trainic definitie

12 definiții pentru trainic

TRÁINIC, -Ă, trainici, -ce, adj. Care durează, care rezistă, care se păstrează bine; solid, rezistent, durabil. – Din sl. trajanŭ sau trai + suf. -nic.
TRÁINIC, -Ă, trainici, -ce, adj. Care durează, care rezistă, care se păstrează bine; solid, rezistent, durabil. – Din sl. trajanŭ sau trai + suf. -nic.
TRÁINIC, -Ă, trainici, -e, adj. Care durează, ține, se păstrează bine; solid, rezistent, durabil. O carte veche, încîlcită și legată în piele foarte trainică. GALACTION, O. I 207. Vasul e de aur virgin... zvelt, dar trainic ca un bronz. MACEDONSKI, O. I 151. E vorba de o femeie pe care au zidit-o meșterii în părete spre a-l face să fie mai trainic. ODOBESCU, S. II 510. ◊ (Adverbial) Tot mai larg peste țară înfloresc bucuriile, Tot mai trainic se-așază în istorie filele. DEȘLIU, G. 45.
tráinic adj. m., pl. tráinici; f. tráinică, pl. tráinice
tráinic adj. m., pl. tráinici; f. sg. tráinică, pl. tráinice
TRÁINIC adj. 1. v. solid. 2. v. durabil. 3. durabil, indestructibil, rezistent, viabil. (O operă ~.) 4. durabil, stabil, statornic, (înv.) stătător. (Sentimente ~.) 5. v. persistent.
Trainic ≠ șubred, netrainic, trecător
TRÁINIC ~că (~ci, ~ce) Care ține sau se păstrează mult timp; durabil. Cunoștințe ~ce. /trai + suf. ~nic
trainic a. durabil, solid. [Tras din trăì].
tráĭnic, -ă adj. (d. traĭ saŭ bg. traen, trainic). Durabil, rezistent: casă, haĭnă traĭnică. Adv. A zidi traĭnic.
TRAINIC adj. 1. puternic, rezistent, solid, tare, zdravăn. (A înfipt un par ~ în pămînt.) 2. durabil, rezistent, solid, (rar) dăinuitor, (pop.) purtăreț, țeapăn, vîrtos, (înv.) nestrămutat, țiitor. (Ghete ~; o construcție ~.) 3. durabil, rezistent, viabil. (O operă ~.) 4. durabil, stabil, statornic, (înv.) stătător. (O stare sufletească ~.) 5. durabil, persistent, rezistent, (livr.) peren. (Efecte ~.)
AERE PERENNIUS v. EXEGI MONUMENTUM AERE PERENNIUS.

trainic dex

Intrare: trainic
trainic adjectiv