transcendent definitie

12 definiții pentru transcendent

TRANSCENDÉNT, -Ă, transcendenți, -te, adj. 1. (Fil.) Care depășește, care trece dincolo de orizontul experienței sau al întrebuințării teoriei într-un domeniu dat; care presupune un principiu exterior și superior oricărei clase de obiecte. ♦ (În filosofia lui Kant) Care se află dincolo de orice experiență posibilă, fie că este vorba de realități (lucruri în sine), fie de principii ale cunoașterii. ◊ Care se află mai presus de inteligența obișnuită, de lucrurile individuale, de umanitate. 2. (Mat.) Care folosește calculul diferențial și integral. ♦ (Despre unele numere) Care nu poate fi rădăcina unui polinom cu coeficienți raționali. – Din fr. transcendant, lat. transcendens, -ntis.
TRANSCENDÉNT, -Ă, transcendenți, -te, adj. 1. (Fil.) care se ridică dincolo de limita sau de nivelul unui domeniu dat; care presupune un principiu exterior și superior oricărei clase de obiecte. ♦ (În filozofia lui Kant) Care se găsește dincolo de orice experiență posibilă, care este inaccesibil cunoașterii bazate pe experiență, care întrece limitele realității. ◊ Care se află mai presus de inteligența obișnuită, de lucruri individuale, de umanitate. 2. (Mat.) Care folosește calculul diferențial și integral. ♦ (Despre unele numere) Care nu poate fi rădăcina unui polinom cu coeficienți raționali – Din fr. transcendant, lat. transcendens, -ntis.
TRANSCENDÉNT, -Ă, transcendenți, -te, adj. 1. (În filozofia idealistă a lui Kant) Care se găsește dincolo de limitele experienței, care este inaccesibil cunoașterii bazate pe experiență, care întrece limitele realității. 2. (Mat.) Care folosește calculul diferențial și integral. Geometrie transcendentă. Analiză transcendentă.
transcendént (trans-cen-) adj. m., pl. transcendénți; f. transcendéntă, pl. transcendénte
transcendént adj. m. (sil. mf. trans-), pl. transcendénți; f. sg. transcendéntă, pl. transcendénte
TRANSCENDÉNT adj. v. metafizic.
TRANSCENDÉNT, -Ă adj. 1. (Fil.) Care se află dincolo de orice domeniu dat, de lumea materială. 2. (În filozofia idealistă a lui Kant: op. imanent) Care se află dincolo de limitele cunoașterii experimentale; inaccesibil cunoașterii bazate pe experiență, care întrece limitele realității. 3. (Mat.; despre numere) Care nu este soluția unei ecuații algebrice cu coeficienți raționali. [Cf. fr. transcendant].
TRANSCENDÉNT, -Ă adj. 1. (fil.) care se află dincolo de orice domeniu dat, de lumea materială. ◊ (la Kant) de dincolo de limitele cunoașterii experimentale; inaccesibil cunoașterii bazate pe experiență, care depășește limitele realității. 2. (mat.; despre numere) care nu poate fi rădăcina unui polinom cu coeficienții raționali; (despre ecuații) care nu se poate scrie sub forma unui polinom egalat cu zero. (< fr. transcendant, lat. transcendens)
TRANSCENDÉNT ~tă (~ți, ~te) (în opoziție cu imanent) 1) Care se află dincolo de limitele unei sfere anumite sau ale lumii materiale în genere. 2) (în filozofia lui Kant) Care iese dincolo de lumea empirică, fiind inaccesibil cunoașterii bazate pe experiență. [Sil. trans-cen-] /<fr. transcendant, lat. transcendens
transcendent a. Filoz. care trece peste limitele experienței: idei transcendente, cari derivă imediat din rațiunea pură; geometrie transcendentă, care întrebuințează infinitul în calculul ei.
*transcendént, -ă adj. (lat. transcéndens, -éntis, d. transcéndere, a trece dincolo suindu-te [trans, dincolo, și scándere, a te sui]. V. ascendent). Fil. Care trece de hotaru experiențeĭ, ĭeșit din rațiunea pură, sublim, superior: ideĭ transcendente. Geometrie transcendentă, care se servește de calculu integral saŭ infinitezimal. Adv. În mod transcendent.
TRANSCENDENT adj. (FILOZ.) metafizic, (înv.) metafizicesc.

transcendent dex

Intrare: transcendent
transcendent adjectiv
  • silabisire: trans-