Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

21 defini╚Ťii pentru topic─â

T├ôPIC, -─é, topici, -ce, s. f., s. n., adj. I. S. f. 1. (Lingv.) Ordinea cuvintelor ├«n propozi╚Ťie sau a propozi╚Ťiilor ├«n fraz─â. ÔÖŽ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocup─â cu studiul ordinii cuvintelor ├«n propozi╚Ťie ╚Öi a propozi╚Ťiilor ├«n fraz─â. 2. (La pl.; ├«n retorica antic─â) Argumente de natur─â general─â, aplicabile ├«n toate cazurile analoage; locuri comune. II. Adj. 1. Care apar╚Ťine topicii (I), privitor la topic─â. 2. (Despre nume) Care denume╚Öte locuri, localit─â╚Ťi. III. S. n., adj. (Medicament) aplicat local, extern. ÔÇô Din fr. topique, it. topica.
T├ôPIC, -─é, topici, -ce, s. f., s. n., adj. I. S. f. 1. (Lingv.) Ordinea cuvintelor ├«n propozi╚Ťie sau a propozi╚Ťiilor ├«n fraz─â. ÔÖŽ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocup─â cu studiul ordinii cuvintelor ├«n propozi╚Ťie ╚Öi a propozi╚Ťiilor ├«n fraz─â. 2. (La pl.; ├«n retorica antic─â) Argumente de natur─â general─â, aplicabile ├«n toate cazurile analoage; locuri comune. II. Adj. 1. Care apar╚Ťine topicii (I), privitor la topic─â. 2. (Despre nume) Care denume╚Öte locuri, localit─â╚Ťi. III. S. n., adj. (Medicament) aplicat local, extern. ÔÇô Din fr. topique, it. topica.
T├ôPIC1, -─é, topici, -e, adj. (Despre nume) Care denume╚Öte locuri, localit─â╚Ťi. C─âr─âmizi c─ârora dialectul local... le-a ├«nsu╚Öit denumirea topic─â a Antinei, zic├«ndu-le c─âr─âmizi de Antina. ODOBESCU, S. II 424.
T├ôPIC2, -─é, topici, -e, adj. Care se refer─â la topic─â, care apar╚Ťine topicii. Un alt efect stilistic care poate fi bine urm─ârit ├«n proza lui Arghezi este deplasarea topic─â ╚Öi sintactic─â. VIANU, A. P. 273.
T├ôPIC─é s. f. (Lingv.) Ordinea sau a╚Öezarea cuvintelor ├«n propozi╚Ťie sau a propozi╚Ťiilor ├«n fraz─â. ÔÖŽ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocup─â cu studiul ordinii cuvintelor ├«n propozi╚Ťie ╚Öi a propozi╚Ťiilor ├«n fraz─â.
t├│pic1 adj. m., pl. t├│pici; f. t├│pic─â, pl. t├│pice
t├│pic2 (medicament, loc comun) s. n., pl. t├│pice
t├│pic─â (ordinea cuvintelor) s. f., g.-d. art. t├│picii
t├│pic adj. m., pl. t├│pici; f. sg. t├│pic─â, pl. t├│pice
t├│pic (medicament, loc comun) s. n., pl. t├│pice
t├│pic─â (lingvistic─â, retoric─â) s. f., g.-d. art. t├│picii; pl. t├│pici
T├ôPIC, -─é adj. Referitor la topic─â. ÔÖŽ (Despre nume) Care denume╚Öte locuri, localit─â╚Ťi. // adj., s.n. (Medicament) care modific─â locul (pielea sau mucoasele) pe care se aplic─â. [< fr. topique, cf. lat. topicus < gr. topos ÔÇô loc].
T├ôPIC─é s.f. 1. Ordinea cuvintelor ├«ntr-o propozi╚Ťie sau a propozi╚Ťiilor ├«ntr-o fraz─â. ÔÖŽ Parte a sintaxei care se ocup─â cu studiul ordinii cuvintelor ├«n propozi╚Ťie ╚Öi a propozi╚Ťiilor ├«n fraz─â. 2. (├Än retorica antic─â) Studiul procedeelor ╚Öi al mijloacelor de argumentare generale, comune pentru expunerea unei teme. [Cf. fr. topique, lat. topica, gr. topika].
T├ôPIC, -─é I. adj. 1. referitor la un loc sau areal; local. 2. referitor la topic─â. 3. (despre nume) care denume╚Öte locuri, localit─â╚Ťi. II. adj., s. n. (medicament) care modific─â local pielea sau mucoasele pe care se aplic─â. III. s. n. (lingv.) subiect al discursului definit ca ÔÇ×cel despre care se spune cevaÔÇŁ. IV. s. f. 1. (├«n retorica antic─â) studiul procedeelor ╚Öi al mijloacelor de argumentare generale, comune pentru expunerea unei teme. 2. ordinea cuvintelor ├«n propozi╚Ťie ╚Öi a propozi╚Ťiilor ├«n fraz─â. ÔŚŐ parte a sintaxei sau a stilisticii care studiaz─â aceast─â ordine. (< fr. topique, germ. topisch /II/ Topik)
t├│pic (-c─â), adj. ÔÇô Care se refer─â la locuri. Fr. topique. Este dubletul lui topicesc, adj. (topic), sec. XVIII, ├«nv., din ngr. ¤ä╬┐¤Ç╬╣¤░¤î¤é.
T├ôPIC1 ~c─â (~ci, ~ce) rar 1) Care ╚Ťine de topic─â; propriu topicii. 2) (despre nume) Care denume╚Öte locuri sau localit─â╚Ťi. /Din topic─â
TÓPIC2 ~că (~ci, ~ce) (despre medicamente) Care modifică locul unde se aplică. /<ngr. topikos, fr. topique, germ. topisch
T├ôPIC─é ~ci f. 1) Ordine de aranjare a cuvintelor ├«n propozi╚Ťie sau a propozi╚Ťiilor ├«n fraz─â. 2) Compartiment al sintaxei sau al stilisticii care se ocup─â cu studierea ordinii cuvintelor ├«n propozi╚Ťie sau a propozi╚Ťiilor ├«n fraz─â. [G.-D. topicii] /<germ. Topik
topic a. relativ la locuri: nume topice. ÔĽĹ n. pl. locuri comune sau izvoare generale din cari oratorul ├«╚Öi trage argumentele: Topicele lui Aristotele.
* t├│pic, -─â adj. (vgr. topik├│s, d. t├│pos, loc). Local: ze─ş topic─ş, remedi┼ş topic. S. n., pl. e Medicament local extern (emplastru, cataplazm─â ╚Ö. a.) or─ş ╚Öi intern. Fig. Care se raport─â direct la chestiune: argument topic. S. n., pl. e. Argument general care se aplic─â la toate cazurile analoage (sin. cu loc comun): topicele lu─ş Aristotele. Adv. ├Än mod topic: a r─âspunde topic la un argument. ÔÇô La Cant. -icesc (rus. topi─Źeski─ş).
T├ôPIC─é s. f. (cf. fr. topique, it., lat. topica, gr. topika): 1. parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocup─â cu studiul ordinii cuvintelor (a p─âr╚Ťilor de propozi╚Ťie) ├«n propozi╚Ťii ╚Öi a propozi╚Ťiilor ├«n fraze. 2. ordine a cuvintelor (a p─âr╚Ťilor de propozi╚Ťie) ├«n propozi╚Ťii ╚Öi a propozi╚Ťiilor ├«n fraze. Se vorbe╚Öte astfel despre t. subiectului, despre t. predicatului, despre t. numelui predicativ, despre t. atributului, despre t. complementului, despre t. elementului predicativ suplimentar ╚Öi despre t. apozi╚Ťiei; despre t. regentei, despre t. subordonatei (a subiectivei, a predicativei, a atributivei, a completivei, a predicativei suplimentare) ╚Öi a apozi╚Ťiei. ÔŚŐ ~ l├şber─â: t. nesupus─â vreunor reguli, vreunei restric╚Ťii; t. la latitudinea vorbitorului sau a scriitorului (schimbarea ei nu are ca urmare modificarea raporturilor sintactice dintre cuvinte). ├Än general, ├«n limba rom├ón─â exist─â o t. liber─â. ÔŚŐ ~ f├şx─â: t. neschimb─âtoare, conform─â cu tradi╚Ťia, care presupune anumite reguli ╚Öi restric╚Ťii, de care trebuie s─â ╚Ťin─â seama vorbitorii ╚Öi scriitorii (orice schimbare a ei are ca urmare modificarea raporturilor sintactice dintre cuvinte). T. fix─â au limbile englez─â ╚Öi chinez─â. ÔŚŐ ~ obiect├şv─â (l├│gic─â, dir├ęct─â): t. normal─â, regulat─â, lipsit─â de factur─â afectiv─â; a╚Öezare a cuvintelor ├«n ordinea obi╚Önuit─â ├«ntr-o limb─â dat─â, ├«n coresponden╚Ť─â cu logica g├óndirii (de la elemente cunoscute la cele necunoscute), cu normele gramaticale ale acelei limbi. ÔŚŐ ~ afect├şv─â (subiect├şv─â, ├şnvers─â): t. diferit─â de cea obi╚Önuit─â, datorit─â interven╚Ťiei elementului afectiv, care scoate ├«n relief anumite cuvinte (de obicei dintre cele cu accent ├«n fraz─â sau pronun╚Ťate cu intona╚Ťie special─â), ca ├«n exemplele ÔÇ×Bine ╚Ťi-a f─âcut!ÔÇŁ (├«n raport cu ÔÇ×╚Üi-a f─âcut bine!ÔÇŁ), ÔÇ×Jelui-m-a╚Ö ╚Öi n-am cuiÔÇŁ ÔÇô Folclor (├«n raport cu ÔÇ×M-a╚Ö jelui ╚Öi n-am cuiÔÇŁ).

Topic─â dex online | sinonim

Topic─â definitie

Intrare: topic (adj., subst.)
topic adj., subst. adjectiv substantiv neutru
Intrare: topic─â
topic─â substantiv feminin