. transmutáțiile (-ți-i-)

transmutáție s. f. (sil. mf. trans-) mutație

TRANSMUTÁȚIE s. transmutare.

TRANSMUTÁȚIE s.f. Transformare a unui element chimic în altul, fie prin bombardament cu corpusculi de mare energie, fie pe cale naturală. ♦ (P. ext.) Schimbare, transformare. ♦ Transmutație genetică = schimbare în ordinea liniară a genelor; transmutație radioactivă = dezintegrare radioactivă. [Gen. -iei. / cf. fr. transmutation, lat. transmutatio].

TRANSMUTÁȚIE s. f. 1. transformare a unui element chimic în altul în urma dezintegrării radioactive sau a reacțiilor nucleare. ◊ schimbare, transformare. 2. transformare a unui cromozom, care nu este datorată unei mutații genice. (< fr. transmutation, lat. transmutatio)

TRANSMUTÁȚIE ~i f. 1) Schimbare a unui corp în altul. 2) fiz. Transformare a unui element chimic în altul prin dezintegrare radioactivă. ◊ ~ genetică schimbare în ordinea liniară a genelor. /<fr. transmutation, lat. transmutatio

*transmutațiúne f. (lat. trans-mutátio, -ónis. V. mutațiune). Acțiunea de a transmuta. – Și -áție și -áre.