topică definitie

21 definiții pentru topică

TÓPIC, -Ă, topici, -ce, s. f., s. n., adj. I. S. f. 1. (Lingv.) Ordinea cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. ♦ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 2. (La pl.; în retorica antică) Argumente de natură generală, aplicabile în toate cazurile analoage; locuri comune. II. Adj. 1. Care aparține topicii (I), privitor la topică. 2. (Despre nume) Care denumește locuri, localități. III. S. n., adj. (Medicament) aplicat local, extern. – Din fr. topique, it. topica.
TÓPIC, -Ă, topici, -ce, s. f., s. n., adj. I. S. f. 1. (Lingv.) Ordinea cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. ♦ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 2. (La pl.; în retorica antică) Argumente de natură generală, aplicabile în toate cazurile analoage; locuri comune. II. Adj. 1. Care aparține topicii (I), privitor la topică. 2. (Despre nume) Care denumește locuri, localități. III. S. n., adj. (Medicament) aplicat local, extern. – Din fr. topique, it. topica.
TÓPIC1, -Ă, topici, -e, adj. (Despre nume) Care denumește locuri, localități. Cărămizi cărora dialectul local... le-a însușit denumirea topică a Antinei, zicîndu-le cărămizi de Antina. ODOBESCU, S. II 424.
TÓPIC2, -Ă, topici, -e, adj. Care se referă la topică, care aparține topicii. Un alt efect stilistic care poate fi bine urmărit în proza lui Arghezi este deplasarea topică și sintactică. VIANU, A. P. 273.
TÓPICĂ s. f. (Lingv.) Ordinea sau așezarea cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. ♦ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază.
tópic1 adj. m., pl. tópici; f. tópică, pl. tópice
tópic2 (medicament, loc comun) s. n., pl. tópice
tópică (ordinea cuvintelor) s. f., g.-d. art. tópicii
tópic adj. m., pl. tópici; f. sg. tópică, pl. tópice
tópic (medicament, loc comun) s. n., pl. tópice
tópică (lingvistică, retorică) s. f., g.-d. art. tópicii; pl. tópici
TÓPIC, -Ă adj. Referitor la topică. ♦ (Despre nume) Care denumește locuri, localități. // adj., s.n. (Medicament) care modifică locul (pielea sau mucoasele) pe care se aplică. [< fr. topique, cf. lat. topicus < gr. topos – loc].
TÓPICĂ s.f. 1. Ordinea cuvintelor într-o propoziție sau a propozițiilor într-o frază. ♦ Parte a sintaxei care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 2. (În retorica antică) Studiul procedeelor și al mijloacelor de argumentare generale, comune pentru expunerea unei teme. [Cf. fr. topique, lat. topica, gr. topika].
TÓPIC, -Ă I. adj. 1. referitor la un loc sau areal; local. 2. referitor la topică. 3. (despre nume) care denumește locuri, localități. II. adj., s. n. (medicament) care modifică local pielea sau mucoasele pe care se aplică. III. s. n. (lingv.) subiect al discursului definit ca „cel despre care se spune ceva”. IV. s. f. 1. (în retorica antică) studiul procedeelor și al mijloacelor de argumentare generale, comune pentru expunerea unei teme. 2. ordinea cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. ◊ parte a sintaxei sau a stilisticii care studiază această ordine. (< fr. topique, germ. topisch /II/ Topik)
tópic (-că), adj. – Care se referă la locuri. Fr. topique. Este dubletul lui topicesc, adj. (topic), sec. XVIII, înv., din ngr. τοπιϰός.
TÓPIC1 ~că (~ci, ~ce) rar 1) Care ține de topică; propriu topicii. 2) (despre nume) Care denumește locuri sau localități. /Din topică
TÓPIC2 ~că (~ci, ~ce) (despre medicamente) Care modifică locul unde se aplică. /<ngr. topikos, fr. topique, germ. topisch
TÓPICĂ ~ci f. 1) Ordine de aranjare a cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. 2) Compartiment al sintaxei sau al stilisticii care se ocupă cu studierea ordinii cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. [G.-D. topicii] /<germ. Topik
topic a. relativ la locuri: nume topice. ║ n. pl. locuri comune sau izvoare generale din cari oratorul își trage argumentele: Topicele lui Aristotele.
* tópic, -ă adj. (vgr. topikós, d. tópos, loc). Local: zeĭ topicĭ, remediŭ topic. S. n., pl. e Medicament local extern (emplastru, cataplazmă ș. a.) orĭ și intern. Fig. Care se raportă direct la chestiune: argument topic. S. n., pl. e. Argument general care se aplică la toate cazurile analoage (sin. cu loc comun): topicele luĭ Aristotele. Adv. În mod topic: a răspunde topic la un argument. – La Cant. -icesc (rus. topičeskiĭ).
TÓPICĂ s. f. (cf. fr. topique, it., lat. topica, gr. topika): 1. parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor (a părților de propoziție) în propoziții și a propozițiilor în fraze. 2. ordine a cuvintelor (a părților de propoziție) în propoziții și a propozițiilor în fraze. Se vorbește astfel despre t. subiectului, despre t. predicatului, despre t. numelui predicativ, despre t. atributului, despre t. complementului, despre t. elementului predicativ suplimentar și despre t. apoziției; despre t. regentei, despre t. subordonatei (a subiectivei, a predicativei, a atributivei, a completivei, a predicativei suplimentare) și a apoziției. ◊ ~ líberă: t. nesupusă vreunor reguli, vreunei restricții; t. la latitudinea vorbitorului sau a scriitorului (schimbarea ei nu are ca urmare modificarea raporturilor sintactice dintre cuvinte). În general, în limba română există o t. liberă. ◊ ~ fíxă: t. neschimbătoare, conformă cu tradiția, care presupune anumite reguli și restricții, de care trebuie să țină seama vorbitorii și scriitorii (orice schimbare a ei are ca urmare modificarea raporturilor sintactice dintre cuvinte). T. fixă au limbile engleză și chineză. ◊ ~ obiectívă (lógică, diréctă): t. normală, regulată, lipsită de factură afectivă; așezare a cuvintelor în ordinea obișnuită într-o limbă dată, în corespondență cu logica gândirii (de la elemente cunoscute la cele necunoscute), cu normele gramaticale ale acelei limbi. ◊ ~ afectívă (subiectívă, ínversă): t. diferită de cea obișnuită, datorită intervenției elementului afectiv, care scoate în relief anumite cuvinte (de obicei dintre cele cu accent în frază sau pronunțate cu intonație specială), ca în exemplele „Bine ți-a făcut!” (în raport cu „Ți-a făcut bine!”), „Jelui-m-aș și n-am cui” – Folclor (în raport cu „M-aș jelui și n-am cui”).

topică dex

Intrare: topic (adj., subst.)
topic adj., subst. adjectiv substantiv neutru
Intrare: topică
topică substantiv feminin