transfigurare definitie

21 definiții pentru transfigurare

TRANSFIGURÁ, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia feței, înfățișarea, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare.
TRANSFIGURÁRE, transfigurări, s. f. Faptul de a (se) transfigura, modul cum arată ceea ce s-a transfigurat; transfigurație. – V. transfigura.
TRANSFIGURÁ, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia, înfățișarea, forma, conținutul, caracterul, natura, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare.
TRANSFIGURÁRE, transfigurări, s. f. Faptul de a (se) transfigura; modul cum arată ceea ce s-a transfigurat; transfigurație. – V. transfigura.
TRANSFIGURÁ, transfigurez, vb. I. Tranz. 1. A schimba înfățișarea, expresia feței (cuiva). În cinci minute fu transfigurat, ca întotdeauna cînd citea. C. PETRESCU, Î. II 103. 2. A da altă înfățișare, alt aspect unui lucru, a face să fie altfel. Luna transfigurează totul. Gardurile strîmbe, șandramalele dărăpănate, bălăriile din maidan, atît de urîte în lumina soarelui. IBRĂILEANU, A. 15. Sadoveanu zugrăvește necontenit natura pictural, dar în același timp cum o vede copila, adică transfigurată de concepția ei. id. S. 6. ◊ Refl. În două zile capitala se transfigurase. C. PETRESCU, Î. II 179.
TRANSFIGURÁRE, transfigurări, s. f. Faptul de a transfigura; schimbare, refacere, transformare. Izvorul autenticii simțiri se găsește în oglindirea veridică a vieții, în transfigurarea ei artistică prin prisma personală a gîndirii și sensibilității autorului. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 382, 3/1.
!transfigurá (a ~) (tran-sfi-/trans-fi-) vb., ind. prez. 3 transfigureáză
!transfiguráre (tran-sfi-/trans-fi-) s. f., g.-d. art. transfigurắrii; pl. transfigurắri
transfigurá vb. (sil. mf. trans-), ind. prez. 1 sg. transfiguréz, 3 sg. și pl. transfigureáză
transfiguráre s. f. (sil. mf. trans-), g.-d. art. transfigurării; pl. transfigurări
TRANSFIGURÁRE s. transfigurație. (~ unui actor.)
TRANSFIGURÁ vb. I. tr., refl. A(-și) schimba expresia, înfățișarea, starea de spirit. ♦ tr. A da (unui lucru, unei situații) altă înfățișare, alt aspect; (p. ext.) a denatura. [< fr. transfigurer, cf. lat. transfigurare].
TRANSFIGURÁRE s.f. Acțiunea de a (se) transfigura și rezultatul ei; transfigurație. ♦ Procedeu specific procesului de creație cu ajutorul căruia elementele realității exterioare, filtrate de viziunea imaginației și puterea de expresie a artistului, se transformă într-o realitate nouă, opera de artă. [< transfigura].
TRANSFIGURÁ vb. I. tr., refl. a(-și) schimba expresia, înfățișarea, forma, conținutul, caracterul. II. tr. a da (unui lucru, unei situații) altă înfățișare, alt aspect. (< fr. transfigurer, lat. transfigurare)
TRANSFIGURÁRE s. f. acțiunea de a (se) transfigura; transfigurație. ◊ procedeu specific procesului de creație cu ajutorul căruia elementele realității exterioare, filtrate de imaginația și puterea de expresie a artisticului, se transformă într-o realitate nouă, opera de artă. (< transfigura)
A TRANSFIGURÁ ~éz tranz. A face să se transfigureze. [Sil. trans-fi-] /<fr. transfigurer
A SE TRANSFIGURÁ mă ~éz intranz. 1) A căpăta o altă înfățișare sau o altă expresie. 2) A căpăta un alt caracter; a-și schimba radical starea de spirit. /<fr. transfigurer
transfigurà v. a schimba la față, a lua o altă figură.
*transfigurațiúne f. (lat. transfigurátio, -ónis). Acțiunea de a transfigura. Sărbătoarea Schimbăriĭ la față (6 Aŭgust). – Și -áție, dar ob. -áre.
*transfiguréz v. tr. (lat. transfigurare). Schimb fața unuĭ om: bucuria îl transfigurase.
TRANSFIGURARE s. transfigurație.

transfigurare dex

Intrare: transfigura
transfigura verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: trans-
Intrare: transfigurare
transfigurare substantiv feminin
  • silabisire: trans-