toreutică definitie

2 intrări

8 definiții pentru toreutică

TOREÚTICĂ s. f. Arta de a sculpta, cizela și asambla lemnul, aurul și fildeșul în Antichitatea greacă; p. ext. artă a sculpturii în bronz. – Din fr. toreutique.
TOREÚTICĂ s. f. Arta de a sculpta, cizela și asambla lemnul, aurul și fildeșul în antichitatea greacă; p. ext. artă a sculpturii în bronz. – Din fr. toreutique.
!toreútică (-re-u-) s. f., g.-d. art. toreúticii
toreútică s. f. (sil. -reu-), g.-d. art. toreúticii
TOREÚTICĂ s.f. Meșteșugul cizelării lemnului, a aurului și a fildeșului sau a metalelor; (p. restr.) arta sculpturii în bronz. ♦ Totalitatea obiectelor de podoabă specifice unui popor. [Pron. -re-u-, gen. -cii. / < fr. toreutique].
TOREÚTIC, -Ă I. adj. referitor la toreutică. II. s. f. 1. arta cizelării și a sculpturii în lemn, metal sau fildeș; arta sculpturii în bronz. 2. totalitatea obiectelor de podoabă specifice unui popor. (< fr. toreutique)
TOREÚTICĂ f. 1) Arta de a sculpta într-un material dur (aur, fildeș, lemn etc.). 2) Tehnica de a confecționa sculpturi în bronz. /<fr. toreutique
*toréŭtic, -ă adj. (vgr. toreutikós, d. toreúo, lucrez cu dalta). Relativ la toreŭtică. S. f. (vgr. toreutiké [adică téhne, artă]). Arta de a cĭopli în relief lemnu, fildeșu, metalele.

toreutică dex

Intrare: toreutică
toreutică substantiv feminin
  • silabisire: -reu-
Intrare: toreutic
toreutic