trăsură definitie

20 definiții pentru trăsură

TRĂSÚRĂ, trăsuri, s. f. 1. Vehicul cu patru roți, pe arcuri, tras de cai și folosit la transportul persoanelor. ♦ (Înv.) Trăsură cu aburi = tren. 2. (Astron.; pop.; art.) Constelația Vizitiul. 3. (Înv.) Linie a feței; trăsătură (1). 4. (Înv.) Linie de hotar între două proprietăți. ♦ Suprafață de teren cu o lungime de șase prăjini. 5. (Rar; în sintagma) Trăsură de unire = liniuță de unire. – Tras + suf. -ură.
TRĂSÚRĂ, trăsuri, s. f. 1. Vehicul pe patru roți, cu arcuri, tras de cai și folosit la transportul persoanelor. ◊ (Înv.) Trăsură cu aburi = tren. 2. (Astron.; pop.; art.) Constelația Vizitiul. 3. (Înv.) Linie a feței; trăsătură (1). 4. (Înv.) Linie de hotar între două proprietăți. ♦ Suprafață de teren cu o lungime de șase prăjini. 5. (Rar; în sintagma) Trăsură de unire = liniuță de unire. – Tras + suf. -ură.
TRĂSÚRĂ1, trăsuri, s. f. 1. Vehicul cu arcuri, cu patru roți, tras de cai și folosit la transportul persoanelor. Era un soare cald de început de toamnă și trăsura mergea duruind pe o șosea pietruită. SADOVEANU, O. III 65. Într-o trăsură mare de casă se suiră toate fetele. HOGAȘ, M. N. 44. Privirea ei căuta lung și dureros la ultimul val de colb ce se așeză încetișor pe urma trăsurii. VLAHUȚĂ, O. A. 125. ◊ (Învechit) Trăsură cu aburi = tren. De la Linți începe drumul de fier pentru trăsura cu aburi și merge în munții Tirolului. KOGĂLNICEANU, S. 13. Scrisoare de trăsură v. scrisoare. 2. Vizitiu (2). Vizitiul poartă numele de vizitiu, trăsură, surugiu. PAMFILE, CER. 169.
TRĂSÚRĂ2, trăsuri, s. f. 1. (Învechit) Linie a feței, trăsătură (1). O, nchide lungi genele tale, Să pot recunoaște trăsurile-ți pale! EMINESCU, O. I 41. Figura sa avea trăsuri pronunțate, fără să fie inteligentă. BOLINTINEANU, O. 414. Trăsurile feței postelnicului, deși puțin cam descompuse, arătau acum o mulțumire pașnică. FILIMON, C. 92. 2. Linie de hotar între proprietăți. ♦ Suprafață de teren cu o lungime de șase prăjini. V. obraț. 3. (Rar, în expr.) Trăsură de unire = liniuță de unire, v. liniuță.
trăsúră s. f., g.-d. art. trăsúrii; pl. trăsúri
trăsúră s. f., g.-d. art. trăsúrii; pl. trăsúri
TRĂSÚRA s. art. v. vizitiul.
TRĂSÚRĂ s. I. 1. birjă, (reg.) droșcă, (Transilv., Ban. și Maram.) cocie, (ieșit din uz, prin Munt.) muscal, (înv.) fiacru. (A luat o ~ până la gară.) 2. trăsură închisă = cupeu, (înv. și pop.) caretă. II. trăsură de unire v. liniuță de unire.
TRĂSÚRĂ s. v. linie, obraț, trăsătură.
TRĂSURĂ CU ÁBURI s. v. locomotivă, mașină, tren.
TRĂSÚRĂ ~i f. 1) Vehicul pe arcuri cu patru roți, tras de cai, folosit pentru transportarea persoanelor. ◊ ~ de piață birjă; fiacru. 2) art. pop. Constelație din emisfera boreală, învecinată cu cea a Gemenilor; Vizitiu. /tras + suf. ~ură
trăsură f. car pe arcuri: trăsură de piață. [V. tras].
trăsúră f., pl. urĭ (d. tras. V. trăsătură). Trăsătură, linie, liniuță. Trăsură de unire, liniuță de unit cuvintele în scris, ca în te-am prins, bot-gros. Vehicul pe arcurĭ, maĭ ales de dus oamenĭ pin orașe. (Trăsurile publice se cheamă și birjĭ): boĭeru a ĭeșit la plimbare cu trăsura (saŭ în trăsură). Pl. Trăsăturĭ, lineamente, liniĭ: trăsurile fețeĭ, a vorbi în trăsurĭ generale. – În Dîmb. tresură. V. răvdan, brișcă, docar.
trăsura s. art. v. VIZITIUL.
TRĂSU s. I. birjă, (reg.) droșcă, (Transilv., Ban. și Maram.) cocie, (ieșit din uz, prin Munt.) muscal, (înv.) fiacru. (A luat o ~ pînă la gară.) II. (LINGV.) trăsură de unire = cratimă, linioară, liniuță de unire. (~ este un semn ortografic.)
trăsu s. v. LINIE. OBRAȚ. TRĂSĂTURĂ.
trăsură cu aburi s. v. LOCOMOTIVĂ. MAȘINĂ. TREN.
TRĂSURĂ. Subst. Trăsură, trăsurică (dim.); berlină (înv.); bihuncă (reg.); birjă, droșcă (înv. și pop.), droșcuță (înv. și pop.); brec; brișcă, brișculiță (dim.), brișcuță; cab, cabrioletă; caleașcă (înv.), butcă (înv.); caretă, carîtă (reg.), cariolă; chibitcă (rar); cocie (înv. și reg.); cupeu; daradaică (reg.); diligență, poștalion, olac (înv.); docar, docăraș (dim.); echipaj (ieșit din uz); faeton; fiacru (înv.); hinteu (reg.); landou; nadiceancă (reg.); omnibuz (înv.); rădvan (înv.); ricșă; sulky.; șaretă; tramcar. Birjar, brișcar, droșcar (înv. și pop.), mînaș (reg.), muscal (înv. și reg.), poștalion (înv.), surugiu, vețurin (înv.), vizitiu. Vb. A înhăma cai la trăsură. A merge cu trăsura. V. călătorie, căruță.
trăsúră, trăsuri, trăsure, s.f. – 1. Cusătură cu modele românești, pe fond negru (în satele de pe Mara și Cosău). Sens atestat doar în Maramureșul istoric din dreapta și din stânga Tisei. 2. Fuior de calitate inferioară (Plăiuț, Apșa de Jos, Biserica Albă). – Din tras + suf. -ură (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).
trăsúră, -uri, -ure, s.f. – Cusătură cu modele românești, pe fond negru (în satele de pe Mara și Cosău). Sens atestat doar în Maram. – Din tras + -ură.

trăsură dex

Intrare: trăsură
trăsură substantiv feminin