TRANSIGÉNT, -Ă, transigenți, -te, adj. (Livr.) Care cedează ușor, care face concesii și compromisuri; conciliant. – Din lat. transigens, -ntis, fr. transigeant.

TRANSIGÉNT, -Ă, transigenți, -te, adj. (Livr.) Care cedează ușor, care face concesii și compromisuri; conciliant. – Din lat. transigens, -ntis, fr. transigeant.

TRANSIGÉNT, -Ă, transigenți, -te, adj. (Rar, în opoziție cu intransigent) Care cedează ușor, care face ușor concesii și compromisuri; conciliant, împăciuitor. Alții, mai transigenți, sînt gata să spuie că arta e folositoare. GHEREA, ST. CR. I 296.

transigént adj. m., pl. transigénți; f. sg. transigéntă, pl. transigénte

TRANSIGÉNT, -Ă adj. (Liv.) Care cedează ușor, care face concesii; conciliant, împăciuitor. [< transige].

TRANSIGÉNT, -Ă adj. care cedează ușor, face concesii, compromisuri; conciliant. (< lat. transigens, după fr. transigeant)

TRANSIGÉNT ~tă (~ți, ~te) rar Care face concesii; caracterizat prin admiterea compromisurilor. /<fr. transigens

*transigént, -ă adj. (lat. tránsigens, -éntis. V. intransigent). Care transige.