trăsnet definitie

11 definiții pentru trăsnet

TRẮSNET, trăsnete, s. n. 1. Descărcare electrică în atmosferă, de același tip cu fulgerul, care se produce însă între un nor și pământ sau obiecte de pe pământ și care este însoțită de un zgomot puternic. ◊ Expr. A rămâne ca lovit de trăsnet = a încremeni, a înlemni (de spaimă, de uimire etc.). ◊ Lovitură de trăsnet = întâmplare (nefericită) venită pe neașteptate. 2. P. ext. Zgomot puternic; detunătură. – Trăsni1 + suf. -et.[1]
TRẮSNET, trăsnete, s. n. Descărcare electrică, însoțită de o lumină vie și de un zgomot puternic, care are loc între doi nori sau între un nor și pământ sau obiecte de pe pământ. ◊ Expr. A rămâne ca lovit de trăsnet = a încremeni, a înlemni (de spaimă, de uimire etc.). Lovitură de trăsnet = întâmplare (nefericită) venită pe neașteptate. – Trăsni1 + suf. -et.
TRẮSNET, trăsnete, s. n. Descărcare electrică de mare intensitate, însoțită de o lumină vie și de un zgomot puternic, care are loc între doi nori sau între un nor și pămînt. O lumină mare se făcu și trăsnetul înfășură stejarul, ca un foc de artificii, profilîndu-l pe cer cu ramurile aprinse într-un potop de scîntei și frunze spulberate. ANGHEL-IOSIF, C. L. 48. Trăsnetul din cer de-ar fi căzut, nu i-ar fi făcut mai mult rău ca ceea ce i-a făcut citirea acestor vorbe. ISPIRESCU, L. 51. De cînd căzu un trăsnet în dom, de-atunci în somn Ca plumbul surd și rece el doarme ziua toată. EMINESCU, O. I 96. Cerul curat de trăsnet nu se teme, se spune despre cineva care, simțindu-se nevinovat, nu se teme de nimic. ◊ (Poetic) În ochi purta un trăsnet cu palidă lucire. MACEDONSKI, O. I 214. ◊ Fig. Îi era frică mereu că un trăsnet din senin îi va zdrobi toată truda vieții. REBREANU, I. 56. ◊ Expr. A rămîne ca lovit de trăsnet = a rămîne înlemnit (de spaimă, de uimire etc.). Lovitură de trăsnet = întîmplare (mai ales neplăcută) venită pe neașteptate. (Regional) A da (sau a lăsa) ceva în trăsnet = a se lipsi, a se lepăda de ceva, a abandona ceva, a da dracului. Și ce folos de boi și vaci? Nevasta dacă nu ți-o placi, Le dai în trăsnet toate! COȘBUC, P. I 119.
trắsnet s. n., pl. trắsnete
trăsnet s. n., pl. trăsnete
TRĂSNET s. 1. (MET.) trăsnitură, (înv. și pop.) săgeată, (reg.) tunet. (Plouă cu ~e.) 2. bubuire.
TRẮSNET ~e n. Zgomot caracteristic de mare intensitate, care însoțește un fulger. ◊ Ca un ~ pe neașteptate. A rămâne ca lovit de ~ a rămâne încremenit (de groază, uimire etc.). /a trăsni + suf. ~et
trăsnet n. 1. sgomot mare produs de norii furtunoși: cerul limpede trăsnete ne aduce PANN; 2. însuș fulgerul ce cade pe pământ cu o detunătură ce omoară sau sparge: trăsnetul căzu asupra casei; 3. fig. lovitură de trăsnet, întâmplare neașteptată și fatală. [Derivat din trăsnì].
trắsnet (est) și -znet (vest) n., pl. e (d. a trăsni). Mare tunet produs de fulger: grozave trăsnete se auzeaŭ. Lovitură de fulger: trăsnetu izbi într’un brad înalt. Fig. Lovitură de trăsnet, eveniment fatal saŭ neprevăzut. – Și tresnet (Od. Psevd. 215).
TRĂSNET s. 1. (MET.) trăsnitură, (înv. și pop.) săgeată, (reg.) tunet. (Plouă cu ~e.) 2. bubuire, bubuit, bubuitură, detonație, detunare, detunat, detunătură, duduit, duduitură, trăsnitură, vuiet, (rar) detunet, (înv. și reg.) sunet, (reg.) durăt. (~ tunului.)
trăsnet adj. invar. extraordinar, nemaipomenit.

trăsnet dex

Intrare: trăsnet
trăsnet substantiv neutru