trâmbă definitie

13 definiții pentru trâmbă

TRẤMBĂ, trâmbe, s. f. 1. Bucată mare de pânză sau de stofă (făcută sul); val. 2. Dungă, fâșie. 3. Val, vârtej de apă, de praf etc. 4. Rând, șir, lanț. 5. Ceată, grămadă (de oameni), pâlc. – Din sl. tronba.
TRẤMBĂ, trâmbe, s. f. 1. Bucată mare de pânză sau de stofă (făcută sul); val. 2. Dungă, fâșie. 3. Val, vârtej de apă, de praf etc. 4. Rând, șir, lanț. 5. Ceată, grămadă (de oameni), pâlc. – Din sl. tronba.
TRÎ́MBĂ, trîmbe, s. f. 1. Bucată mare de pînză sau de stofă, de obicei făcută sul. V. vălătuc, val (III 1). Deasupra, cerul albăstrea, neclintit, ca o uriașă trîmbă de mătase nouă. SANDU-ALDEA, U. P. 20. Cu ochii rătăciți pe lanurile tăiate felii-felii, ca niște trîmbe de pînză, ce curgeau din creștet pîn’în dunga cenușie a drumului. VLAHUȚĂ, N. 23. Troanele de zestre împodobite cu flori tăiate în scîndura de tei erau pline de altițe, de catrințe, de trîmbe de pînză. SLAVICI, N. I 91. Lîna turmelor... ni se întoarce sub formă de trîmbe de postavuri. ODOBESCU, S. II 106. 2. Vîrtej (de apă, de praf, de ninsoare etc.). Ploieștii se zăresc în fund, cu trîmbe groase de fum deasupra. BOGZA, A. Î. 30. Din miazănoapte, vîntul zvîcnea și detuna în volburi cenușii, spulberînd cu repeziciune la fața pămîntului trîmbe de ninsoare și ace de sticlă. SADOVEANU, F. J. 442. Uneori trîmbele de apă se ridicau deasupra cheiului și porneau în stropi reci. DUNĂREANU, N. 65. ◊ Fig. Înaintea ochilor mei, aievea, se desfășura fermecătoare trîmba de vedenii. M. I. CARAGIALE, C. 38. Noaptea... învăluie tot, ca într-o trîmbă de întuneric. DELAVRANCEA, S. 164. 3. Rînd, șir, lanț. Trîmbele de care curg de pe toate ulițele, împănînd drumul munților. SANDU, D. P. 38. D-a stînga munții în trîmbe-ntinse Cu creștete – albe de soare-aprinse, Își pierd lungimea spre orient. BOLLIAC, O- 160. ◊ (În comparații și metafore) Copilul nu se domirea de ce cocorii umblă înșiruiți trîmbă. ISPIRESCU, L. 287. Luați bătaia sus din piscuri; Veniți trîmbă cam spre vale. Drept la fagii cei înalți. ODOBESCU, S. III 88. ◊ Loc. adv. În trîmbă = în linie, în rînd, unul după altul. Erau niște pomi înalți... și așezați în trîmbă pe drumul pe care mergeam. ISPIRESCU, L. 243. 4. Ceată (de ostași), grămadă (de oameni); pîlc. Cu un zîmbet straniu pe buze, își porni și Tomșa trîmba lui de călăreți. SADOVEANU, O. VII 12. Încotro se întorcea viteazul, uliți-uliți făcea printre trîmbele de turci. ISPIRESCU, M. V. 24. ◊ (În comparații și metafore, mai ales repetat) Se așezară trîmbe-trîmbe pe toată cîmpia, de la Dunăre pînă la Călugăreni. ISPIRESCU, M. V. 21. Seara, după ce toată ziua străjuia potecile... îi vedeai adunați trîmbe-trîmbe pe lîngă focuri. BĂLCESCU, O. I 334.
trấmbă s. f., g.-d. art. trấmbei; pl. trấmbe
trâmbă s. f., g.-d. art. trâmbei; pl. trâmbe
TRÂMBĂ s. 1. sul, val, vălătuc, (Olt. și Ban.) vig. (O ~ de pânză.) 2. coloană, sul, vârtej, (pop.) volbură. (O ~ de praf.) 3. dâră, dungă, fascicul, fâșie, rază, (fig.) sprânceană. (O ~ de lumină.)
TRÂMBĂ s. v. coloană, convoi, lanț, rând, șir.
trîmbă (-be), s. f.1. Tăvălug. – 2. Val, vălătuc de pînză sau de stofă. – 3. Rînd, șir, lanț. Sl. trąba „vălătuc” (Cihac, II, 421; Byhan 339; Conev 61; Rosetti, III, 56). Este dubletul lui drîmbă, s. f. (înv., mulțime grup; instrument muzical), pentru al cărui sens din urmă cf. der. care urmează. – Der. trîmbaci s. m. (înv., trîmbițaș); trîmbiță, s. f. (trompetă), din sl. trąbica, dim. de la trąba (Miklosich, Slaw. Elem., 50), cf. sb. turbica, pol. trabić; trîmbițaș (var. trîmbicer), s. m. (trompetist); trîmbița, vb. (a cînta din trîmbiță; a face ca un lucru să fie cunoscut, a răspîndi). Din rom. provine rut. trymbita (Miklosich, Wander., 11; Candrea, Elemente, 403). Cf. trubaci.
TRÂMBĂ ~e f. 1) Sul mare de material textil; val. 2) Coloană (de fum, praf, apă etc.) ridicată în sus și răsucită de un vânt puternic; trombă. /<sl. tronba
trâmbă f. 1. var de pânză strânsă în formă de sul: trâmbe de borangic nețesute Od.; 2. fig. fâșie: trâmbă de lumină; 3. mulțime, ceată numeroasă: cocorii umblă înșiruiți trâmbă ISP. [Rus. TRÕBA, fluier, de unde sul de pânză (după forma-i cilindrică)].
trî́mbă f., pl. e (vsl. tromba, sul, vălătuc, d. vgerm. trumba, trumpa. V. trombă, trompă, tulumbă). Trombă (corn) de transmis strigătu (numit în marină megafon). Ceată, detașament, mulțime: o trîmbă de oamenĭ. Grămadă, baterie: o trîmbă de nourĭ. Trombă marină saŭ talaz colosal: o trîmbă de apă. În trîmbă, în șir, unu după altu: turma venea în trîmbă. – La Cost. și drîmbă, ceată, buluc: o trîmbă de Tătarĭ (1, 274), drîmba cea de oștĭ (1, 319). V. crilă.
trîmbă s. v. COLOANĂ. CONVOI. LANȚ. RÎND. ȘIR.
TRÎMBĂ s. 1. sul, val, vălătuc, (Olt. și Ban.) vig. (O ~ de pînză.) 2. coloană, sul, vîrtej, (pop.) volbură. (O ~ de praf.) 3. dîră, dungă, fascicul, fîșie, rază, (fig.) sprînceană. (O ~ de lumină.)

trâmbă dex

Intrare: trâmbă
trâmbă substantiv feminin