TRĂIRÍSM s. n. Curent în gândirea filosofică și literara românească dintre cele Două Războaie Mondiale, care propune căutarea autenticului prin experiența trăirii nemijlocite a vieții. [Pr.: trăi-i-] – Trăire + suf. -ism.

TRĂIRÍSM s. n. Curent în gândirea filozofică românească dintre cele două războaie mondiale, care, proclamând primatul instinctelor și al inconștientului asupra rațiunii, susținea că nu se poate ajunge la cunoașterea diferitelor aspecte și fenomene ale vieții decât prin trăirea mistică. [Pr.: tră-i-] – Trăire + suf. -ism.

trăirísm s. n.

trăirísm s. n.

TRĂIRÍSM s. n. curent voluntarist în filosofia românească dintre cele două războaie mondiale, care, proclamând primatul „vieții”, al inconștientului asupra rațiunii, opunea „trăirea” mistică cunoașterii logice, cultiva obsesia morții, a neantului, făcea apologia „aventurii”, a „acțiunii” iresponsabile, lipsită de criterii morale. (< trăire + -ism)

TRĂIRÍSM n. Curent în filozofia românească din perioada interbelică care proclama primatul vieții asupra rațiunii, opunând cunoașterii logice trăirea mistică și cultivând sentimentul neantului. /trăire + suf. ~ism

trăirísm s. n. Curent filozofic românesc, variantă a „filozofiei vieții”, care afirmă primatul trăirii asupra rațiunii, trăirea mistică fiind singura cale spre absolut. Experiența trăiristă a conferit accepții diferite aceleiași atitudini filozofice: de la ortodoxismul lui Nichifor Crainic la misticismul indian al lui Mircea Eliade și până la existențialismul nihilist al lui Emil Cioran. – Din trăire + suf. -ism.