TRĂNCĂNEÁLĂ, trăncăneli, s. f. Acțiunea de a trăncăni și rezultatul ei; vorbărie, sporovăială, flecăreală. ♦ Zgomot de glasuri produs de cei care trăncănesc. – Trăncăni + suf. -eală.

TRĂNCĂNEALĂ, trăncăneli, s. f. Acțiunea de a trăncăni și rezultatul ei; vorbărie, sporovăială, flecăreală. ♦ Zgomot de glasuri produs de cei care trăncănesc. – Trăncăni + suf. -eală.

TRĂNCĂNEÁLĂ, trăncăneli, s. f. Acțiunea de a trăncăni; zgomot produs de cei care trăncănesc; vorbărie deșartă, sporovăială.

trăncăneálă s. f., g.-d. art. trăncănélii; pl. trăncănéli

trăncăneálă s. f., g.-d. art. trăncănélii; pl. trăncănéli

TRĂNCĂNEÁLĂ s. v. flecăreală.

TRĂNCĂNEÁLĂ ~éli f. 1) v. A TRĂNCĂNI. 2) Zgomot produs de persoane care trăncănesc. /a trăncăni + suf. ~eală

trăncăneálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a trăncăni.

TRĂNCĂNEALĂ s. flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuție, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifăsuială, tăifăsuire, tăifăsuit, trăncănit, vorbăraie, vorbărie, (livr.) locvacitate, logoree, (reg.) pălăvăcăială, pălăvrăgitură, pălăvrit, trancana, treanca-fleanca, (Mold.) leorbăială, (prin Munt.) procovanță, (Transilv.) stroncănire, (fig.) clănțăneală, dîrdîială, dîrdîit. (Lăsați ~!)