TONOÁSĂ, tonoase, s. f. (Regional) Poznă, dandana, năzbîtie. Preutului și preutesei nu li plesnea o tonoasă de-ale lui Pepelea prin cap. SBIERA, P. 14.

TONÓS, -OÁSĂ, tonoși, -oase, adj. Cu toane, capricios.

TONOÁSĂ, tonoase, s. f. (Reg.) Poznă, năzbâtie. – Din toană + suf. -oasă.

TONÓS, -OÁSĂ, tonoși, -oase, adj. (Reg.) Tonatic. – Din toană + suf. -os.

TONOÁSĂ s. v. boroboață, ispravă, năzbâtie, năzdrăvănie, pocinog, poznă, șotie, trăsnaie.

TONÓS adj. v. capricios, inconstant, instabil, neconstant, nestabil, nestatornic, schimbăcios, schimbător, variabil.

tonoasă s. v. BOROBOAȚĂ. ISPRAVĂ. NĂZBÎTIE. NĂZDRĂVĂNIE. POCINOG. POZNĂ. ȘOTIE. TRĂSNAIE.

tonos adj. v. CAPRICIOS. INCONSTANT. INSTABIL. NECONSTANT. NESTABIL. NESTATORNIC. SCHIMBĂCIOS. SCHIMBĂTOR. VARIABIL.

tonos (cuv. gr. τόνος; pl. τόνοι [tonoi]) (în teoria muzicii grecești*), o scară „transpozitorie” a unui mod (I, 1) [armonii (I)] de bază. Numai prin t. se poate obține genul (II) octavei* (modurile eline fiind construite tetracordal*). T. erau desemnate prin aceleași denumiri cu modurile, ceea ce a produs suficiente confuzii încă din antic. (Aristoxenos deosebea, de ex. 13 t.). Desemnarea unei aceleași structuri transpuse cu același nume a fost preluată și în ev. med. în teoria modului (I, 3) și a hexacordului*. Sin. tropos [v. trop (1)].