tors definitie

41 definiții pentru tors

TOÁRCE, torc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.
TORS3, TOÁRSĂ, torși, toarse, adj. (Despre materii textile) Care a fost transformat în fire; răsucit. – V. toarce.
TORS1 s. n. 1. Faptul de a toarce. 2. Sunet produs de pisici când torc. – V. toarce.
TORS2, torsuri, s. n. Sculptură reprezentând partea superioară a corpului omenesc, fără membre (și fără cap). ♦ Trunchiul (gol al) corpului omenesc. – Din fr. torse, it. torso.
TOÁRCE, torc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.
TORS1 s. n. 1. Faptul de a toarce. 2. Sunet produs de pisici când torc. – V. toarce.
TORS3, TOÁRSĂ, torși, toarse, adj. (Despre materii textile) Care a fost transformat în fire; răsucit. – V. toarce.
TORS2, torsuri, s. n. Sculptură reprezentând partea superioară a corpului omenesc, fără membre (și fără cap). ♦ Trunchiul (gol al) corpului omenesc. – Din fr. torse, it. torso.
TOÁRCE, torc, vb. III. Intranz. 1. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci (cu mîna și cu ajutorul fusului) pentru a obține fire care pot fi țesute; a prelucra cu ajutorul unor mașini speciale fibre textile pentru războaie mecanice. Privesc pe furiș la Oana care toarce ș-amestecă fuioarele de in cu cele de lînă. DELAVRANCEA, O. II 126. Cu tine două fete stau Și torc în rînd cu tine. COȘBUC, P. I 192. La Humulești torc și fetele și băieții. CREANGĂ, A. 47. Lîngă prispă torcea o fată frumoasă. EMINESCU, N. 8. ◊ Expr. (Familiar) A-și toarce pe limbă = a se gîndi înainte de a vorbi. De-acu-nainte să-ți torci pe limbă cînd îi deschide gura ca să vorbești cu mine, auzi tu? ALECSANDRI, T. 921. Nu i-a tors (mamă-sa) pe limbă, se spune despre cineva care vorbește cu ușurință și fără menajamente. ◊ Tranz. Femeile mai toarseră cîteva caiere pînă la cîntatul cocoșilor de miezul nopții. SANDU-ALDEA, U. P. 212. Torcea, torcea, fus după fus, Din zori și pînă-n seară. IOSIF, PATR: 9. Taci cu mama, Lurcă, că ți-a cumpăra mama o furcă să torci un fuior. ALECSANDRI, T. I 384. El mătasa o torcea Lungă funie-o făcea. id. P. P. 142. (Figurat sau în contexte figurate) Și-a tors argintul luna în mii și mii de raze. MACEDONSKI, O. I 116. Către asfințitul zilei, obosit acasmă-ntorc, Înc-o noapte, fără tihnă, firul gîndului să torc. DEMETRESCU, O. 42. Drept preot toarce-un greier un gînd fin și obscur. EMINESCU, O. I 69. (Refl.) Cu degetele-i vîntul lovește în ferești Se toarce-n gîndu-mi firul duioaselor povești. EMINESCU, O. I 107. ◊ Refl. pas. Să vadă de putea să se toarcă... ca inul. DRĂGHICI, R. 52. Din ochi lacrimi nu mai stoarce Că ce zboară nu se-ntoarce, Firul rupt nu se mai toarce. ALECSANDRI, P. P. 283. 2. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfîrîitul fusului. Ilinca mîngîia un pisoi care torcea ș-o tot îmboldea cu capul. VLAHUȚĂ, O. A. II 45. Cînd ședeau casnicii la lucru iarna... cotoiul sta lîngă dînșii și torcea. ISPIRESCU, L. 285. În cotlon torcea motanul pieptănîndu-și o ureche. EMINESCU, O. I 84. Dinaintea gurei de la sobă se încovoia o mîță albă, care torcea de mulțămire. ALECSANDRI, O. P. 95. ◊ (Prin analogie) Motorul porni. Se duse îndărăt la țeava de eșapament și-l ascultă cum toarce puternic și liniștit. DUMITRIU, V. L. 127. – Forme gramaticale: perf. s. torsei, part. tors.
TORS1 s. n. Faptul de a toarce; toarcere. 1. v. toarce (1). Ai pune-o p-asta la tors și la spălat rufe? C. PETRESCU, Î. II 123. Din cînd în cînd se oprea din tors și, suspinînd, căta lung la feciorul-său. MIRONESCU, S. A. 42. Mă-ntreceam cu fetele cele mari din tors. CREANGĂ, A. 63. Cu munca ei, cu torsul... ține casa. I. IONESCU, D. 248. ◊ Fig. Cînd torsul s-aude l-al vrăjitor caier, Argint e pe ape și aur în aer. EMINESCU, O. I 37. ◊ Expr. Tors în tors = cu firele de bătătură bine răsucite (la fel cu cele folosite pentru urzeală). Ițarii se făceau în vechime numai din lînă toarsă «tors în tors». ȘEZ. VII 178. 2. v. toarce (2). Sunetul produs de pisici cînd torc. Se auzi... un tors de motan. SADOVEANU, O. VI 148.
TORS3, TOÁRSĂ, torși, toarse, adj. (Despre materii textile) Făcut fire, răsucit. Roata ședea în mijlocul casei și canură toarsă nu era pentru bătătură. CREANGĂ, A. 62. Dintr-o oca de lînă spălată și toarsă iese 12 coți de urzeală. I. IONESCU, M. 691.
TORS2, torsuri, s. n. Operă plastică reprezentînd partea superioară a trupului omenesc, fără cap și fără membre. V. trunchi.
toárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 să toárcă; part. tors
tors1 (acțiune) s. n.
tors2 (sculptură) s. n., pl. tórsuri
toárce vb., ind. prez. l sg. și 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. toárcă; part. tors
tors (acțiunea) s. n.
tors (sculptură) s. n., pl. tórsuri
TOÁRCE vb. (TEXT.) a fila. (A ~ lâna.)
TOÁRCE vb. v. înapoia, întoarce, reveni, veni.
TORS s. v. filare.
TORS adj. v. filat.
TORS s. trunchi. (Sculptura reprezintă un ~ de bărbat.)
TORS s.n. Bust, trunchiul (unei persoane sau al unei statui) fără cap și fără membre. [< fr. torse, it. torso].
TORS s. n. 1. parte superioară a corpului uman, fără cap și fără membre. 2. sculptură care reprezintă o asemenea parte. (< fr. torse, it. torso)
toárce (-orc, -órs), vb.1. (Înv.) A vira, a schimba direcția. – 2. A fila lîna. – 3. (Despre pisici) A scoate un sunet continuu. – Mr. torcu, torșu, toarsă, toarcere; megl. torcu, torș, tors, toarciri; istr. torcu, tors. Lat. tǒrquĕre, prin intermediul unei var. vulgare *tǒrquĕre (Pușcariu 1747; REW 8798), cf. it. torcere (logud. torkere), prov. torser, fr. tordre, cat., sp., port. torcer. – Der. torcător, s. m. (filator); torcătoare, s. f. (femeie care toarce); tors, adj. (filat); tors, adj. (filat); tors, s. n. (acțiunea de a toarce; tort); tort, s. n. (fire toarse), din lat. tōrtus (REW 8809), cf. it., port. torto, prov. tort, sp. tuerto; tortel (var. turtel, torțel), s. m. (cătină, iniță, Cuscuta); tortoțel (var. întorțel), s. m. (torțel); întoarce, vb. (a suci, a răsuci; a schimba direcția; a face pe cineva să-și schimbe părerea; a abate, a conduce; a schimba, a modifica, a altera; a reda, a înapoia; a restitui, a trimite înapoi, a recupera, a despăgubi; a converti; a castra, a jugăni; a da o altă față unei haine uzate; refl., a se îndrepta către, a se adresa; refl., a se înapoia; refl., a da rest), din lat. intǒrquĕre (Pușcariu 888), sau din toarce cu pref. în-; întorcător, s. n. (tindeche la războiul țărănesc); întorcătură, s., f. (înv., răscoală, răzvrătire; Trans., prima vizită a tinerilor însurăței la părinții unuia dintre ei); întors, adj. (înapoiat, răsucit; răsturnat; strîmb; castrat; înțărcat; se spune și despre alimente care prisosesc, la întoarcerea dintr-o călătorie și care nu se mănîncă); întors, s. n. (înapoiere; descîntec care pretinde a înlătura efectele unui blestem sau ale unui ghinion); întorsătură, s. f. (cotitură; sucire; ocolire, învîrtire; schimb, modificare, alt aspect); întorsură, s. f. (schimb; plug); toartă, s. f. (mîner), de la tort, probabil pornind de la mînere de fibră sau sfoară răsucită, cf. calabr. torta „legătură de fir între jug și oiștea plugului”, sicil. tòrta „bătătură”; răstoarce, vb. (a restitui, a înapoia; a răscumpăra).
A TOÁRCE torc 1. tranz. (fibre) A transforma în fire (cu ajutorul fusului). ◊ A-și ~ pe limbă a se gândi bine înainte de a vorbi. 2. intranz. (despre pisici) A scoate un sforăit ușor și prelung asemănător cu sfârâitul fusului. /<lat. torquere
TORS ~uri n. 1) Parte superioară a corpului, exceptând capul și membrele; trunchi; trup; corp. 2) Sculptură care reprezintă această parte a corpului omenesc. /<fr. torse, it. torso
toarce v. 1. a preface lâna, cânepa, etc. în fire subțiri; 2. fig. a. înfîra: se toarce ’n gându-mi firul duioaselor povești EM. cu gând gingaș toarce visuri blânde de noroc AL.; 3. a sforăi încet vorbind de pisici (imitând sunetul fusului la tors). [Lat. TORQUERE, a suci, a întoarce: românește cu sensul restrâns («a întoarce cu fusul»), dar accepțiunea generală a conservat’o compusul întoarce].
tors n. lucrare de a toarce: torsul cânepei; fig. torsul pisicii.
torso n. 1. partea unui corp fără cap și fără brațe, separată de membrele inferioare; 2. bust de ființă vie, statuă trunchiată.
torc, tors, a toarce (lat. tõrquére, tortum și torsum, a toarce, a întoarce: it. tórquere, pv. torser, fr. tordre, cat. sp. pg. torcer. – Toarce, să toarcă (V. tort). Vechĭ. Întorc. Azĭ. Răsucesc lîna (cînepa, inu) din caĭer ca să se prefacă în fir și să se învîrtească pe fus. V. intr. Sforăĭ (ca fusu cînd se’nvîrtește), vorbind de o pisică cînd o mîngîĭ și e mulțumită.
tors n., pl. urĭ. Acțiunea de a toarce: torsu lîniĭ, se auzea torsu pisiciĭ.
TOARCE vb. (TEXT.) a fila. (A ~ lîna.)
toarce vb. v. ÎNAPOIA. ÎNTOARCE. REVENI. VENI.
TORS adj. (TEXT.) filat, răsucit. (Lînă ~.)
TORS s. (TEXT.) filare, filat, toarcere, (rar) torcătură.
TORS s. trunchi. (Sculptura reprezintă un ~ de bărbat.)
tors, s.n. – Faptul de a toarce. ♦ (mag.) Torsul feciorilor, ritual practicat în șezători, prin care o fată toarce din susul caierului, de la toate fetele, cu roata de la fus întoarsă. – Din toarce (< lat. torquere „a întoarce”) (DEX, MDA).
a toarce pisicii expr. a divulga un secret.
a-i lua (cuiva) mustățile la tors expr. (er.) a practica cuniliția.

tors dex

Intrare: toarce
toarce verb grupa a III-a conjugarea a X-a
Intrare: tors (adj.)
tors 1 adj. adjectiv
Intrare: tors (toarcere)
tors 2 s.n. substantiv neutru
Intrare: tors (sculptură)
tors 2 s.n. substantiv neutru