TOTÉM, totemuri, s. n. 1. Simbol mitic (animal, plantă sau, rar, obiect) considerat de unele triburi primitive ca strămoș și protector al populației respective și venerat ca atare. 2. Imagine, reprezentată de obicei sculptural, a unui totem (1). [Pl. și: (m.) totemi] – Din fr. totem.

TOTÉM, totemuri, s. n. 1. Animal, plantă sau, rar, obiect considerat de unele triburi primitive ca strămoș și protector al populației respective și venerat ca atare. 2. Imagine, reprezentată de obicei sculptural, a unui totem (1). [Pl. și: (m.) totemi] – Din fr. totem.

TOTÉM, totemuri, s. n., și totemi, s. m. Animal considerat în unele triburi primitive ca strămoș al populației respective și venerat ca atare. Calul e un fel de animal sfînt, de totem, care deservește megalomania feudală. RALEA, O. 58.

!totém s. n., pl. totémuri

totém s.n. / s.m., pl. totémuri / totémi

TOTÉM s.n. 1. Animal, plantă sau obiect considerat la unele populații primitive ca obiect de cult și socotit uneori ca strămoșul populației respective. 2. Imagine, reprezentată de obicei sculptural a unui totem (1). [Pl. -muri, (s.m.) -mi. / < fr. totem < cuv. indian].

TOTÉM s. n. / s. m. 1. animal, plantă, obiect considerat la unele populații primitive ca strămoș și protector al populației respective și venerat ca atare. 2. imagine, reprezentată sculptural, a unui totem (1). (< fr. totem)

TOTÉM ~uri n. (în societatea primitivă) 1) Simbol mitic reprezentat printr-un animal, printr-o plantă sau printr-un obiect, considerat, de unele triburi, ca strămoș protector, fiind venerat. 2) Imagine sculpturală a unui asemenea simbol. /<fr. totem

*totém m. (cuv. american). Animal considerat de uniĭ salbaticĭ, maĭ ales în America de Nord, ca strămoșu raseĭ și adorat ca atare.