TORȚIONÁR, -Ă, torționari, -e, adj., s. m. 1. Adj. De tortură. 2. S. m. Persoană care torturează; călău. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. tortionnaire.

TORȚIONÁR, -Ă, torționari, -e, adj., s. m. (Livr.) 1. Adj. De tortură. 2. S. m. Persoană care torturează; călău. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. tortionnaire.

TORȚIONÁR, torționari, s. m. (Franțuzism rar) Călău. Chinuri savante, cum n-au știut să născocească nici călăii inchiziției, nici torționarii subtili ai Chinei. C. PETRESCU, C. V. 169. – Pronunțat: -ți-o-.

*torționár s. m., pl. torționári

torționár adj. m., pl. torționári; f. sg. torționáră, pl. torționáre

TORȚIONÁR s. v. călău, gâde.

TORȚIONÁR, -Ă adj. (Liv.) Care servește pentru tortură; chinuitor. // s.m. Persoană care aplică, execută tortura; călău, gâde. [Pron. -ți-o-, var. torsionar, -ă adj. / < fr. tortionnaire, cf. lat. tortionarius < tortio – tortură].

TORȚIONÁR, -Ă I. adj. care servește pentru tortură; chinuitor. II. s. m. cel care aplică tortura; călău, gâde. (< fr. tortionnaire)

torționar s. v. CĂLĂU. GÎDE.

torționár s. m. ♦ 1. Persoană care tortura, care schingiuia în închisorile comuniste ◊ „Un torționar în Biroul Electoral Suceava” R.l. 21 IX 92 p. 2. ◊ „Câți torționari (nu numai câte victime!) a produs acest regim?” R.l. 26 II 93 p. 1. ◊ „Anchetatorii de la MAI l-au închis în celulă cu doi torționari plătiți care au primit misiunea să-l tortureze.” 11 46/95 p. 7; v. și Lupta 7 XI 95 p. 3; v. și partizan. ♦ 2. (greșit) Purtător de torță R.l. 30 XII 77 p. 1; cf. Th. Hristea în Semantică și semiotică, 1981, p. 273 (din fr. tortionnaire; DEX-S ◊ „livresc”)