Dicționare ale limbii române

18 definiții pentru trăgaci

TRĂGÁCI, -CE, trăgaci, -ce, s. n., s. m., adj. 1. S. n. Piesă mobilă din mecanismul unei arme de foc, de care se apasă cu degetul arătător pentru a declanșa percutorul. 2. S. m. Trăgător (II 2). 3. Adj. (Pop.; despre animale) Care trage (bine) la ham sau la jug; de tracțiune. – Trage + suf. -aci.
TRĂGÁCI, -CE, trăgaci, -ce, subst., adj. 1. S. n. Piesă mobilă din mecanismul unei arme de foc, de care se apasă cu degetul arătător pentru a declanșa percutorul. 2. S. m. Trăgător (II 2). 3. Adj. (Pop.; despre animale) Care trage (bine) la ham sau la jug; de tracțiune. – Trage + suf. -aci.
TRĂGÁCI1, trăgaci, s. m. Cel care trage cu o armă de foc; trăgător. Florea Cazacu era trăgaci la [tunul] Krupp. SANDU-ALDEA, U. P. 131.
TRĂGÁCI3, -E, trăgaci, -e, adj. (Despre animale) De tracțiune; p. ext. care trage bine la ham sau la jug. Banul caii așeza Și la pluguri că-i punea... Trăgaci ca șoimii, Fugaci ca leii. PĂSCULESCU, L. P. 197. Slăbesc vitele trăgace. ȘEZ. VI 43.
TRĂGÁCI2, trăgace, s. n. Piesă mobilă din mecanismul unei arme de foc, de care se trage cu degetul arătător pentru a descărca arma. Rămînea cu mîna moartă pe trăgaci sau pe cuțit. MACEDONSKI, O. I 118. Sub adîncul frunziș al codrului stă pitit vînătorul, cu ochiul țintit la pradă, cu brațul ager la trăgaci. ODOBESCU, S. III 35.
trăgáci2 (trăgător) s. m., pl. trăgáci
trăgáci1 (pop.) adj. m., pl. trăgáci; f. sg. și pl. trăgáce
trăgáci3 (piesă la arme de foc) s. n., pl. trăgáce
trăgáci adj. m., (persoană) s. m., pl. trăgáci; f. sg. și pl. trăgáce
trăgáci (piesă la arme de foc) s. n., pl. trăgáce
TRĂGÁCI s., adj. 1. s. (rar) trăgător. (~ la o armă de foc.) 2. s. v. țintaș. *3. adj. trăgător. (Vite ~, adică de povară.)
trăgáce (-ci), s. f. – (Banat) Sanie. Sb. tragače (Candrea). – Der. tragă, s. f. (Olt., sanie), prin contaminare cu targă. Nu știm dacă tragă, s. f. (lopată cu care se rînește băligarul) ar fi același cuvînt.
TRĂGÁCI1 ~e adj. pop. (despre animale de tracțiune) Care trage bine la jug sau la ham; trăgător. /a trage + suf. ~aci
TRĂGÁCI2 ~e n. Dispozitiv la armele de foc pe care se apasă cu degetul arătător (pentru a declanșa încărcătura). /a trage + suf. ~aci
trăgaciu m. cel ce trage bine cu arcul. ║ n. limbuliță ce descarcă o armă de foc.
trăgácĭ, -ce adj. și s. (d. trag, ca sugacĭ d. sug). Care trage bine în jug: boŭ trăgacĭ. Care trage bine (cu arcu, cu pușca), trăgător, ochitor, chitacĭ. S. n., pl. e și urĭ. Pedică, feru pe care puĭ degetu și tragĭ cînd ocheștĭ cu pușca.
TRĂGACI s., adj. 1. s. (rar) trăgător. (~ la o armă de foc.) 2. s. ochitor, trăgător, țintaș. (~ de elită.) 3.* adj. trăgător. (Vite ~, adică de povară.)
trăgaci, trăgace s. n. 1. (intl.) armă de foc; revolver, pistol. 2. mamelonul sânului.

Trăgaci dex online | sinonim

Trăgaci definitie

Intrare: trăgaci (adj.)
trăgaci 3 adj. adjectiv
Intrare: trăgaci (persoană)
trăgaci 2 s.m. admite vocativul substantiv masculin
Intrare: trăgaci (piesă)
trăgaci 1 s.n. substantiv neutru
Intrare: trăgace
trăgace