TOVĂRĂȘÍȚĂ, tovărășițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui tovarășă. – Tovarășă + suf. -iță.

TOVĂRĂȘÍȚĂ, tovărășițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui tovarășă. – Tovarășă + suf. -iță.

TOVĂRĂȘÍȚĂ, tovărășițe, s. f. Diminutiv al lui tovarășă; tovarășă. Trebuie să mărturisesc că aceeași prefacere o vedeam și în tovărășițele mele de drum. GANE, N. III 105. Chem la mine tovărășița ce știi, Și ne suim in cerdacul ce îl ai drept semn cînd vii. CONACHI, P. 239. ◊ Fig. Abia depărta de un palmac lipsa, astă nedespărțită tovărășiță, care-l ținea strîns în înghețatele ei brațe. NEGRUZZI, S. I 206.

tovărășíță (pop.) s. f., g.-d. art. tovărășíței; pl. tovărășíțe

tovărășíță s. f., g.-d. art. tovărășíței; pl. tovărășíțe