TRĂSCẮU s. n. (Reg.) Rachiu tare. – Et. nec.

TRĂSCẮU s. n. (Reg.) Rachiu tare. – Et. nec.

TRĂSCẮU s. n. Rachiu tare. Pînă în marginile Bucureștilor puteai să cumperi, să bei și să plătești trăscăul cu un leu kilogramul. PAS, L. I 191. Ca rachiul dumitale, n-am mai băut eu așa ceva decît în țara ungurului, de-i zicea trăscău. C. PETRESCU, R. DR. 131. ♦ (Regional) Vin acru, rău la gust. – Variantă: trascău (VORNIC, P. 55) s. n.

trăscắu (reg.) s. n., art. trăscắul

trăscău s. n., art. trăscăul

TRĂSCĂU s. v. basamac, holercă.

trăscắu (-uri), s. m. – Rachiu bogat în alcool. Origine incertă. Pare a proveni din rădăcina expresivă trosc, caz în care ar însemna „băutură care produce trosnituri”.

trăscău s. v. BASAMAC. HOLERCĂ.

trăscău s. invar. (reg.) rachiu tare