TRĂSĂTÚRĂ, trăsături, s. f. 1. Linie caracteristică a feței unei persoane. ♦ Aspect esențial al caracterului sau al personalității cuiva. ♦ Aspect caracteristic general al unei opere, al unei doctrine, al unui fenomen, al unei activități, al unei epoci etc. 2. Linie trasă (cu o singură mișcare) pe hârtie cu creionul, cu tocul etc. ◊ Trăsătură de unire = liniuță de unire. ◊ Expr. Dintr-o trăsătură de condei = dintr-o dată, fără a sta mult pe gânduri. – Tras + suf. -ătură.

TRĂSĂTÚRĂ, trăsături, s. f. 1. Linie caracteristică a feței unei persoane. ♦ Aspect esențial al caracterului sau al personalității cuiva. ♦ Aspect caracteristic general al unei opere, al unei doctrine, al unui fenomen, al unei activități, al unei epoci. 2. Linie trasă (cu o singură mișcare) pe hârtie cu creionul, cu tocul etc. ◊ Trăsătură de unire = liniuță de unire. ◊ Expr. Dintr-o trăsătură de condei = dintr-o dată, fără a sta mult pe gânduri. – Tras + suf. -ătură.

TRĂSĂTÚRĂ, trăsături, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Linii, contururi caracteristice ale figurii unei persoane; trăsură. Ne primește un tînăr blond, scund, cu trăsături alese. STANCU, U.R.S.S. 97. Mă privește apăsat, cu trăsăturile prea simple, în linii drepte. CAMIL PETRESCU, U. N. 381. ♦ Aspecte esențiale ale caracterului sau ale personalității cuiva. Psiholog sumar, el află, poate, acum trăsături de caracter ale băiatului său pe care nu le cunoștea și care-l înduioșară. CĂLINESCU, E. 158. În acest roman găsim toate trăsăturile caracteristice ale marelui scriitor. GHEREA, ST. CR. II 234. Încă o trăsătură caracteristică a lui Lenau e dorul de călătorie. IONESCU-RION, C. 68. ♦ Aspect caracteristic, general al unei opere, al unei doctrine, al unui fenomen, al unei activități, al unei epoci. Utilizarea științei pentru satisfacerea nevoilor materiale și culturale ale întregului popor reprezintă o trăsătură specifică a socialismului. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 335, 4/4. Trăsătura caracteristică a gramaticii constă în aceea că ea stabilește regulile modificării cuvintelor, avînd în vedere nu cuvinte concrete, ci, în general, cuvinte fără caracter concret. S. C. L. 1950, I 130. 2. Linie trasă pe hîrtie (cu condeiul, cu creionul etc.). ◊ Trăsătură de condei = semne grafice (cuvinte, linii) aruncate pe hîrtie la repezeală și (de obicei) fără multă chibzuință. Și cu toate acestea, iată-ne chemați, prin o trăsătură de condei, a șterge, a desființa patru legiuiri. KOGĂLNICEANU, S. A. 130. Trăsătură de unire = liniuță de unire, v. liniuță.

trăsătúră s. f., g.-d. art. trăsătúrii; pl. trăsătúri

trăsătúră s. f., g.-d. art. trăsătúrii; pl. trăsătúri

TRĂSĂTÚRĂ s. 1. v. însușire. 2. linie, (înv.) trăsură, (fig.) tăietură. (O ~ elină a nasului.) 3. linie, (înv.) trăsură. (Din câteva ~i i-a făcut portretul.)

TRĂSĂTÚRĂ ~i f. 1) mai ales la pl. Linie specifică a feței unei persoane. A avea ~i alese. 2) Semn particular al unui lucru sau al unei persoane; caracter; particularitate; proprietate; calitate. 3) Aspect general, care determină fondul unui fenomen. ~ specifică a romanului. 4) Linie trasă pe hârtie. ◊ Dintr-o ~ de condei fără a se gândi prea mult; la repezeală. [G.-D. trăsăturii] /tras + suf. ~ătură

trăsătură f. 1. linie trasă: trăsătură de condeiu; 2. linie ce arată conturele unui desen.

trăsură f. 1. liniamentele feței: trăsuri fine; 2. Gram. trăsură de unire, liniuță pusă între vorbele unui cuvânt compus sau la finele unui rând. [După fr. trait și tiret].

trăsătúră f., pl. ĭ (d. tras. V. trăsură). Linie trasă cu condeĭu: trăsăturĭ rătunde. Dintr’o trăsătură de condeĭ, scriind numaĭ cîte-va cuvinte (contra saŭ în favoarea cuĭva). Contur, lineamente: față cu trăsăturĭ nobile.

TRĂSĂTURĂ s. 1. atribut, calitate, caracter, caracteristică, însușire, notă, particularitate, proprietate, semn, specific, (reg.) însușietate, (fig.) amprentă, marcă, pecete, sigiliu, timbru. (O ~ esențială a acestui proces este...) 2. linie, (înv.) trăsură, (fig.) tăietură. (O ~ elină a nasului.) 3. linie, (înv.) trăsură. (Din cîteva ~i i-a făcut portretul.)

trăsătură de arcuș, orice activitate a mâinii drepte la instrumentele cu arcuș. De calitatea și suplețea tehnicii în conducerea și mânuirea arcușului depind: emisia sunetului, paleta de culoare (timbrală), precum și toate specialitățile care asigură articularea* discursului muzical: détaché, legato*, spiccato*, staccato*, ricochet*.

TRĂSĂTURĂ PERTINENTĂ s. f. + adj. (< tras + suf. -ătură + pertinentă, cf. fr. pertinent, lat. pertinens): caracteristică fonetică ce permite prin ea singură distingerea unei unități lingvistice de o altă unitate lingvistică.