TRĂINICÍE s. f. Însușirea de a fi trainic, de a dura; soliditate, rezistență, durabilitate. – Trainic + suf. -ie.

TRĂINICÍE s. f. Însușirea de a fi trainic, de a dura; soliditate, rezistență, durabilitate. – Trainic + suf. -ie.

TRĂINICÍE s. f. Însușirea de a fi trainic, de a dura; rezistență, durabilitate, soliditate. Forța și trăinicia gospodăriei colective își au izvorul în munca colectiviștilor. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2895. El crede că o zidire nu poate avea trăinicie. ALECSANDRI, P. P. 193.

trăinicíe s. f., art. trăinicía, g.-d. trăinicíi, art. trăinicíei

trăinicíe s. f., art. trăinicía, g.-d. trăinicíi, art. trăinicíei

TRĂINICÍE s. 1. durabilitate. 2. v. viabilitate. 3. putere, soliditate. (~ legăturii lor.)

TRĂINICÍE f. Caracter trainic; durabilitate; rezistență. [G.-D. trăiniciei] /trainic + suf. ~ie

trăinicie f. soliditate.

trăĭnicíe f. (d. traĭnic). Calitatea de a fi traĭnic, durabilitate: trăĭnicia unuĭ pod.

TRĂINICIE s. 1. durabilitate, rezistență, soliditate, tărie, (înv. și reg.) statornicie, (înv.) nestrămutare. (~ unui material.) 2. durabilitate, rezistență, viabilitate. (~ unei opere.) 3. putere, soliditate. (~ legăturii lor.)