trântire definitie

2 intrări

24 definiții pentru trântire

TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-1 promova, a face să cadă. + A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja.
TRÂNTÍRE, trântiri, s. f. Acțiunea de a (se) trânti și rezultatul ei. – V. trânti.
TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-l promova, a face să cadă. ♦ A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja.
TRÂNTÍRE, trântiri, s. f. Acțiunea de a (se) trânti și rezultatul ei. – V. trânti.
TRÎNTÍ, trîntesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) un obiect, o povară etc.; a azvîrli. Trîntea cărțile cu mare zgomot. DUMITRIU, N. 38. Cînd ajunse acasă, trînti sacul jos. ISPIRESCU, L. 267. Paharul ce-l aveam în mînă, trîntindu-l pe masă, se sparse în bucăți. BOLINTINEANU, O. 379. Cobilița și-o trîntea, Iute-acasă se-ntorcea. TEODORESCU, P. P. 560. ◊ Expr. A trînti pe cineva la dubă (sau la închisoare, la gros, la temniță) = a băga la închisoare. De punea mîna ispravnicul pe noi, ne trîntea poate la gros! ALECSANDRI, T. I 117. Aș ieși și nu cutez, Că părinții mă păzesc, Și ei dacă mă găsesc, În temniță mă trîntesc. BIBICESCU, P. P. 71. ♦ Intranz. (În corelație cu alte verbe) A arunca lucrurile cu ciudă, a-și da drumul mîniei. Se miră că singur moșneagul nu trîntește și nu înjură. C. PETRESCU, S. 34. Baba... se sculă cu noaptea-n cap și începu a trînti și a plesni prin casă. CREANGĂ, P. 7. ♦ A culca (la pămînt), a doborî. Turcul sfîșie cămașa osînditului și-l trînti în genunchi cu pieptul pe proțap. GALACTION, O. I 290. Ipate odată mi ți-o și înșfacă de cozi, o trîntește la pămînt și-o ține bine. CREANGĂ, P. 177. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca din șa pe călăreț. Săriți de opriți calu!... nu mă lăsa, Ioane, că mă trîntește. ALECSANDRI, T. I 185. Calul ți se poticnească, Pe tine să te trîntească. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 266. ♦ Fig. (Familiar) A respinge un candidat la un examen; a nu promova. ♦ Intranz. A lovi tare. Pepelea... trîntindu-i cu măciuca aceea peste cap, l-au omorît. SBIERA, P. 5. Fuga la fereastra boierului și începe a trînti cu ciocul în geamuri. CREANGĂ, P. 66. ♦ A mișca puternic (uși, porți); a face să se izbească; a izbi. Ieși pe poartă și o trînti îndărăt cu piciorul. DUMITRIU, P. F. 65. Bătrînul de se mînie, strigă, trîntește ușile. DELAVRANCEA, H. T. 16. Vîntul trîntește, gemînd, și ușile tinzii și poarta. COȘBUC, P. II 61. 2. Refl. A se așeza brusc, aruncîndu-se cu toată greutatea corpului. M-am trîntit pe iarbă și încep să tremur. CAMIL PETRESCU, U. N. 339. Se trînti îmbrăcat în pat, cu fața în sus, cu mîinile împreunate sub ceafă. C. PETRESCU, C, V. 49. Se dezbrăcă, se trînti pe pat. REBREANU, R. I 226. 3. Tranz. A-și pune la repezeală un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, neglijent. Apoi își trînti căciula in cap. DUMITRIU, N. 24. Ci eu cu pălăria trîntită pe-o ureche Trec fluierînd un cîntec pe drumul îndrăzneț. BENIUC, V. 60. Într-o clipă îmi trîntisem cizmele cele galbene, binișul, legătura la cap și hangerul la brîu. GHICA, S. 4. 4. Refl. A se lua la trîntă, a se lupta corp la corp, a se bate în luptă dreaptă. Voi vreți să vă trîntiți cu mine? SBIERA, P. 182. Ce vrei, îl întrebă zmeul, din luptă să ne luptăm, din pușcă să ne pușcăm, ori din trîntă să ne trîntim? ȘEZ. II 53. 5. Tranz. Fig. (Familiar) A face, a produce (acționînd energic, violent, zgomotos). Trîntește o brumă pe păreți, de trei palme de groasă. CREANGĂ, P. 254. Urieșii, stînd pe coate, au trîntit un hohot mare. ALECSANDRI, P. A. 150. Întru auzul cuvintelor acestora, Scaraoțchi trînti un hohot de rîs, de se cutremurară păreții. NEGRUZZI, S. I 88. ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. Trîntea cîteva vorbe de-și aducea aminte pînă la moarte! SADOVEANU, O. VI 207. ♦ A aplica lovituri, a lovi, a izbi cu furie, cu violență. Leagă turbinca strîns la gură, o pune sub cap, mai trîntindu-le prin turbincă niște ghionturi. CREANGĂ, P. 303. Trage podul la o parte Câ-ți trîntesc un glonț în spate. BIBICESCU, P. P. 367.
TRÎNTÍRE, trîntiri, s. f. Acțiunea de a (se) trînti.
trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă
trântíre s. f., g.-d. art. trântírii; pl. trântíri
trântí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 sg. și pl. trânteáscă
trântíre s. f., g.-d. art. trântírii; pl. trântíri
TRÂNTÍ vb. 1. v. doborî. 2. v. culca. 3. a (se) izbi, (pop. și fam.) a (se) bufni, a (se) buși. (I-a ~ un pumn în nas.) 4. a izbi, a lovi. (A ~ cu pumnul în masă.) 5. a izbi, a repezi. (A ~ ușa de perete.)
TRÂNTÍ vb. v. lăsa, respinge.
TRÂNTÍRE s. 1. v. doborâre. 2. aruncare, azvârlire, doborâre. (~ călărețului din șa.) 3. v. culcare.
trîntí (-tésc, -ít), vb.1. A doborî, a abate, a face să cadă. – 2. A descărca, a ochi. – 3. A lansa, a azvîrli. – 4. A face să cadă la examene. – 5. (Arg.) A reține. – 6. (Refl.) A se arunca la pămînt, a se tolăni. – 7. (Refl.) A se lupta, a se lua la trîntă. Sl., probabil dintr-o formă neatestată *trątiti (Cihac, II, 422; Tiktin; Byhan 340; Candrea), probată și de rut. trutyty, ceh. troutiti „a împinge”, pol. trącić „a împinge”. Cf. sl. tryti „a împinge”. Cf. sl. tryti „a turti”, tręsti „a mișca”, tręstiti „a lovi”. – Der. trîntă, s. f. (luptă corp la corp); trînteală, s. f. (bătaie, trîntă; Arg., detenție); trîntitură, s. f. (acțiunea de a doborî). – Din rom. provine săs. trintin „a doborî”.
A TRÂNTÍ ~ésc tranz. 1) (obiecte, persoane) A face să cadă cu putere, lovind sau aruncând. 2) (uși, porți) A închide, izbind cu zgomot. 3) fam. (persoane) A respinge la un examen, punând o notă insuficientă. 4) fam. (pumni, ghionturi etc.) A aplica cu violență. ◊ ~ una (o vorbă sau o prostie) a spune o vorbă nepotrivită. 5) fam. A pune în cantitate mare. 6) rar (obiecte vestimentare) A îmbrăca în grabă și neglijent. /<sl. trotiti
A SE TRÂNTÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre ființe) A se lăsa cu toată greutatea corpului; a se prăbuși. 2) A se lua la trântă (unul cu altul); a se lupta corp la corp (unul cu altul). /<sl. trotiti
trântì v. 1. a rășturna cu violență la pământ: l’a trântit calul; 2. fam. a da cu putere: a trânti o palmă; 3. a improviza: a trânti o minciună; 4. a se lupta piept la piept. [Slav. *TRÕTITI, a împinge (cf. ceh. TROUTITI)].
trîntésc v. tr. (vsl. *trontiti, de unde și rus. trutitĭ, a strînge, și ceh. troutiti; a împinge). Arunc la pămînt un adversar în luptă (se zice și despre cal față de călăreț și despre vînt, curent de apă ș. a.): acest cal trîntește, era un vînt de te trîntea. Daŭ (aplic) violent: ĭ-a trîntit un pumn în nas. Fig. Fam. Scot (fac, nasc, zic) pe neașteptate: a trînti o casă, un copil, o carte, o vorbă, o mincĭună. V. refl. Mă exercit la trîntă saŭ mă joc răsturnîndu-mă: copiiĭ se trînteau pin ĭarbă. Mă arunc, mă las: se trînti la pămînt de durere.
trînti vb. v. LĂSA. RESPINGE.
TRÎNTI vb. 1. a arunca, a azvîrli, a culca, a dărîma, a doborî, a întinde, a lungi, a prăbuși, a prăvăli, a răsturna, (pop. și fam.) a așterne, (pop.) a păli, (înv. și reg.) a răntuna, (înv.) a oborî, a poligni, (fig.) a secera. (Cu o lovitură l-a ~ la pămînt.) 2. a se culca, a se întinde, a se lungi, (înv.) a se tinde. (S-a ~ puțin după amiază.) 3. a (se) izbi, (pop. și fam.) a (se) bufni, a (se) buși. (I-a ~ un pumn în nas.) 4. a izbi, a lovi. (A ~ cu pumnul în masă.) 5. a izbi, a repezi. (A ~ ușa de perete.)
TRÎNTIRE s. 1. culcare, dărîmare, doborîre, lungire, prăbușire, prăvălire, răsturnare, (înv.) răsturnătură. (~ cuiva la pămînt cu o lovitură.) 2. aruncare, azvîrlire, doborîre. (~ călărețului din șa.) 3. culcare, culcat, întindere, lungire. (~ cuiva după amiază.)
a trânti un meci expr. a truca rezultatul unui meci.
a-i trânti (cuiva) ușa în nas expr. 1. a refuza discuția cu cineva. 2. a refuza să primească pe cineva. 3. a vinde (un obiect).
trânti, trântesc v. t. 1. (intl.) a trăda, a vinde. 2. (d. examinatori) a respinge un candidat.

trântire dex

Intrare: trânti
trânti verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: trântire
trântire substantiv feminin