Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

17 defini╚Ťii pentru tor

TOR, toruri, s. n. 1. Mulur─â rotund─â cu profil convex de la baza sau de la capitelul unei coloane. 2. Corp geometric care rezult─â din rotirea unui cerc ├«n jurul unei axe situate ├«n planul cercului, dar care nu trece prin centrul cercului. ÔÇô Din fr. tore.
TOR, toruri, s. n. 1. Mulur─â rotund─â cu profil convex de la baza sau de la capitelul unei coloane. 2. Corp geometric care rezult─â din rotirea unui cerc ├«n jurul unei axe situate ├«n planul cercului, dar care nu trece prin centrul cercului. ÔÇô Din fr. tore.
TOR1 s. m. (Regional) 1. Toriște. 2. Tizic. Focul de tor arde mocnit. STANCU, D. 19.
TOR2 s. n. (Fran╚Ťuzism rar, numai ├«n construc╚Ťie cu verbul ┬źa face┬╗) Prejudiciu, nepl─âcere. Tot reportajul e inventat. ╚śi e inventat idiot. ├Änt├«i ai f─âcut un tor gazetei. C. PETRESCU, C. V. 132.
TOR3 s. n. 1. Mulură rotundă cu profil convex la baza unei coloane. 2. Corp geometric care rezultă din rotirea unui cerc în jurul unei axe situate în planul lui, dar care nu trece prin centrul cercului.
tor (corp geometric, mulur─â) s. n., pl. t├│ruri
tor (geom., arhit.) s. n., pl. t├│ruri
TOR s. v. tizic.
TOR1 s.n. 1. Corp solid ob╚Ťinut prin rotirea unui cerc ├«n jurul unei axe situate ├«n planul s─âu, dar care nu trece prin centrul cercului; toroid─â. 2. Mulur─â rotund─â cu profil convex, semicircular, situat─â de obicei la baza unei coloane. [< fr. tore, cf. lat. torus ÔÇô coard─â].
TOR2 s.n. (Fran╚Ťuzism) Nepl─âcere, nemul╚Ťumire; pagub─â, prejudiciu. [Pl. -ruri. / < fr. tort].
TOR1 s. n. 1. toroid (2). 2. mulur─â convex─â cu profil semicircular, la baza sau la capitelul unei coloane, la ancadramente. (< fr. tore)
-T├ôR2, -TO├üRE suf. ÔÇ×(cel) care faceÔÇŁ, ÔÇ×nume de agentÔÇŁ, ÔÇ×practicant al unei meseriiÔÇŁ. (< fr. -teur, -trice, cf. lat. -torem, -tricem)
tor s. n. ÔÇô Tizic. Bg. tor (Candrea). ÔÇô ├Än Olt. ╚Öi Banat. ÔÇô Der. torin─â, s. f. (Olt., tizic), din sb. torina; tori╚Öte (var. turi╚Öte), s. f. (Olt., tizic; Trans., loc unde m─ân├«nc─â oile, torin─â); stori╚Öte, s. f. (loc de ├«nt├«lnire, de ╚Öedere a vitelor sau cerbilor), bg. tori┼íte; torofin─â (var. torohin─â), s. f. (resturi de semin╚Ťe, de fructe stoarse), probabil prin contaminare cu bo╚Ötin─â, ├«n Munt.; toreni, vb. (Banat, a ├«ngr─â╚Öa solul, a gunoi); (s)tru╚Önic, s. m. (turt─â, reziduuri de semin╚Ťe ale plantelor oleaginoase), probabil ├«n loc de *(s)toru╚Önic (dup─â Candrea, ├«n leg─âtur─â cu sb. tru┼íni ÔÇ×de t─âr├«╚ŤeÔÇŁ); turi╚Ť─â, s. f. (scai m─ârunt, Galium aparine), din sb. turica, cf. cr., slov., rus. torica (Candrea, II, 427; Conev 46); turicioar─â, s. f. (coada-racului, Agrimonia eupatoria); turicel (var. turicea), s. m. (plant─â, Turritis glabra); var. a cuv├«ntului anterior (dup─â Tiktin ╚Öi Candrea, forma╚Ťie artificial─â care porne╚Öte de la numele ╚Ötiin╚Ťific).
TOR ~uri n. 1) Corp geometric ob╚Ťinut prin rotirea unui cerc ├«n jurul unei axe de pe planul cercului, dar care nu trece prin centrul acestuia. 2) arhit. Mulur─â rotund─â cu profil convex, semicircular, situat─â de obicei la baza unei coloane. /<fr. tore
tor s.n. (reg.) 1. tizic. 2. toriște. 3. leșie care rămâne după ce s-a scos săpunul.
tor n. (bg. tor, b─âligar; s├«rb. tor, ╚Ťarc, ocol de vite; pol. t├│r, drum b─âtut. V. tori╚Öte, t├«rl─â). Vest (rev. I. Crg. 4, 250, ╚Öi 9, 94). B─âligar, tizic.
tor s. v. TIZIC.

Tor dex online | sinonim

Tor definitie

Intrare: tor (s.n.)
tor 1 s.n. substantiv neutru
Intrare: tor (suf.)
tor 2 suf. sufix element de compunere