trâmbițare definitie

14 definiții pentru trâmbițare

TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță.
TRÂMBIȚÁRE, trâmbițări, s. f. Acțiunea de a trâmbița și rezultatul ei; sunet produs de trâmbiță. – V. trâmbița.
TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță.
TRÂMBIȚÁRE, trâmbițări, s. f. Acțiunea de a trâmbița și rezultatul ei; sunet produs de trâmbiță. – V. trâmbița.
TRÎMBIȚÁ, trîmbițez, vb. I. 1. Intranz. A suna, a cînta din trîmbiță. Moș Manoil era cel mai bătrîn cornist din oastea țării. Începuse a trîmbița din tinereță. SADOVEANU, O. VI 104. Se auzeau vacile din sat răgînd și vacariul trîmbițînd. CONTEMPORANUL, III 776. ◊ Fig. Au pornit cocoșii să trîmbițeze iarăși. Este soarele, acolo unde dormitase luna mai înainte. PAS, L. II 74. Cocoșul cel alb mai trîmbiță o dată prelung, vestindu-l că are a se grăbi. SADOVEANU, P. M. 30. 2. Tranz. Fig. A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspîndi, a divulga, a bate toba. Un cucoș sări pe portița grădinii, bătu din aripi și-și trîmbiță veselia, întinzîndu-și înainte gîtul cu pene lucii. SADOVEANU, O. IV 39. Ascultă ciocîrliile departe Cum trîmbițeazâ imnul biruinței! Jos, ară omul în sudoarea feței. IOSIF, V. 159.
TRÎMBIȚÁRE, trîmbițări, s. f. Acțiunea de a trîmbița și rezultatul ei; sunetul produs de trîmbiță. De departe răzbăteau trîmbițări slabe, pierdute. SADOVEANU, O. VII 32. ◊ Fig. De departe, de departe, de la casa din marginea pădurii poate, vine o trîmbițare slabă, pierdută, de cucoș. SADOVEANU, O. VII 333. Cobăile... au umplut îndată ograda cu piuit, cotcodăcit, măcăit, gîgîit, scuturături de aripi și trîmbițări de cocoș. C. PETRESCU, R. DR. 49.
trâmbițá (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițeáză
trâmbițáre s. f., g.-d. art. trâmbițắrii; pl. trâmbițắri
trâmbițá vb., ind. prez. 1 sg. trâmbițéz, 3 sg. și pl. trâmbițeáză
trâmbițáre s. f., g.-d. art. trâmbițării; pl. trâmbițări
A TRÂMBIȚÁ ~éz 1. intranz. 1) A sufla în trâmbiță, scoțând sunete; a cânta din trâmbiță. 2) fig. fam. A aduce o informație la cunoștința tuturor; a buciuma. 2. tranz. fam. (știri) A face cunoscut lumii întregi; a răspândi la toți. /Din trâmbiță
trâmbițà v. 1. a suna din trâmbiță; 2. a anunța cu glas de trâmbiță; 3. fig. a spune în tot locul, a divulga.
trîmbițéz v. tr. (d. trîmbiță). Sun (daŭ semnal) din trîmbiță: a trîmbița adunarea. Fig. Iron. Anunț la toată lumea, bat toba. V. zbucĭum 2.
trâmbița, trâmbițez v. t. 1. (intl.) a denunța 2. a bârfi, a răspândi un zvon

trâmbițare dex

Intrare: trâmbița
trâmbița verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: trâmbițare
trâmbițare substantiv feminin