trăncănit definitie

2 intrări

20 definiții pentru trăncănit

TRĂNCĂNÍ, trăncănesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. – Tranc + suf. -ăni.
TRĂNCĂNÍT s. n. Faptul de a trăncăni. – V. trăncăni.
TRĂNCĂNÍ, trăncănesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. – Tranc + suf. -ăni.
TRĂNCĂNÍT s. n. Faptul de a trăncăni. – V. trăncăni.
TRĂNCĂNÍ, trăncănesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi mult și fără rost, a îndruga vrute și nevrute; a flecări, a sporovăi. Aide, lăsați gura, c-ați trăncănit destul. REBREANU, R. I 145. Și trăncănea înainte, cu acea exasperantă vervă și uitare de sine a oamenilor bolnavi de limbuție. VLAHUȚĂ, O. A. III 70. Ia nu mai trăncăni și tu de acolo... îi ziseră frații rîzînd. ISPIRESCU, L. 313. ◊ Tranz. Bătrîna... trăncănește verzi și uscate. ODOBESCU, S. III 120. 2. A face zgomot, lovind anumite obiecte unele de altele; a hodorogi, a troncăni.
TRĂNCĂNÍT s. n. 1. Faptul de a trăncăni; vorbărie deșartă, trăncăneală. 2. Zgomot (ritmic). Se uită la pendula cu amorași de bronz și flori de alamă. Ea singură îi auzea trăncănitul metalic. DUMITRIU, B. F. 55.
trăncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănésc, imperf. 3 sg. trăncăneá; conj. prez. 3 să trăncăneáscă
trăncănít s. n.
trăncăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trăncănésc, imperf. 3 sg. trăncăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. trăncăneáscă
trăncănít s. n.
TRĂNCĂNÍ vb. v. flecări.
TRĂNCĂNÍ vb. v. durăi, durui, hodorogi, hurui.
TRĂNCĂNÍT s. v. flecăreală.
A TRĂNCĂNÍ ~ésc 1. intranz. 1) A vorbi mult și fără rost; a flecări; a pălăvrăgi; a bârfi. 2) v. A TRONCĂNI. 2. tranz. (nimicuri, fleacuri etc.) A debita în număr mare. /tranc + suf. ~ani
trăncănì v. 1. a face sgomot cu ceva; 2. fam. a vorbi întruna; 3. fig. a bârfi. [V. tranc!].
trăncănésc v. intr. (d. tranca-tranca și rudă cu a zdrăngăni. D. rom. vine ung. trankálni). Flecăresc, fleoncănesc, vorbesc prea mult, bat capu cuĭva: ĭa nu maĭ trăncăni, măĭ! V. troncănesc, turuĭ.
trăncăni vb. v. DURĂI. DURUI. HODOROGI. HURUI.
TRĂNCĂNI vb. a flecări, a îndruga, a pălăvrăgi, a sporovăi, (pop.) a cățăi, a dondăni, a flencăni, a fleoncăni, a tăinui, a troncăni, (înv. și reg.) a spori, (reg.) a hondrăni, a pălamojdi, a pălăvăcăi, a pălăvri, a pichirisi, a tăini, a tălălăi, a tolocăni, a torosi, a zăgrăi, (Mold.) a lehăi, a leorbăi, (prin nord-estul Olt.) a prociti, (prin Mold.) a pruji, (Transilv.) a stroncăni, (prin Munt.) a tîndăli, (Ban.) a tonoci, (înv.) a bîrfi, a limbuți, a vorovi, (fam.) a pupăi, (fig.) a clămpăni, a clănțăni, a cotcodăci, a dîrdîi, a hodorogi, a măcina, a melița, a toca. (A ~ toată ziua.)
TRĂNCĂNIT s. flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuție, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifăsuială, tăifăsuire, tăifăsuit, trăncăneală, vorbăraie, vorbărie, (livr.) locvacitate, logoree, (reg.) pălăvăcăială, pălăvrăgitură, pălăvrit, trancana, treanca-fleanca, (Mold.) leorbăială, (prin Munt.) procovanță, (Transilv.) stroncănire, (fig.) clănțăneală, dîrdîială, dîrdîit. (Lăsați ~!)
trăncăní, trăncănesc, vb. intranz. – A vorbi întruna, fără rost. – Din tranc + suf. -ăni (Șăineanu, DEX, MDA); din tranca-tranca (Scriban). Cuv. rom. > magh. trankálni (Scriban).

trăncănit dex

Intrare: trăncănit
trăncănit substantiv neutru
Intrare: trăncăni
trăncăni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a