trântitură definitie

11 definiții pentru trântitură

TRÂNTITÚRĂ, trântituri, s. f. Trântă, trânteală, izbitură. – Trânti + suf. -itură.
TRÂNTITÚRĂ, trântituri, s. f. Trântă, trânteală, izbitură. – Trânti + suf. -itură.
TRÎNTITÚRĂ, trîntituri s. f. Trîntă, trînteală. Săbărel cu cotituri, Mult e bun de trîntituri. TEODORESCU, P. P. 305.
trântitúră s. f., g.-d. art. trântitúrii; pl. trântitúri
trântitúră s. f., g.-d. art. trântitúrii; pl. trântitúri
TRÂNTITÚRĂ s. v. izbitură.
TRÂNTITÚRĂ s. v. bătătură, clavus, păducel.
trântitură f. bubă la talpă ori la călcâiul piciorului (când se calcă desculț în locul unde s’a trântit sau lovit un cal).
trîntitúră f., pl. ĭ. Rezultatu trîntiriĭ: s’a stricat lada de atîtea trîntiturĭ. Modu de a trînti: n’am maĭ văzut așa trîntitură.
TRÎNTITU s. izbitură, lovitură. (O ~ de ușă.)
trîntitu s. v. BĂTĂTURĂ. PĂDUCEL.

trântitură dex

Intrare: trântitură
trântitură substantiv feminin