TORÁCE, torace, s. n. Cavitate în corpul vertebratelor cuprinsă între gât și abdomen, care conține principalele organe ale sistemelor circulator și respirator; coșul pieptului. ♦ Parte a corpului insectelor de care sunt legate picioarele. – Din it. torace.

TORÁCE, torace, s. n. Cavitate în corpul vertebratelor cuprinsă între gât și abdomen, care conține principalele organe ale sistemelor circulator și respirator; coșul pieptului. ♦ Parte a corpului insectelor de care sunt legate picioarele. – Din it. torace.

TORÁCE s. n. sg. Cavitate în corpul vertebratelor, cuprinsă între vertebrele regiunii dorsale, coaste și stern, conținînd principalele organe ale sistemului circulator și respirator; coșul pieptului. Le lipsește partea stîngă a toracelui, cu toate ale ei. CARAGIALE, O. III 139. ♦ Parte a corpului insectelor de care sînt legate picioarele.

toráce s. n., pl. toráce

toráce s. n., pl. toráce

TORÁCE s. (ANAT.) 1. cavitate toracică, coșul pieptului, cutie toracică. 2. piept.

TORÁCE s.n. Cavitate a corpului mărginită de vertebrele regiunii dorsale, coaste și stern, în care se află principalele organe ale sistemului respirator și circulator. ♦ (Zool.) Segment mijlociu al corpului insectelor, de care sunt legate picioarele. // (În forma toraco-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) torace”, „piept”, „cavitate toracică”. [Pl. invar. / < fr., lat., gr. thorax, it. torace].

TORÁCE s. n. 1. cavitate a corpului mărginită de vertebrele regiunii dorsale, coaste și stern, în care se află principalele organe ale sistemului respirator și circulator. 2. segment mijlociu al corpului insectelor, de care sunt legate picioarele. (< it. torace, lat., fr. thorax)

toráce s. m. – Coșul pieptului. It. torace. – Der. toracic, adj., din fr. thoracique.

TORÁCE n. 1) Cavitate a corpului, până la diafragmă, în care se află principalele organe ale sistemului respirator și circulator; coșul pieptului. 2) (la insecte) Partea mijlocie a corpului de care se țin picioarele și aripile. /<fr. thorax

torace m. Anat. pieptul, sub raportul capacității sale.

pept (est) și pĭept (vest) n., pl. urĭ (lat. pĕctus, péctoris, it. petto, fr. pis [uger], sp. pecho, pg. peito). Partea trupuluĭ în care se află inima și plămîniĭ și care e formată din coaste și stern (în anatomie torace). În special, partea dintre gît și pîntece (în opoz. cu spatele). În bucătărie, carnea de la pept: pept de găină. S. m. Partea cămășiĭ bărbăteștĭ care acopere peptu: pepțiĭ cămășiĭ (partea dreaptă și stîngă la un loc). Un pept de munte, un munte greŭ de suit care se înalță drept în fața ta. Boală de pept, boală de plămînĭ și a căilor respiratoriĭ. A da pept cu cineva, a te întîlni cu el dușmănește, a te cĭocni. A ținea pept, a rezista, a opune rezistență. A pune peptu, a te răpezi la luptă. A apuca pe cineva de pept, a-ĭ cere socoteală energic. A sta pept la pept, a sta față’n față dușmănește.

*toráce n., pl. tot așa (vgr. thórax, thórakos). Anat. Pept.

TORACE s. (ANAT.) 1. coșul pieptului, cutie toracică. 2. piept.