tontălău definitie

10 definiții pentru tontălău

TONTĂLẮU, tontălăi, adj., s. m. (Fam.) Tont. – Tont + suf. -ălău.
TONTĂLẮU, tontălăi, adj., s. m. (Fam.) Tont. – Tont + suf. -ălău.[1]
TONTĂLẮU, tontălăi, s. m. (Regional) Tont, prost, prostănac, bleg, neghiob. Nici lumea-ntreagă n-a fi în stare să săvîrșească lucrul acesta într-o noapte și iată că tontălăul iesta de Ion l-au făcut singur. SBIERA, P. 159. – Variantă: tăntălắu (C. PETRESCU, R. DR. 21, MARIAN, O. I 113) s. m.
tontălắu (fam.) adj. m., s. m., pl. tontălắi
tontălău adj. m., s. m., pl. tontălăi
TONTĂLĂU adj., s. v. prost.
tontălău (tontolete) m. tare tont: după ce că era cam tontolete, rămase și cam zănatic ISP.
tontălắŭ m. (d. tont). Fam. Mare tont. – În Olt. tontoléte.
TONTĂLĂU adj., s. bleg, nătăfleț, nătărău, nătîng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, (înv. și pop.) năuc, (pop. și fam.) haplea, (pop.) flaimuc, (înv. și reg.) nătîntoc, prostan, prostatic, prostănatic, (reg. și fam.) șui, (reg.) bleot, hăbăuc, mangosit, metehău, meteleu, motoflete, motolog, mutălău, natantol, năbîrgeac, nătăbîz, nătînt, nătrui, nătruț, năvleg, năvligos, nerodoi, pliurd, ponc, pricăjit, puncău, tălălău, tălîmb, tontan, tontolete, tontolog, (prin Transilv.) balamut, (prin Olt.) bleomb, (prin Mold.) bobletic, (prin Munt.) bobleț, (Mold.) cherapleș, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) chiomb, (Transilv., Ban. și Olt.) lud, (Transilv. și Ban.) năhui, (Transilv.) nebleznic, (prin Mold., Transilv. și Maram.) șuietic, (Mold.) tanău, (Bucov.) tălășman, (prin Olt. și Munt.) tărăntuc, (Munt.) tontovan, (turcism înv.) budala, (fam.) fleț, găgăuță, gogoman, zevzec, (fig.) sec. (~ mai ești, amice, de-ai putut să faci așa ceva!)
tontălău, tontălăi s. m. om prost

tontălău dex

Intrare: tontălău
tontălău admite vocativul substantiv masculin adjectiv masculin