TĂRĂGĂIÁ vb. I v. tărăgăna.

TĂRĂGĂNÁ, tărăgănez, vb. I. 1. Tranz. A amâna de pe o zi pe alta rezolvarea unei probleme, începerea sau terminarea unei acțiuni etc.; a face să se prelungească, să se întârzie o acțiune, o soluționare. ♦ A merge încet, anevoie, târându-și picioarele. ♦ A vorbi rar, lungind silabele. 2. Refl. impers. (Despre vreme, timp) A dura, a se prelungi. 3. Intranz. (Reg.) A cânta alene, cu jale, a doini. ♦ (Despre vânt) A adia. [Var.: tărăgăiá, trăgăná vb. I, tărăgăní vb. IV] – Din trăgăna („a trage” < lat. pop.).

TĂRĂGĂNÁT, -Ă, tărăgănați, -te, adj. 1. (Despre acțiuni) Executat încet, cu multe amânări. ♦ (Despre voce, vorbire) Rar și prelungit; domol. ♦ (Despre o melodie) Cu note sau modulații prelungite. 2. (Reg.; despre un teren) în pantă lină. [Var.: trăgănát, -ă adj.] – V. tărăgăna.

TĂRĂGĂNÍ vb. IV v. tărăgăna.

TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna.

TRĂGĂNÁT, -Ă adj. v. tărăgănat.

TĂRĂGĂIÁ vb. I v. tărăgăna.

TĂRĂGĂNÁ, tărăgănez, vb. I. 1. Tranz. A amâna de pe o zi pe alta rezolvarea unei probleme, începerea sau terminarea unei acțiuni etc.; a face să se prelungească, să se întârzie o acțiune, o soluționare. ♦ A merge încet, anevoie, târându-și picioarele. ♦ A vorbi rar, lungind silabele. 2. Refl. impers. (Despre vreme, timp) A dura, a se prelungi. 3. Intranz. (Reg.) A cânta alene, cu jale, a doini. ♦ (Despre vânt) A adia. [Var.: tărăgăiá, trăgăná vb. I, tărăgăní vb. IV] – Din trăgăna („a trage” < lat. pop.).

TĂRĂGĂNÁT, -Ă, tărăgănați, -te, adj. 1. (Despre o acțiune) Executat încet, cu multe amânări. ♦ (Despre voce, vorbire) Rar și prelungit; domol. ♦ (Despre o melodie) Cu note sau modulații prelungite. 2. (Reg.; despre un teren) În pantă lină. [Var.: trăgănát, -ă adj.] – V. tărăgăna.

TĂRĂGĂNÍ vb. IV v. tărăgăna.

TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna.

TRĂGĂNÁT, -Ă adj. v. tărăgănat.

TĂRĂGĂIÁ vb. I v. tărăgăna.

TĂRĂGĂNÁ, tărăgănez, vb. I. (Și în forma trăgăna) 1. Tranz. A amîna de pe o zi pe alta, a întîrzia, a tergiversa, a face să se prelungească (o acțiune, o soluționare). Petre a Smarandei tot tărăgănase și el însurătoarea. Se ținea după Mărioara Irinii. REBREANU, R. I 282. ♦ (Cu complementul «mersul», «pașii») A merge încet, anevoie, tîrîndu-și picioarele. Tărăgănîndu-și mersul trec frații lor, hoinarii. Cu mîna spre pomană și boarfele sub braț. LESNEA, I. 127. ♦ (Cu complementul «vorbă», «cuvînt») A vorbi rar, lungind silabele. Ce doriți mă rog? – îl întrebă ea trăgănînd vorbele. SLAVICI, N. II 270. 2. Refl. impers. (Subînțelegîndu-se vremea sau o noțiune care implică ideea de timp) A se scurge încet, a dura, a se prelungi. Nu s-au trăgănat tare mult și sosi și Petrea Făt-Frumos. SBIERA, P. 128. 3. Intranz. A cînta alene, cu jale; a doini. Eu de-oi prinde a trăgăna, Frunzele vor tremura. BIBICESCU, P. P. 320. ♦ (Despre vînt) A sufla încet, a adia. Cînd vîntu c-o trăgăna, Tu atunci te-i legăna. BIBICESCU, P. P. 280. – Variante: tărăgăiá (ISPIRESCU, U. 69), trăgăna vb. I, tărăgăí (ISPIRESCU, L. 227), tărăgăní vb. IV.

TĂRĂGĂNÁT, -Ă, tărăgănați, -te, adj. (Și în forma trăgănat) 1. (Despre o acțiune) Executat încet, alene, cu zăbavă, cu multe amînări. ♦ (Despre voce, vorbire) Rar și prelungit, alene, domol. Mă întîmpină cu glas puțintel tărăgănat. SADOVEANU, A. L. 161. Mi-a răspuns cu o voce trăgănată. ALECSANDRI, T. 1302. ◊ (Adverbial) Mătușă Măgdălină, vorbi moale și tărăgănat țigăncușa. SADOVEANU, Z. C. 210. Bătrînul surprins rîde tărăgănat. CAMIL PETRESCU, T. II 25. 2. (Despre drumuri, terenuri) În pantă lină, ușor înclinat. Pe verdeața răcoroasă a viilor de pe dealurile tărăgănate, lumina dimineții parcă fierbea ca o pulbere de cleștar. CAMIL PETRESCU, O. II 278. Vedeți, bre, de alegeți și voi un drum mai trăgănat. HOGAȘ, M. N. 203. Tocmai pe cînd suia un deal lung și trăgănat, alt om venea dinspre tîrg. CREANGĂ, P. 40. – Variantă: trăgănát, -ă adj.

TĂRĂGĂNÍ vb. IV v. tărăgăna.

TRĂGĂNÁ vb. I v. tărăgăna.

TRĂGĂNÁT, -Ă adj. v. tărăgănat.

tărăgăná (a ~) vb., ind. prez. 3 tărăgăneáză

tărăgăná vb., ind. prez. 1 sg. tărăgănéz, 3 sg. și pl. tărăgăneáză

TĂRĂGĂNÁ vb. 1. v. tergiversa. 2. v. amâna. 3. a se lungi, a trena. (Acțiunea romanului se ~.)

TĂRĂGĂNÁT adj. 1. prelungit. (Vorbire ~.) 2. (fig.) legănat. (O voce ~.)

TRĂGĂNÁ vb. v. adia, doini.

trăgăná (trăgănéz, trăgănát), vb. – A lungi, a amîna, a tergiversa, a lucra încet. – Der. tărăgăna, t(ă)răgă(n)i, străgăni. Origine incertă. Se consideră der. din lat. *tragῑnāre (Pușcariu 1753; REW 8837; Rosetti, I, 58; Candrea), cf. it. straschinare, fr. traîner, sp., port. trajinar; trecerea lui gi › gă este analoagă cu mesteacăn, leagăn (Tiktin). În ciuda acestor coincidențe, explicația pare insuficientă; mai degrabă ar fi o der. internă, de la trage cu suf. expresiv -na, ca în alte cazuri clăti(na), ruși(na), tîmpi(na). – Der. trăgăneală (var. străgăneală, tărăgăială, trăgănitură), s. f. (tergiversare, întîrziere); trăgănitor, adj. (lent, întîrziat, leneș); trăgănac, s. m. (plantă, Potentilla reptans).

A TĂRĂGĂNÁ ~éz 1. tranz. 1) (lucrări, acțiuni) A amâna de azi pe mâine, nerealizând; a tergiversa. ◊ ~ mersul (sau pașii) a merge alene, târându-și picioarele. ~ vorba (sau cuvintele) a vorbi rar, lungind fiecare silabă. 2) A face să se tărăgăneze. 2. intranz. 1) A cânta tânguitor, cu jale. 2) (despre vânt) A bate ușor; a sufla lin; a adia; a aburi. /cf. a trage

A SE TĂRĂGĂNÁ pers. 3 se ~eáză intranz. 1) pop. (despre timp) A se derula încet; a se scurge. 2) (despre acțiuni) A se desfășura extrem de încet; a se lungi. /cf. a trage

TĂRĂGĂNÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A TĂRĂGĂNA și A SE TĂRĂGĂNA. 2) (despre voce, vorbire) Care este rar și monoton. 3) (despre terenuri) Care este în pantă lină; ușor înclinat. /v. a (se) tărăgăna

tărăgănì v. V. trăgănà. [Formă amplificată spre a exprima o zăbovire îndelungată].

trăgănà v. 1. a trage îndelung (în timp, în spațiu); 2. a face să dureze prea mult, a zăbovi cu amânări: l’am tot trăgănat cu promisiuni; 3. a merge încet: procesul s’a trăgănat mult timp; 4. a se târî cu anevoie: se trăgănează încet pe jos o jalnică grămadă AL. [Derivat din trage].

trăgănat a. 1. prelung: vers tragănat; 2. amânat, zăbovit.

tărăgăneálă, -ănésc, -néz, -ăĭală-, -ăĭesc, V. trăgăn-.

trăgănát, -ă adj. Cu mișcărĭ încete: mers, vers trăgănat.

trăgănéz v. tr. (din tragăn [verb], formă neobișnuită, derivat din trag. Formele romane [it. trainare, fr. traîner, cat. traginar] presupun un lat. *tragĭnare. Hatzfeld presupune un subst. *tragîna). Fac să meargă încet, zăbovesc, tot amîn: m’a tot trăgănat cu vorba de azĭ pe mîne pînă cînd, în sfîrșit, mĭ-a plătit. V. refl. Mă mișc (merg) cu greŭ: se trăgănează’ncet pe jos o jalnică grămadă (Al.). Amîn mereŭ: un șarlatan de avocat care trăgănează procesele. – Și (s)trăgănesc, tărăgănez, -ănesc și -ăĭesc. V. tergiversez.

TĂRĂGĂNA vb. 1. a întîrzia, a lungi, a tergiversa, a trena, (înv.) a prelungi. (A mai ~ soluționarea problemei.) 2. a amîna, a lungi, a tergiversa, (livr.) a temporiza. (A ~ intenționat momentul reîntîlnirii.) 3. a se lungi, a trena. (Acțiunea romanului se ~.)

TĂRĂGĂNAT adj. 1. prelungit. (Vorbire ~.) 2. (fig.) legănat. (O voce ~.)

trăgăna vb. v. ADIA. DOINI.

trăgăná, vb. intranz. – (reg.) 1. A cânta, a doini: „Mândră-i horea, săraca / Da’ nu-i cine-o trăgăna” (Calendar, 1980: 51). 2. A adia, a bate: „Vântu trăgănară, / Merele ptícară” (Calendar, 1980: t. 14). – Din trage (Șăineanu); din tărăgăna < trăgăna „a trage” (Scriban, DEX, MDA).

trăgăná, vb. intranz. – 1. A cânta, a doini: „Mândră-i horea, săraca / Da’ nu-i cine-o trăgăna” (Calendar 1980: 51). 2. A adia, a bate: „Vântu trăgănară, / Merele ptícară” (Calendar 1980: t. 14). – Din trage „a cânta”.