tovărășie definitie

12 definiții pentru tovărășie

TOVĂRĂȘÍE, tovărășii, s. f. 1. Relația dintre tovarăși, legătură bazată pe raporturi tovărășești. ♦ Companie, societate. ◊ Expr. A ține (cuiva) tovărășie = a sta pe lângă cineva pentru a nu-l lăsa singur, pentru a-l distra; a ține cuiva de urât. 2. Asociere, participare la o întreprindere (comercială); întovărășire, asociație. – Tovarăș + suf. -ie.
TOVĂRĂȘÍE, tovărășii, s. f. 1. Relația dintre tovarăși, legătură bazată pe raporturi tovărășești. ♦ Companie, societate. ◊ Expr. A ține (cuiva) tovărășie = a sta pe lângă cineva pentru a nu-l lăsa singur, pentru a-l distra; a ține cuiva de urât. 2. Asociere, participare la o întreprindere (comercială); întovărășire, asociație. – Tovarăș + suf. -ie.
TOVĂRĂȘÍE, tovărășii, s. f. 1. Relația, legătura dintre tovarăși (1), apropiere, însoțire bazată pe raporturi tovărășești. Legară amîndoi tovărășie și pe bine, și pe rău. ISPIRESCU, L. 370. Cine-a mai dori să facă tovărășie cu tine, aibă-și parte și poarte-ți portul, că pe noi știu că ne-ai amețit. CREANGĂ, P. 252. ♦ Grup de tovarăși; companie, societate. Era într-o mare tovărășie de domni și doamne. CAMIL PETRESCU, U. N. 163. De cîte ori, în mijlocul arborilor muți și neclintiți nu ne-am simțit ca în tovărășia unor vechi și buni prieteni guralivi! HOGAȘ, M. N. 91. A ședea fără treabă într-o cetate, în tovărășia unui bătrîn comandant plin de reumatismuri. NEGRUZZI, S. I 39. ◊ Expr. A ține cuiva tovărășie = a sta pe lîngă cineva pentru a nu-l lăsa singur, pentru a-l distra; a ține cuiva de urît. Jupîneasa Dochia de obicei îi ținea tovărășie. SADOVEANU, la TDRG. Am venit eu însumi la tine-n pușcărie Trimis de Lăpușneanul să-ți țin tovărășie. ALECSANDRI, T. II 124. A merge tovărășie = a merge împreună. De-aici pînă la Călugăreni om merge tovărășie. SADOVEANU, B. 97. ♦ Tovarăș, camarad. Au socotit... să îmblînzească vreun dobitoc spre a-l ave drept tovărășie. DRĂGHICI, R. 87. I să mai dă o hîrtie tipărită, întru care să coprinde pravila cum trebuie să viețuiască, în cîtă vreme să află... cu acea tovărășie. GOLESCU, Î. 103. 2. Asociere și participare la o întreprindere (de obicei comercială); întovărășire, asociație. Ar trebui ceva de făcut să putem scăpa de cîțiva mîncăi; căci tovărășia nu ni se părea dreaptă. CREANGĂ, A. 101. Tatăl meu mi-a spus că tatăl măriei-tale, de la tovărășia ce au avut între ei, i-a rămas dator cu o căldare de galbeni. ȘEZ. IV 5.
tovărășíe s. f., art. tovărășía, g.-d. art. tovărășíei; pl. tovărășíi, art. tovărășíile
tovărășíe s. f., art. tovărășía, g.-d. art. tovărășíei; pl. tovărășíi, art. tovărășíile
TOVĂRĂȘÍE s. 1. (reg.) fârtăție, ortăcie. (Rea ~ și-a ales!) 2. v. asociere. 3. v. anturaj.
TOVĂRĂȘÍE s. v. camarad, tovarăș.
TOVĂRĂȘÍE ~i f. Legătură întemeiată pe raporturi tovărășești; relație între tovarăși. ◊ A ține cuiva ~ a ședea lângă cineva, ținându-i de urât. A merge în ~ a călători împreună cu cineva. [G.-D. tovărășiei] /tovarăș + suf. ~ie
tovărășie f. asociațiune.
tovărășíe f. (d. tovarăș). Asociațiune, societate, companie. În tovărășie, în asociațiune: a lucra în tovărășie cu altu. V. cărdășie, sîmbră.
tovărășie s. v. CAMARAD. TOVARĂȘ.
TOVĂRĂȘIE s. 1. (reg.) fîrtăție, ortăcie. (Rea ~ și-a ales.) 2. asociație, asociere, întovărășire, (înv. și reg.) sîmbră, soție, (reg.) ortăcie, simbrie, soțiire. (~ celor doi negustori n-a ținut mult.) 3. anturaj, companie, societate, (grecism înv.) sinanstrofie. (A petrecut ore agreabile în ~ lor.)

tovărășie dex

Intrare: tovărășie
tovărășie substantiv feminin