topire definitie

2 intrări

23 definiții pentru topire

TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A trece sau a face ca un corp să treacă, prin încălzire, din stare solidă în stare lichidă; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-și pierde consistența, a se muia (sub efectul căldurii). ♦ Tranz. și refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduioșa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apă sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânări; p. ext. despre obiecte supuse acțiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slăbi, a se usca, a se vlăgui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevăzut, a dispărea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârși, a se prăpădi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ◊ Expr. A se topi după cineva = a ține foarte mult la cineva, a iubi cu patimă pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare poftă. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin menținerea în apă, sub zăpadă sau la rouă, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se șterge, a se estompa; a se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desființa. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sănătate etc. – Din sl. topiti.
TOPÍRE s. f. Acțiunea de a (se) topi și rezultatul ei. – V. topi.
TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A trece sau a face ca un corp să treacă, prin încălzire, din stare solidă în stare lichidă; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-și pierde consistența, a se muia (sub efectul căldurii). ♦ Tranz. și refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduioșa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apă sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânări; p. ext. despre obiecte supuse acțiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slăbi, a se usca, a se vlăgui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevăzut, a dispărea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârși, a se prăpădi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ◊ Expr. A se topi după cineva = a ține foarte mult la cineva, a iubi cu patimă pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare poftă. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin menținerea în apă, sub zăpadă sau la rouă, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se șterge, a se estompa; a se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desființa. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sănătate etc. – Din sl. topiti.
TOPÍRE s. f. Acțiunea de a (se) topi și rezultatul ei. – V. topi.
TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un corp să treacă, prin încălzire, din stare solidă în stare lichidă. Veni austrul cel răsunător și topi zăpezile. SADOVEANU, O. VII 113. Vîntul de la miazăzi Cu zăpadă se hrănește. Într-o noapte și-ntr-o zi El pe dealuri o topește. ALECSANDRI, O. 226. ◊ (Prin exagerare) Soarele ardea să topească zidurile. REBREANU, I. 65. ♦ Refl. A se muia, a se lichefia, a-și pierde consistența (sub efectul căldurii). Sloiul rece mi se topea în palma caldă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 88. Scăuieșul de ceară s-a topit și leasa... nu era bine sprijinită. CREANGĂ, P. 32. [Zăpada] se topește acum subt adierea încropită a zefirului. ODOBESCU, S. III 41. Gheața-n baltă se topește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 89. ♦ Fig. A înmuia, a îmblînzi, a înduioșa. Începu a plînge lacrimi de bucurie, o bucurie fierbinte, care parcă-i topea întreaga ființă. SADOVEANU, O. I 267. ◊ Refl. Simt parcă topindu-se-ntreagă Făptura-mi de plumb. COȘBUC, P. II 23. ◊ Expr. A i se topi (cuiva) inima (de...) v. inimă (II 1 b). ♦ (Învechit) A transforma, prin topire, un obiect de metal în altul. Dar Despot cu păcatul a dat mîna frățească... Icoane și potire el le topește-n bani. ALECSANDRI, T. II 150. ◊ Refl. (Poetic) Și nu te temi că aurul din plete-ți Se va topi în stele? EMINESCU, O. IV 108. 2. Refl. (Familiar) A se dizolva într-un lichid. Sarea se topește în apă. ♦ (Rar, despre obiecte sfărîmicioase) A se descompune în particule mici, a se împrăștia (într-un lichid). Apa descîntată a mestecat-o tata cu un pai rupt din coada măturii, pînă s-a topit tăciunele. STANCU, D. 231. ♦ Fig. A se cufunda într-o masă unică; a fuziona. Privitorii se îmbulzeau cuprinși de aceeași veselie, parcă ar fi căutat să se topească cu toții într-o singură ființă fără griji și fără necazuri. REBREANU, R. I 128. ◊ Tranz. Topind în el motivele populare, Eminescu le-a reluat cu sufletul din veac al poetului anonim și cu arta poetului modern. SADOVEANU, E. 78. ♦ Fig. A se șterge, a se estompa. Pe cer toți norii s-au topit. DEȘLIU, M. 35. Idiotul se topi în întunerec. DUMITRIU, N. 179. S-a uitat după ei, pînă s-au topit in văgăuni de negură. POPA, V. 35. ◊ Tranz. Ceva din umbra și lenea apusului părea că-i șterge, îi topește conturul lucrurilor. VLAHUȚĂ, O. A. III 70. 3. Tranz. A supune plantele textile unui proces metodic de dizolvare a substanțelor care fixează fibrele de partea lemnoasă a tulpinii (ținînd plantele un anumit timp în apă, pe zăpadă sau la rouă). După ce s-a cules și s-a făcut mănuși, cînepa de toamnă este dusă acasă; cea de vară se pornește de-a dreptul la apă spre a fi topită. PAMFILE, A. R. 173. ◊ Refl. Inu-n baltă se topește Și fînațul otăvește. BELDICEANU, P. 88. 4. Refl. (Despre lumînări;p. ext. despre obiecte supuse acțiunii focului) A se consuma arzînd, a se trece, a se mistui. Jarul rămas se topea încet-încet, acoperindu-se treptat de rugina scrumului. MIHALE, O. 186. Era tîrziu tare după miezul nopții și lumînările de ceară verzie de Veneția se topiseră pînă la jumătate. SADOVEANU, O. VII 97. Și cînd s-a aprinde mai tare, noi să începem a ne boci în gura mare și a striga: foc! foc! și pîn-or sări oamenii de la nuntă, pînă nu știu ce, casa are să se topească. CREANGĂ, P. 175. 5. Refl. Fig. A slăbi, a se usca, a se vlăgui. La mine acasă, Nici mălai pe masă, Și femeia mea De foame zăcea, Și pruncuțu meu Se topea mereu. DEȘLIU, M. 51. Tata, om odată voinic, care muncise crunt în tinereță, deodată se topise ca o lumînare. SADOVEANU, O. VII 295. ◊ (Întărit prin «din picioare», «de pe picioare») Se mistuia amarnic în necurmatu-i zbucium, se topea de pe picioare. VLAHUȚĂ, N. 145. De cînd am intrat în casa asta, mă usuc, mă topesc din picioare. ALECSANDRI, T. 1008. ◊ (Urmat de determinări cauzale, în construcții care exprimă adesea numai intensitatea unei acțiuni, unui sentiment) Mă topesc și eu ca și tine d-atîta pustietate. DELAVRANCEA, S. 242. Petruța se topea de fericire, iar mesenii zîmbiră uitîndu-se unul la altul. CAMIL PETRESCU, O. I 123. Lui Milescu îi venea să se topească de rîs, însă se stăpîni. D. ZAMFIRESCU, R. 143. Împăratul se topea de dragoste pentru Ileana. ISPIRESCU, L. 29. ◊ Expr. (Familiar) M-am (mai rar ne-am) topit! = am pățit-o! Îi puse mîna la gură și-i zise: Șt! că ne-am topit! Să nu te auză cineva. ISPIRESCU, L. 373. Nenea Iancu! Să vie aici! M-am topit!... Sînt nenorocit. CARAGIALE, T. II 125. Vai, bietele fete! Că le-am prăpădit Și le-am dat pe bete... De-acum m-am topit! ALECSANDRI, T. 410. 6. Tranz. Fig. A nimici, a desființa (distrugînd, consumînd, epuizînd). Aci a topit pe turci. DELAVRANCEA, O. II 164. Noi am apucat timpuri grele, pe cînd Cîmpineanu, Mitică Filipescu, Nicolaie Bălcescu se pocăiau la Plumbuita, la Snagov, la Mărgineni și în Ocnele de la Telega, topindu-și sănătatea. GHICA, S. A. 86. ◊ Refl. pas. Se gîndea c-un fel de scîrbă la mincările multe care se topiseră în seara asta la masa stăpînilor. AGÎRBICEANU, S. P. 36.
TOPÍRE s. f. Acțiunea de a (se) topi. 1. Trecerea unei substanțe din stare solidă în stare lichidă, sub acțiunea căldurii. Și dacă n-a ajunge, voi pune la topire Icoane, policandre, cruci, tot! ALECSANDRI, T. II 170. ◊ Punct de topire = temperatura la care un corp începe să se topească. 2. Operație de fermentare în apă, la care sînt supuse plantele textile pentru a se distruge substanțele cleioase care țin legate fibrele textile de partea lemnoasă a tulpinii.
topí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. topésc, imperf. 3 sg. topeá; conj. prez. 3 să topeáscă
topíre s. f., g.-d. art. topírii
topí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. topésc, imperf. 3 sg. topeá; conj. prez. 3 sg. și pl. topeáscă
topíre s. f., g.-d. art. topírii; pl. topíri
TOPÍ vb. 1. (reg.) a (se) sparge. (S-a ~ zăpada.) 2. v. dizolva. 3. a (se) lichefia. (A ~ un metal.) 4. (reg.) a (se) mura. (A ~ o plantă textilă.)
TOPÍ vb. v. consuma, desființa, distruge, epuiza, isprăvi, lichida, nimici, prăpădi, sfârși, termina.
TOPÍRE s. 1. (FIZ.) fuziune. (Punct de ~.) 2. dizolvare, solvire, topit. (~ zahărului în apă.) 3. v. lichefiere.
A se topi ≠ a îngheța
topí (-pésc, -ít), vb.1. A trece din stare solidă în stare lichidă. – 2. A turna un metal. – 3. A dizolva. – 4. A pune în apă inul sau cînepa pentru a le macera. – 5. A distruge, a anihila, a desface. – 6. A consuma, a risipi, a irosi. – 7. A dispărea. – 8. (Arg.) A-și lua tălpășița, a o șterge. – Mr. tuchescu, tuchire, megl. tupés, tupiri. Sl. topiti „a încălzi” (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 417; Conev 76), cf. pol. topić, rus. topitĭ. – Der. topenie, s. f. (dezastru, catastrofă); topilă, s. f. (bazin de topire, baltă pentru in sau cînepă); topitor, adj. (care topește, care toarnă metal); topitură, s. f. (topire; turnare; mîncare de jumări cu ceapă); topliță, s. f. (băltoacă, topilă; izvor de apă minerală caldă); din sl. toplica; topitoare, s. f. (topilă; creuzet); topitorie, s. f. (atelier de topit metale); toplotă, s. f. (înv., apă caldă), sec. XVII, din sl. toplota (Tiktin).
A TOPÍ ~ésc tranz. 1) A face să se topească. 2) (cânepa, inul etc.) A ține în apă pentru a separa fibrele de tulpină; a dubi; a mura. 3) fig. A face să nu mai existe (prin aplicarea forței); a nimici; a distruge; a se prăpădi. 4) fig. A consuma fără măsură; a cheltui fără socoteală; a irosi. ~ sănătatea. /<sl. topiti
A SE TOPÍ mă ~ésc intranz. 1) A trece din stare solidă în stare lichidă. 2) fig. A deveni din ce în ce mai puțin vizibil, dispărând. 3) (despre obiecte supuse acțiunii focului) A dispărea prin ardere; a se mistui. 4) fig. (despre oameni) A se slei de puteri (sub acțiunea unui sentiment puternic sau a unei boli latente). ◊ ~ din picioare (sau văzând cu ochii) a slăbi foarte repede. A i ~ cuiva inima a fi cuprins de sentimente chinuitoare. /<sl. topiti
topì v. 1. a preface într’un lichid sub acțiunea căldurei: a topi unt; 2. fig. a consuma: suferințele topesc pe om; 3. a trece în stare lichidă: ghiața s’a topit; 4. fig. a se prăpădi: a se topi de-an picioarele, ne-am topit! [Slav. TOPITI, a încălzi, a preface în lichid].
topésc v. tr. (vsl. topiti, a încălzi [sîrb. „a topi”], topiti se, a se topi. V. po-topesc). Prefac în lichid pin căldură: a topi ceara, plumbu. Disolv: a topi zahăru’n apă. Fac să putrezească partea lemnoasă ca să rămîĭe numaĭ fibrele p. meliță: a topi inu, cînepa. Fig. Consum, prăpădesc: boala l-a topit. Iron. Potopesc, mănînc, cheltuĭesc (o avere). V. refl. Untu s’a topit. Fig. Se topește de doru copiilor eĭ.
TOPI vb. 1. (reg.) a (se) sparge. (S-a ~ zăpada.) 2. a dizolva, a solvi. (A ~ zahărul în apă.) 3. (reg.) a (se) mura. (A ~ o plantă textilă.)
topi vb. v. CONSUMA. DESFIINȚA. DISTRUGE. EPUIZA. ISPRĂVI. LICHIDA. NIMICI. PRĂPĂDI. SFÎRȘI. TERMINA.
TOPIRE s. 1. (FIZ.) fuziune. (Punct de ~.) 2. dizolvare, solvire, topit. (~ zahărului în apă.)
topi, topesc I. v. t. 1. a dizolva (în apă sau în alt lichid) 2. a mânca sau a bea totul II. v. r. 1. a se dizolva 2. (d. oameni) a dispărea, a pleca

topire dex

Intrare: topi
topi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: topire
topire substantiv feminin