trânteală definitie

10 definiții pentru trânteală

TRÂNTEÁLĂ, trânteli, s. f. Acțiunea de a (se) trânti. ♦ (Fam.) Bătaie dată cuiva; scărmăneală, chelfăneală. – Trânti + suf. -eală.
TRÂNTEÁLĂ, trânteli, s. f. Acțiunea de a (se) trânti. ♦ (Fam.) Bătaie dată cuiva; scărmăneală, chelfăneală. – Trânti + suf. -eală.
TRÎNTEÁLĂ, trînteli, s. f. Acțiunea de a (se) trînti; trîntă, încăierare. Și din joc se prind feciorii la trînteli, cît doamne iartă! COȘBUC, P. I 98. Apoi se încăierară la luptă, la trînteli, de gîndeai că nu alta, ci să să omoare unul pe altul. RETEGANUL, P. V 30. De trînteli mii pe jos, Zdravăn n-am nici un os. TEODORESCU, P. P. 282. ♦ Bătaie dată cuiva; scărmăneală, chelfăneală. Ei, apoi nu te întrece, ghiujule, că-ți trag o trînteală s-o pomenești. ALECSANDRI, T. I 431. Vai de acela care cade prins, căci nu poate scăpa decît dînd ceva bani sau altfel se alege cu ceva trînteală. ȘEZ. I 41. ◊ Expr. A lua pe cineva la trînteală = a bate pe cineva zdravăn. Noi, copiii... le făceam atîtea pozne... că mă mir ce răbdare de fier aveau, să nu ne ia la trînteală. BASSARABESCU, la TDRG. A mînca trinteală v. mînca.
trânteálă s. f., g.-d. art. trântélii; pl. trântéli
trânteálă s. f., g.-d. art. trântélii; pl. trântéli
TRÂNTEÁLĂ s. v. bătaie, încăierare, luptă.
trânteală f. 1. acțiunea de a trânti; 2. fam. bătaie: a mânca o trânteală, a da o trânteală.
trînteálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a trînti. Fam. Bătaĭe: a da, a trage, a mînca trînteală.
trîntea s. v. BĂTAIE. ÎNCĂIERARE. LUPTĂ.
trânteală, trânteli s. f. (intl.) denunț, trădare.

trânteală dex

Intrare: trânteală
trânteală substantiv feminin