Dicționare ale limbii române

10 definiții pentru trăinicie

TRĂINICÍE s. f. Însușirea de a fi trainic, de a dura; soliditate, rezistență, durabilitate. – Trainic + suf. -ie.
TRĂINICÍE s. f. Însușirea de a fi trainic, de a dura; soliditate, rezistență, durabilitate. – Trainic + suf. -ie.
TRĂINICÍE s. f. Însușirea de a fi trainic, de a dura; rezistență, durabilitate, soliditate. Forța și trăinicia gospodăriei colective își au izvorul în munca colectiviștilor. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2895. El crede că o zidire nu poate avea trăinicie. ALECSANDRI, P. P. 193.
trăinicíe s. f., art. trăinicía, g.-d. trăinicíi, art. trăinicíei
trăinicíe s. f., art. trăinicía, g.-d. trăinicíi, art. trăinicíei
TRĂINICÍE s. 1. durabilitate. 2. v. viabilitate. 3. putere, soliditate. (~ legăturii lor.)
TRĂINICÍE f. Caracter trainic; durabilitate; rezistență. [G.-D. trăiniciei] /trainic + suf. ~ie
trăinicie f. soliditate.
trăĭnicíe f. (d. traĭnic). Calitatea de a fi traĭnic, durabilitate: trăĭnicia unuĭ pod.
TRĂINICIE s. 1. durabilitate, rezistență, soliditate, tărie, (înv. și reg.) statornicie, (înv.) nestrămutare. (~ unui material.) 2. durabilitate, rezistență, viabilitate. (~ unei opere.) 3. putere, soliditate. (~ legăturii lor.)

trăinicie definitie

trăinicie dex

Intrare: trăinicie
trăinicie substantiv feminin