TOPINAMBÚR, topinamburi, s. m. (Bot.) Nap (2) (Helianthus tuberosus). – Din fr. topinambour.

TOPINAMBÚR, topinamburi, s. m. (Bot.) Nap (2) (Helianthus tuberosus). – Din fr. topinambour.

topinambúr s. m., pl. topinambúri

topinambúr s. m., pl. topinambúri

TOPINAMBÚR s. v. nap-porcesc.

TOPINAMBÚR s.m. Plantă originară din America, cu rădăcini sub formă de tuberculi, care se folosesc mai ales în hrana porcilor; (pop.) napi porcești. [< fr. topinambour < numele unui trib din Brazilia].

TOPINAMBÚR s. m. plantă originară din America, cu rădăcini sub formă de tuberculi, pentru hrana porcilor; nap. (< fr. topinambour)

TOPINAMBÚR ~i m. Plantă erbacee cultivată pentru tulpina ei subterană, tuberculată, folosită ca aliment, ca furaj; nap-porcesc. /<fr. topinambour

TOPINAMBUR s. (BOT.; Helianthus tuberosus) nap-porcesc, (reg.) picioică, măr-de-pămînt, morcov-porcesc, pere-iernatice (pl.), (Olt.) crumpenă, (Mold.) gulie.

TOPINAMBUR, topinamburi, s.m. Plantă erbacee originară din America de Nord, cu tulpina înaltă și flori mari, galbene (Helianthus tuberosus), asemănătoare cu floarea-soarelui, dar de la care se consumă tuberculii mari cu gust pronunțat de anghinare; pop. nap-porcesc; din fr. topinambour.