Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

26 defini╚Ťii pentru tonic─â

T├ôNIC, -─é, tonici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre vocale sau silabe) Care poart─â accentul, pe care cade accentul. ÔŚŐ Accent tonic = accentul muzical al vocalelor ╚Öi al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. 2. S. f. (Muz.) Treapta ├«nt├ói a modurilor major sau minor. ÔÖŽ Acord construit pe treapta ├«nt├ói a modului major sau minor. 3. Adj., s. n. (Substan╚Ť─â, medicament) care are proprietatea de a fortifica un organism; ├«nt─âritor, fortifiant. ÔÇô Din fr. tonique, it. tonico.
T├ôNIC, -─é, tonici, -ce, adj., subst. 1. Adj. (Despre vocale sau silabe) Care poart─â accentul, pe care cade accentul. ÔŚŐ Accent tonic = accentul muzical al vocalelor ╚Öi al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. 2. S. f. (Muz.) Treapta ├«nt├ói a modurilor major sau minor. ÔÖŽ Acord construit pe treapta ├«nt├ói a modului major sau minor. 3. Adj., s. n. (Substan╚Ť─â, medicament) care are proprietatea de a fortifica un organism; ├«nt─âritor, fortifiant. ÔÇô Din fr. tonique, it. tonico.
T├ôNIC, -─é, tonice, adj. 1. (Despre vocale sau silabe) Care poart─â accentul, pe care cade accentul. ÔŚŐ Accent tonic = accentul muzical al vocalelor ╚Öi al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. Versifica╚Ťie silabo-tonic─â v. silabic. ÔÖŽ (Muz.; substantivat, f.) Treapta ├«nt├«ia a oric─ârei game. ├Än gama sol major, sol e tonica. 2. Care are proprietatea de a reface, de a fortifica un organism sl─âbit; ├«nt─âritor. Vin tonic.
t├│nic1 adj. m., pl. t├│nici; f. t├│nic─â, pl. t├│nice
t├│nic2 s. n., pl. t├│nice
t├│nic─â s. f., g.-d. art. t├│nicii
t├│nic adj. m., pl. t├│nici; f. sg. t├│nic─â, pl. t├│nice
t├│nic s. n., pl. t├│nice
t├│nic─â s. f., g.-d. art. t├│nicii
TÓNIC adj. v. întăritor.
TÓNIC adj., s. 1. adj. (FON.) accentuat. (Vocală ~; silabă ~.) 2. adj., s. v. întăritor.
Tonic Ôëá aton, atonic
T├ôNIC, -─é adj. 1. (Despre o vocal─â, o silab─â) Pe care cade accentul. ÔŚŐ Accent tonic = accent muzical; (p. ext.) accent expirator sau de intensitate. 2. (Med.; ╚Öi s.n.) (Substan╚Ť─â, medicament) care ├«nt─âre╚Öte organismul, reface for╚Ťele; ├«nt─âritor. // (╚śi ├«n forma toni-, tono-) Element prim ╚Öi secund de compunere savant─â cu semnifica╚Ťia ÔÇ×├«nt─âritorÔÇŁ, ÔÇ×care fortific─âÔÇŁ. [< fr. tonique, it. tonico, cf. gr. tonikos].
T├ôNIC─é s.f. (Muz.) Treapta fundamental─â a unei game, c─âtre care graviteaz─â toate celelalte trepte ale gamei respective. [< it. tonica, cf. gr. tonos ÔÇô tensiune, accent].
T├ôNIC, -─é I. adj. (despre vocale, silabe) pe care cade accentul. ÔÖŽ accent ~ = accent muzical. (p. ext.) accent expirator sau de intensitate. II. adj., s. n. (medicament) care tonific─â organismul, reface for╚Ťele; reconfortant, reconstituant, fortifiant; tonifiant. III. s. f. (muz.) treapta principal─â (├«nt├ói) a modurilor major ╚Öi minor; acord pe aceast─â treapt─â. (< fr. tonique, it. tonico)
T├ôNIC ~c─â (~ci, ~ce) 1) (despre vocale sau silabe) Care poart─â accent; cu accent; accentuat. ÔŚŐ Accent ~ accent muzical cu care se rostesc vocalele ╚Öi silabele. 2) med. (despre substan╚Ťe, medicamente) Care ├«nt─âre╚Öte organismul; cu propriet─â╚Ťi de ├«nt─ârire a organismului; ├«nt─âritor; fortifiant; reconfortant; tonifiant. Vin ~. /<fr. tonique
TÓNICĂ f. muz. 1) Treaptă fundamentală (întâia) a unei game. 2) Acord construit pe această treaptă. /<fr. tonique
tonic a. ce indic─â tonul: accent tonic. ÔĽĹ n. Med. medicament ce d─â activitate organelor.
tonic─â f. Muz. not─â fundamental─â a unui ton.
*t├│nic, -─â adj. (vgr. tonik├│s). Med. ├Änt─âritor: vin tonic. S. n., pl. e. Medicament ├«nt─âritor: a lua tonice. Gram. Care arat─â tonu cuv├«ntulu─ş: accent tonic (V. ritmic). Muz. Caracteristic tonulu─ş: nota tonic─â. S. f., pl. e ╚Öi ─ş. Nota fundamental─â a unu─ş ton.
tonic adj. v. ÎNTĂRITOR.
TONIC adj., s. 1. adj. (FON.) accentuat. (Vocală ~; silabă ~.) 2. adj., s. (FARM.) fortifiant, fortificant, întăritor, reconfortant, tonifiant, (rar) reconstituant, (înv.) reconfortator. (Un medicament ~.)
tonic-sol-fa, metod─â elementar─â de nota╚Ťie (I) ╚Öi instruc╚Ťie muzical─â inventat─â ├«n Anglia la ├«nceputul sec. 19 de c─âtre muziciana ╚Öi profesoara Sarah A. Glover (perfec╚Ťionat─â apoi de pastorul J. Curwen), pentru simplificarea studiului ╚Öi execut─ârii c├óntului coral. Era bazat─â pe silabele doh, ray, me, fah, soh, lah, te (pronun╚Ťate conform limbii engleze) ╚Öi const─â ├«n a atribui silabei doh valoarea de tonic─â* mobil─â, aplicat─â ├«n locul tonicii oric─ârei game* majore* (la fel tonica mobil─â lah pentru gamele minore*), amintind metoda solmiz─ârii*. Elimin├ónd portativul*, folosind anumite semne conven╚Ťionale pentru indicarea duratei* notelor, sistemul t. oferea ├«ncep─âtorilor posibilitatea de a intona ├«n scurt timp o pies─â muzical─â. A cunoscut un mare succes, iar ├«n 1862 a fost introdus ├«n toate ╚Öcolile pop. engl., extinz├óndu-se ╚Öi ├«n alte ╚Ť─âri, ├«n primul r├ónd ├«n fostele colonii.
tonic─â, element sonor central care polarizeaz─â ├«n jurul s─âu sunetele ce compun sistemul (II, 3) muzical tonal. Printr-o re╚Ťea precis─â de func╚Ťiuni*, sunetele tonalit─â╚Ťii (2) (sprijinite de structuri armonice corespunz─âtoare) converg, direct sau indirect c─âtre singurul punct stabil ╚Öi ferm al sistemului tonal materializat prin sunetul sau acordul* de pe treapta* ├«nt├ói: t. Av├ónd la baz─â principiul, dup─â unele opinii, atragerii sunetelor, t. se impune ca reper decisiv ╚Öi ultim al tonalit─â╚Ťii (1). Abrev. ├«n cifraj*: T. V. dominant─â.
SILABO-T├ôNIC─é (< silab─â + tonic) adj. Versifica╚Ťie ~ = versifica╚Ťie care se bazeaz─â deopotriv─â pe num─ârul silabelor dintr-un vers ╚Öi pe repartizarea accentelor.
TÓNIC, -Ă adj. (< tr. tonique, it. tonico, cf. gr. tonikos): în sintagmele accent tonic, silabă tonică și vocală tonică (v.).

Tonic─â dex online | sinonim

Tonic─â definitie

Intrare: tonic (adj., subst.)
tonic adj., subst. adjectiv substantiv neutru
Intrare: tonic─â
tonic─â substantiv feminin