torent definitie

13 definiții pentru torent

TORÉNT, torenți, s. m. Apă curgătoare (de munte) cu debit nestatornic, care apare în urma ploilor mari sau după topirea bruscă a zăpezii și care curge vijelios pe povârnișurile munților sau ale dealurilor, având o mare forță de eroziune; puhoi, șuvoi. [Pl. și: (n.) torente] – Din fr. torrent.
TORÉNT, torente, s. n. Apă curgătoare (de munte) cu debit nestatornic, care apare în urma ploilor mari sau după topirea bruscă a zăpezii și care curge vijelios pe povârnișurile munților sau ale dealurilor, având o mare forță de eroziune; puhoi, șuvoi. [Pl. și: torenți] – Din fr. torrent.
TORÉNT, torente, s. n. Apă curgătoare (de munte) cu debit nestatornic, care apare în urma ploilor mari sau după topirea bruscă a zăpezii și care curge vijelios pe povârnișurile munților sau ale dealurilor, având o mare forță de eroziune; puhoi, șuvoi. – Din fr. torrent.
TORÉNT, torente, s. n. Apă curgătoare, cu debit nestatornic, care apare în urma ploilor mari sau după topirea bruscă a zăpezii și care se scurge vijelios pe povîrnișurile munților sau ale dealurilor; puhoi, șuvoi. Albia uscată a torentului nestatornic... apare îngrozitor de tristă. BOGZA, C. O. 210. Pîraiele umflate, Mici torente spumegoase, De pe culme, de prin sate Curg în văile-aburoase. ALECSANDRI, P. A. 190. Acest torent se arunca cu zgomot dintr-o înălțime într-un lighean de granit. BOLINTINEANU, O. 329. ◊ (Prin exagerare) Unde te oprești acum... sub torentele vijelioase ale ploii? GALACTION, O. I 80. Te mirai că mai rezistă torentelor de ploaie. EMINESCU, N. 34. Ploi ce în torente de veacuri s-au vărsat, Sîngele dupe pietre încă nu l-au spălat. ALEXANDRESCU, M. 11. ◊ Fig. Vuietul infernal care se ridică din torentul mulțimii te amețește. BART, S. M. 40. Soarele dimineților de vară revarsă torente de viață. VLAHUȚĂ, O. A. 343. Și apoi o cascadă, un torent de invective la adresa autorității. CARAGIALE, M. 36. ◊ Loc. adv. În torent = din belșug, din plin. Toastele se repetară și vinul curgea în torent. BOLINTINEANU, O. 394. – Pl. și: (m., rar) torenți.
torént s. m. / s. n., pl. torénți/torénte
torént s. n./s. m., pl. torénte/torénți
TORÉNT s. 1. puhoi, șuvoi, (pop.) noian, zăpor, (înv. și reg.) năboi, (reg.) șușoi, (prin Dobr. și Munt.) sel. (~ de ape.) 2. puhoi, râu, șiroi, șuvoi. (~ de vin.)
TORÉNT s.n. Apă de munte cu debit variabil, care curge impetuos peste creste în urma ploilor mari sau după topirea bruscă a zăpezilor; puhoi, șuvoi. ♦ Formă de relief care ia naștere ca urmare a acțiunii apelor torențiale. ♦ (Fig.) Șuvoi, șiroi, năvală. ♦ În torent = din belșug. [Pl. -nte, (s.m.) -nți. / < fr. torrent, it. torrente, lat. torrens].
TORÉNT s. n. 1. curs de apă temporar pe pantele repezi și neregulate ale munților și dealurilor, cu debit variabil, care curge impetuos peste creste, în urma ploilor mari sau după topirea bruscă a zăpezilor. 2. formă de relief care ia naștere ca urmare a acțiunii apelor torențiale. 3. (fig.) șuvoi, năvală. ♦ în ~ = din belșug. (< fr. torrent, lat. torrens)
TORÉNT ~e n. 1) Curs de apă temporar și puternic, care apare în urma ploilor mari sau după topirea bruscă a zăpezilor și vine la vale cu o mare viteză și forță de eroziune; șuvoi; puhoi. 2) fig. Cantitate mare (de ceva) apărută brusc. ~ de lacrimi. ~ de oameni. /<fr. torrent, lat. torrens, ~tis
torent n. 1. curent de apă impetuos și trecător; 2. fig. tot ce curge sau vine impetuos: torent de lacrimi, un lung torent de vieață se ’ntinde roditor AL.; 3. forță irezistibilă: torentul pasiunilor.
*torént n., pl. e, și m., ca și curent (lat. tórrens, -éntis, arzător, impertuos, d. torrére, tostum, a arde, a usca. V. torid). Șivoĭ. pîrăŭ impetuos la munte saŭ produs de o ploaĭe subită la cîmp. Fig. Mare aflux, șiroĭ: un torent de lacrămĭ, de insulte. Forță impetuoasă: torentu barbarilor în evu mediŭ.
TORENT s. 1. puhoi, șuvoi, (pop.) noian, zăpor, (înv. și reg.) năboi, (reg.) șușoi, (prin Dobr. și Munt.) sel. (~ de ape.) 2. puhoi, rîu, șiroi, șuvoi. (~ de vin.)

torent dex

Intrare: torent
torent
torent