TOPORÍȘCĂ, toporiști, s. f. Topor cu coadă scurtă (folosit altădată și ca armă de luptă). – Din bg. toporiška.

TOPORÍȘCĂ, toporiști, s. f. Topor cu coadă scurtă (folosit altădată și ca armă de luptă). – Din bg. toporiška.

TOPORÍȘCĂ, toporiști, s. f. Topor cu coadă scurtă (folosit altădată și ca armă de război); bardă. A tăiat răchitișul secerîndu-l repede, singur, cu o toporișcă, în mănunchiuri. GALAN, Z. R. 92. Toporișca trebuie mînuită cu grijă. CAMILAR, N. II 395. Sînteți trei voinici, tineri și sprinteni, tustrei țintași buni, cu arcurile pe după gît, cu cuțitele la brîu, cu toporiștile în mîini. DELAVRANCEA, O. II 106.

toporíșcă s. f., g.-d. art. toporíștii; pl. toporíști

toporíșcă s. f., g.-d. art. toporíștii; pl. toporíști

TOPORÍȘCĂ s. 1. securice, (înv. și reg.) securică. (O secure mică sau ~.) 2. v. bardă.

TOPORÍȘCĂ s. v. coadă.

TOPORÍȘCĂ ~ti f. pop. Topor cu coadă scurtă și cu tăișul lat, folosit la cioplit; bardă. /<bulg. toporiška

toporíșcă f., pl. ște, ștĭ și șcĭ (bg. toporiška, coada toporuluĭ; rus. -isko, topor prost). Topor mic, secure.

TOPORIȘCĂ s. 1. securice, (înv. și reg.) securică. (O secure mică sau ~.) 2. bardă, (reg.) toporiță, (Mold.) toaipă. (Lovitură de ~.)

toporișcă s. v. COADĂ.