Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

21 defini╚Ťii pentru transfigurare

TRANSFIGUR├ü, transfigurez, vb. I. Tranz. ╚Öi refl. A(-╚Öi) schimba (├«n mod esen╚Ťial) expresia fe╚Ťei, ├«nf─â╚Ťi╚Öarea, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. ÔÇô Din fr. transfigurer, lat. transfigurare.
TRANSFIGUR├üRE, transfigur─âri, s. f. Faptul de a (se) transfigura, modul cum arat─â ceea ce s-a transfigurat; transfigura╚Ťie. ÔÇô V. transfigura.
TRANSFIGUR├ü, transfigurez, vb. I. Tranz. ╚Öi refl. A(-╚Öi) schimba (├«n mod esen╚Ťial) expresia, ├«nf─â╚Ťi╚Öarea, forma, con╚Ťinutul, caracterul, natura, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. ÔÇô Din fr. transfigurer, lat. transfigurare.
TRANSFIGUR├üRE, transfigur─âri, s. f. Faptul de a (se) transfigura; modul cum arat─â ceea ce s-a transfigurat; transfigura╚Ťie. ÔÇô V. transfigura.
TRANSFIGUR├ü, transfigurez, vb. I. Tranz. 1. A schimba ├«nf─â╚Ťi╚Öarea, expresia fe╚Ťei (cuiva). ├Än cinci minute fu transfigurat, ca ├«ntotdeauna c├«nd citea. C. PETRESCU, ├Ä. II 103. 2. A da alt─â ├«nf─â╚Ťi╚Öare, alt aspect unui lucru, a face s─â fie altfel. Luna transfigureaz─â totul. Gardurile str├«mbe, ╚Öandramalele d─âr─âp─ânate, b─âl─âriile din maidan, at├«t de ur├«te ├«n lumina soarelui. IBR─éILEANU, A. 15. Sadoveanu zugr─âve╚Öte necontenit natura pictural, dar ├«n acela╚Öi timp cum o vede copila, adic─â transfigurat─â de concep╚Ťia ei. id. S. 6. ÔŚŐ Refl. ├Än dou─â zile capitala se transfigurase. C. PETRESCU, ├Ä. II 179.
TRANSFIGUR├üRE, transfigur─âri, s. f. Faptul de a transfigura; schimbare, refacere, transformare. Izvorul autenticii sim╚Ťiri se g─âse╚Öte ├«n oglindirea veridic─â a vie╚Ťii, ├«n transfigurarea ei artistic─â prin prisma personal─â a g├«ndirii ╚Öi sensibilit─â╚Ťii autorului. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 382, 3/1.
!transfigurá (a ~) (tran-sfi-/trans-fi-) vb., ind. prez. 3 transfigureáză
!transfiguráre (tran-sfi-/trans-fi-) s. f., g.-d. art. transfigurắrii; pl. transfigurắri
transfigur├í vb. (sil. mf. trans-), ind. prez. 1 sg. transfigur├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. transfigure├íz─â
transfiguráre s. f. (sil. mf. trans-), g.-d. art. transfigurării; pl. transfigurări
TRANSFIGUR├üRE s. transfigura╚Ťie. (~ unui actor.)
TRANSFIGUR├ü vb. I. tr., refl. A(-╚Öi) schimba expresia, ├«nf─â╚Ťi╚Öarea, starea de spirit. ÔÖŽ tr. A da (unui lucru, unei situa╚Ťii) alt─â ├«nf─â╚Ťi╚Öare, alt aspect; (p. ext.) a denatura. [< fr. transfigurer, cf. lat. transfigurare].
TRANSFIGUR├üRE s.f. Ac╚Ťiunea de a (se) transfigura ╚Öi rezultatul ei; transfigura╚Ťie. ÔÖŽ Procedeu specific procesului de crea╚Ťie cu ajutorul c─âruia elementele realit─â╚Ťii exterioare, filtrate de viziunea imagina╚Ťiei ╚Öi puterea de expresie a artistului, se transform─â ├«ntr-o realitate nou─â, opera de art─â. [< transfigura].
TRANSFIGUR├ü vb. I. tr., refl. a(-╚Öi) schimba expresia, ├«nf─â╚Ťi╚Öarea, forma, con╚Ťinutul, caracterul. II. tr. a da (unui lucru, unei situa╚Ťii) alt─â ├«nf─â╚Ťi╚Öare, alt aspect. (< fr. transfigurer, lat. transfigurare)
TRANSFIGUR├üRE s. f. ac╚Ťiunea de a (se) transfigura; transfigura╚Ťie. ÔŚŐ procedeu specific procesului de crea╚Ťie cu ajutorul c─âruia elementele realit─â╚Ťii exterioare, filtrate de imagina╚Ťia ╚Öi puterea de expresie a artisticului, se transform─â ├«ntr-o realitate nou─â, opera de art─â. (< transfigura)
A TRANSFIGUR├ü ~├ęz tranz. A face s─â se transfigureze. [Sil. trans-fi-] /<fr. transfigurer
A SE TRANSFIGUR├ü m─â ~├ęz intranz. 1) A c─âp─âta o alt─â ├«nf─â╚Ťi╚Öare sau o alt─â expresie. 2) A c─âp─âta un alt caracter; a-╚Öi schimba radical starea de spirit. /<fr. transfigurer
transfigur├á v. a schimba la fa╚Ť─â, a lua o alt─â figur─â.
*transfigura╚Ťi├║ne f. (lat. transfigur├ítio, -├│nis). Ac╚Ťiunea de a transfigura. S─ârb─âtoarea Schimb─âri─ş la fa╚Ť─â (6 A┼şgust). ÔÇô ╚śi -├í╚Ťie, dar ob. -├íre.
*transfigur├ęz v. tr. (lat. transfigurare). Schimb fa╚Ťa unu─ş om: bucuria ├«l transfigurase.
TRANSFIGURARE s. transfigura╚Ťie.

Transfigurare dex online | sinonim

Transfigurare definitie

Intrare: transfigura
transfigura verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: trans-
Intrare: transfigurare
transfigurare substantiv feminin
  • silabisire: trans-