Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

16 defini╚Ťii pentru tonalitate

TONALIT├üTE, tonalit─â╚Ťi, s. f. I. 1. Ansamblul legilor care stau la baza gamelor. ÔÖŽ Raportul dintre sunetele unei sc─âri muzicale fa╚Ť─â de acordul ei principal. 2. (Lingv.) ├Än─âl╚Ťime caracteristic─â a unei vocale ├«n scara normal─â a tonurilor. ÔÖŽ Intona╚Ťie deosebit─â ├«n unele limbi a unor cuvinte cu sens diferit care se scriu la fel. II. 1. Ton2 (II 1). 2. Ton2 (II 2). ÔÖŽ Ambian╚Ť─â cromatic─â specific─â unui tablou. ÔÇô Din fr. tonalit├ę.
TONALIT├üTE, tonalit─â╚Ťi, s. f. I. 1. Ansamblul legilor care stau la baza gamelor. ÔÖŽ Raportul dintre sunetele unei sc─âri muzicale fa╚Ť─â de acordul ei principal. 2. (Lingv.) ├Än─âl╚Ťime caracteristic─â a unei vocale ├«n scara normal─â a tonurilor. ÔÖŽ Intona╚Ťie deosebit─â ├«n unele limbi a unor cuvinte cu sens diferit care se scriu la fel. II. 1. Ton2 (II 1). 2. Ton2 (II 2). ÔÖŽ Ambian╚Ť─â cromatic─â specific─â unui tablou. ÔÇô Din fr. tonalit├ę.
TONALIT├üTE, tonalit─â╚Ťi, s. f. I. 1. (Muz.) Ansamblul legilor care stau la baza gamelor; sistem de func╚Ťiuni care converg ├«n jurul tonicii ╚Öi se subordoneaz─â acesteia. 2. (├Än unele limbi) Intona╚Ťie deosebit─â a unor cuvinte, care, de╚Öi s├«nt la fel, au sensuri diferite. Cuvintele care s├«nt la fel, dar au un ├«n╚Ťeles diferit, se pronun╚Ť─â cu o intona╚Ťie deosebit─â. Aceast─â a╚Öa-zis─â tonalitate constituie o particularitate a limbii chineze. L. ROM. 1953, nr. 4, 19. II. 1. Nuan╚Ť─â a culorilor. Pictorul folosise tonalit─â╚Ťi ├«ntunecate. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 8/6. 2. Tr─âs─âtur─â dominant─â, not─â specific─â a unei opere literare. Tonalitatea sumbr─â, ap─âs─âtoare, imaginile halucinante ╚Öi triviale, erau nota comun─â a poeziei decadente. V. ROM. aprilie 1953, 240.
tonalit├íte s. f., g.-d. art. tonalitß║»╚Ťii; pl. tonalitß║»╚Ťi
tonalit├íte s. f., g.-d. art. tonalit─â╚Ťii; pl. tonalit─â╚Ťi
TONALIT├üTE s. 1. (MUZ.) ton, (livr. ├«nv.) son. (├Än ce ~ e scris─â bucata?) 2. v. inflexiune. 3. (FON.) ├«n─âl╚Ťime, ton. (Chineza literar─â are patru ~─â╚Ťi.)
TONALIT├üTE s.f. I. 1. Ansamblul legilor care stau la baza gamelor. ÔÖŽ Gam─â care st─â la baza unei compozi╚Ťii muzicale. 2. Intona╚Ťie deosebit─â, ├«n unele limbi, a unor cuvinte, care se scriu la fel, dar au sensuri diferite. II. 1. Nuan╚Ť─â a culorilor. 2. Tr─âs─âtur─â dominant─â, not─â specific─â a unei scrieri. [Cf. fr. tonalit├ę].
TONALIT├üTE s. f. 1. (muz.) complex de rela╚Ťii de natur─â armonic─â stabilit ├«ntre sunetele modurilor major ╚Öi minor cu sunetul principal (tonica.). ÔŚŐ gam─â care st─â la baza unei compozi╚Ťii muzicale. 2. intona╚Ťie, modula╚Ťie a vorbirii. 3. nuan╚Ť─â a culorilor; ambian╚Ť─â cromatic─â a unei picturi. 4. tr─âs─âtur─â dominant─â, not─â specific─â a unei scrieri, a g├óndirii, a unei st─âri suflete╚Öti etc. (< fr. tonalit├ę)
TONALIT├üTE ~─â╚Ťi f. 1) Ansamblu de legi care stau la baza gamelor. 2) Gam─â care st─â la baza unei compozi╚Ťii muzicale. 3) (├«n unele limbi) Intona╚Ťie diferit─â a unor cuvinte, formate din acelea╚Öi sunete, dar deosebite prin sens. 4) Particularitate dominant─â a unei scrieri (literare). 5) Culoare dominant─â a unei picturi. /<fr. tonalit├ę
tonalitate f. Muz. 1. proprietate caracteristic─â a unui ton; 2. calitatea unei buc─â╚Ťi scrise ├«ntrÔÇÖun ton bine determinat.
*tonalit├íte f. (fr. tonalit├ę, d. tonal, relativ la ton [d. ton, ton], care ca form─â e ca central fa╚Ť─â de con-centric). Felu tonulu─ş une─ş buc─â╚Ť─ş muzicale: tonalitatea se arat─â pin [1] armatura chei─ş.
TONALITATE s. 1. (MUZ.) ton, (livr. ├«nv.) son. (├Än ce ~ e scris─â bucata?) 2. inflexiune, intonare, intona╚Ťie, ml─âdiere, modulare, modula╚Ťie, ton. (O voce cu ~ pl─âcut─â.) 3. (FON.) ├«n─âl╚Ťime, ton. (Chineza literar─â are patru ~─â╚Ťi.)
omonim─â, tonalitate ~ (< gr. ߯ä╬╝╬┐╬╣╬┐¤é [homoios] ÔÇ×la fel, asemenea, de aceea╚Öi natur─âÔÇŁ ╚Öi ߯ä╬Ż╬┐╬╝╬▒ [onoma] ÔÇ×numeÔÇŁ), raportul, rela╚Ťia ├«n care se afl─â o tonalitate (2) fa╚Ť─â de o alta, av├ónd aceea╚Öi tonic─â* (denumire), una fiind major─â* iar cealalt─â minor─â* (ex. Do major ÔÇô do minor). Distan╚Ťa care se stabile╚Öte ├«ntre cele dou─â o. pe cercul cvintelor* este de trei cvinte perfecte. Diferen╚Ťa de armur─â* este de trei altera╚Ťii*, tonalitatea minor─â fiind relativa* tonalit─â╚Ťii majore aflat─â la trei cvinte perfecte descendente fa╚Ť─â de o. major─â.
relativ─â, tonalitate ~, tonalitate (2) aflat─â ├«n raport de reciprocitate cu o alta, pornindu-se de la criteriul distan╚Ťei de ter╚Ť─â* mic─â ce le separ─â tonicile*. Una major─â* iar cealalt─â minor─â*, r. au aceea╚Öi armur─â* (ex. do major ÔÇô la minor; re major ÔÇô si minor; mi bemol major ÔÇô do minor). Suprapun├ónd acordurile* de T ale r., se constat─â existen╚Ťa ├«n centrul acordului rezultat a intervalului de ter╚Ť─â mare: la ÔÇô do ÔÇô mi ÔÇô sol, ceea ce are o deosebit─â importan╚Ť─â ├«n ├«nrudirile dintre func╚Ťii (v. ╚Öi polarism). Sin.: paralel─â (1).
tonalitate (< fr. tonalit├ę; germ. Tonalit├Ąt) 1. No╚Ťiune fundamental─â a g├óndirii muzicale europene, ce reglementeaz─â domeniul intona╚Ťionalului prin instituirea unor raporturi necesare de congruen╚Ť─â ╚Öi contrast, pornind de la pozi╚Ťia ╚Öi ac╚Ťiunea centrist─â exercitat─â de tonic─â*. ÔÖŽ ├Än sens restr├óns, t. se identific─â propriu-zis cu liniile de for╚Ť─â predominant centripete ╚Öi, ├«n subsidiar, centrifuge, ce rezult─â din gruparea ├«ntregului material sonor ├«n jurul func╚Ťiilor (1) de T, S ╚Öi Sd. T ╚Öi acordul* ei de╚Ťin, ierarhic vorbind, prioritatea, spre acestea converg cu deosebit─â for╚Ť─â D (datorit─â ├«n primul r├ónd prezen╚Ťei ├«n acordul s─âu a sensibilei*, care investe╚Öte func╚Ťia D cu tensiune ╚Öi motricitate, cu acea tendence ÔÇô cunm o numea F├ętis) ╚Öi Sd, cea de-a doua v─âdind, totu╚Öi, o relativ─â contrapondere evazionist─â. S-a convenit c─â paternitatea termenului ├«i revine lui F├ętis, dar cercet─âri mai noi (Seeger, Holopov) i-o atribuie lui H.J. Castil-Blaze (Dictionnaire de la musique moderne, 1821). Instaurarea conceptului t. se petrece pe temeiul practicii muzicale (preponderent armonice) dar se sprijin─â, ├«nc─â de la Rameau, pe explica╚Ťii cu caracter general, pozitiv-scientist (matematic, fizic ÔÇô ├«ntre care seria armonicelor* superioare ale unui sunet fundamental). Dar nu numai at├ót. Ideea centrismului tonal, a grup─ârii ╚Öi gravit─ârii ├«ntregului material construit fa╚Ť─â de T, era imaginat a se supune unor legi asem─ân─âtoare acelora de mecanic─â cereasc─â, cu ierarhii ale componentelor structurii (treptele* gamei*), hot─âr├óte dac─â nu ├«n func╚Ťie de apropierea lor ÔÇ×├«n spa╚ŤiuÔÇŁ de punctul central de referin╚Ť─â, ├«n orice caz ├«n ÔÇ×distan╚ŤeÔÇŁ muzicale, m─âsurabile dup─â vechiul etalon al cvintelor* (v. ╚Öi cercul cvintelor). Acest punct central, impun├óndu-se la r├óndu-i gravita╚Ťional, era acel centre harmonique, punctul spre care tindea ├«ntreaga structur─â armonic─â, identic─â pe atunci (├«n vremea lui Rameau) ╚Öi cu aceea ce avea s─â fie ├«n╚Ťeles mai t├órziu prin no╚Ťiunea de T. ├Än cadrul structurii armonice, ╚Öi celelalte trepte, secundarele, ierarhic subordonate principalelor, vor avea ca model raportul dintre centrul armonic (T) ╚Öi cele dou─â trepte de nemijlocit─â importan╚Ť─â (D ╚Öi Sd). Explica╚Ťiile de un grad superior ├«n abstractizare privind t., ale lui F├źtis ╚Öi Riemann, continu─â ├«n spirit ÔÇô ├«n ciuda unor deosebiri de detaliu ÔÇô bazele ramiste ale teoriei. F├źtis pune accentul pe raporturile determinante din cadrul structurii muzicale, t. fiind ÔÇ×...reunirea raporturilor necesare, succesive sau simultane, ale sunetelor gameiÔÇŁ sau: ÔÇ×principiul regulator al raporturilor sunetelor, ├«n ordine succesiv─â sau simultan─âÔÇŁ. Principiul acesta ÔÇ×regulatorÔÇŁ se refer─â nu numai la raporturile de verticalitate ci ╚Öi la acelea de orizontalitate, ceea ce nu infirm─â totu╚Öi, ├«n concep╚Ťia lui F├ętis, predominan╚Ťa g├óndirii armonice asupra celei melodice. Cam ├«n aceea╚Öi vreme, Riemann define╚Öte no╚Ťiunea astfel: ÔÇ×T. este semnifica╚Ťia particular─â, pe care acordurile o de╚Ťin ├«n raportarea lor la un punct central, tonicaÔÇŁ. Accentul cade la Riemann pe centrarea precis─â ├«n jurul tonicii, decurg├ónd de aici ╚Öi interraport─ârile particulare dintre acorduri: ÔÇ×T. este dup─â Riemann un sistem de acorduri sau armonii. Teza primatului acordurilor fa╚Ť─â de sunet ╚Öi a rela╚Ťiei acordurilor fa╚Ť─â de scar─â este unul dintre principiile ce fundamenteaz─â teoria func╚Ťional─âÔÇŁ (Dahlhaus). De fapt momentul exploziv al definirii t. at├ót de con╚Ötient de valoarea descoperirii ╚Öi at├ót de incon╚Ötient, ├«n acela╚Öi timp, de relativismul unei reprezent─âri, fenomenal circumscrise, este ├«nclinat s─â acorde no╚Ťiunii un sens absolut ╚Öi universal. ├Än virtuoza sa exegez─â, ce opune ╚Öi apropie ├«n paralel concep╚Ťiei lui F├ętis ╚Öi pe aceea a lui Riemann, Carl Dahlhaus observ─â c─â ÔÇ×tonalit├ę moderneÔÇŁ nu este pentru F├ętis ÔÇô ca ╚Öi pentru Riemann ÔÇô altceva dec├ót sistemul unic, ale c─ârui ├«nrudiri ├«ntre sunete pot fi resim╚Ťite ca ÔÇ×rapports n├ęcessairesÔÇŁ. Remarc─â ├«ns─â pe bun─â dreptate c─â, at├óta timp c├ót F├ętis f─âcea distinc╚Ťia ├«ntre ÔÇ×tonalit├ę ancienneÔÇŁ sau ÔÇ×ordre transitoniqueÔÇŁ se introduce ├«n defini╚Ťie o distinc╚Ťie important─â, ar─ât├óndu-se astfel ÔÇ×eroarea defini╚ŤieiÔÇŁ. Domina╚Ťia absolut─â, a unui concept, legat de fapt de sensul restr├óns al t., a durat p├ón─â la descoperirile datorate etnomuzicologiei*, care la r├óndul lor au configurat conceptul larg al t. Revel├ónd ├«n continuare importan╚Ťa rela╚Ťiilor cu tonica (nu doar a acordurilor, ci a ├«ntregului sonor), Kurth adaug─â ÔÇô ├«n virtutea concep╚Ťiei sale energetiste*, de orientare psihologist─â ÔÇô motiv─âri ale acestor rela╚Ťii pe temeiul reac╚Ťiilor psihic-auditive: ÔÇ×No╚Ťiunea de t. ├«nsemneaz─â rela╚Ťia unitar─â a sunetelor fa╚Ť─â de tonica central─â ╚Öi, de aceea, ea se manifest─â ├«n dou─â situa╚Ťii: prima, ├«n existen╚Ťa momentelor comune de ├«ncheiere definitiv─â, a doua, ├«n existen╚Ťa sau cel pu╚Ťin ├«n reconstruirea ideal─â a unui centru al t.ÔÇŁ. ÔÇ×├Än profesarea, mai ales de c─âtre muzicologia germ., a no╚Ťiunii de t. l─ârgit─â se are ├«n vedere, ├«ntr-un mod oarecum nediferen╚Ťiat, fenomene apar╚Ťin├ónd muzicii post-wagneriene sau aceleia orientate spre modal. Se face totu╚Öi remarca judicioas─â c─â...scara cromatic─â a lui Bart├│k ÔÇô cu tendin╚Ťa ei de amestecare a structurilor tonale, inclusiv ale acelora apar╚Ťin├ónd modurilor biserice╚Öti ÔÇô nu este baza ╚Öi punctul de pornire al armonicului, ci numai produsul final, care se ├«ntemeiaz─â pe alte premise dec├ót ├«n cazul lui Sch├ÂnbergÔÇŁ (Edwin von der N├╝ll). ├Än sens larg, t. ar fi ÔÇ×prototipul leg─âturilor tonale ├«n generalÔÇŁ (Guido Adler), care ar include toate tipurile rela╚Ťiilor posibile ├«n interiorul structurilor la orice nivel de organizare tonal-modal─â; ├«n conformitate cu acest punct de vedere, abstract ╚Öi hot─âr├ót anistoric, modalul este o subcategorie a t. (idee ├«mp─ârt─â╚Öit─â, la noi, de D. Cuclin). Distinc╚Ťiile sistematice ╚Öi istorice nu ├«nt├órzie s─â se manifeste fiind ├«n favoarea circumscrierii termenului care ÔÇ×trebuie s─â corespund─â esen╚Ťei faptului dar ╚Öi al schimb─ârii istorice a acestuiaÔÇŁ. Defini╚Ťiei lui Riemann ╚Öi F├ętis, ├«n care t. ├«n sens restr├óns ├«nseamn─â, ├«n fond, numai unul dintre istoricele ÔÇ×types des tonalit├ęsÔÇŁ, i se adaug─â un sens ÔÇ×supraeuropeanÔÇŁ ╚Öi chiar unul europ., privind ├«ns─â etapele mai vechi ale muzicii occid. (polif. veche, organum*-ul etc.), (Wiora). 2. (echiv. lat. tonus; fr. ton; germ. Tonart) Sistem fix de ├«n─âl╚Ťimi (2) ale c─ârui raporturi intervalice exprim─â t. (1); imaginea grafic─â a t. este gama* T. se define╚Öte, ├«n sens static, prin gama model do major* (respectiv la minor*) iar, ├«n sens dinamic, prin transpunerea* acestei game ├«ntr-un spa╚Ťiu reglementat practic de cercul cvintelor*; ├«n acest spa╚Ťiu (v─âzut de F├ętis ca gener├ónd ÔÇ×o ordine politonic─âÔÇŁ) se ├«nscriu, din cvint─â ├«n cvint─â, tonicile* t. care, pornind de la do major (la minor) ÔÇô t. f─âr─â nici un semn de altera╚Ťie* ÔÇô c├ó╚Ötig─â la armur─â*, cu fiecare cvint─â ├«n sens ascendent ╚Öi descendent, c├óte un diez*, respectiv un bemol*. T. minore, dispuse ├«n acela╚Öi fel pe cercul cvintelor, au aceea╚Öi armur─â ca paralelele (v, relativ─â) lor majore. ÔÖŽ ├Än muzica clasic─â, o lucrare sau o parte de lucrare ciclic─â* se axa, ├«n general, pe aceea╚Öi t., de aceea ╚Öi armura sa era era de regul─â constant─â (chiar ╚Öi ├«n cazul modula╚Ťiilor* introduse de apari╚Ťia unei noi teme*). Numai suprafe╚Ťele mai mari care interveneau ├«n cadrul unor p─âr╚Ťi (v. maggiore) sau ├«n ciclul varia╚Ťional (v. tem─â) implicau uneori schimbarea armurii. Totu╚Öi, ultima perioad─â de crea╚Ťie beethovian─â indic─â deja semnele unei relativiz─âri a omniprezen╚Ťei armurii, fenomen care, de-a lungul romantismului*, se ad├ónce╚Öte, pentru ca, o dat─â cu atonalitatea* ╚Öi, ├«n general scriitura muzical─â a sec. 20, armura s─â fie complet ├«nl─âturat─â. ÔÖŽ Specii ale t., fiecare dintre transpunerile acesteia diversific─â genul (II) dualului sistem major-minor. Mo╚Ötenitoare ale modului (I, 3) medieval de do (ionic) ╚Öi ale celui de la (eolic), cele dou─â genuri actuale ale t. (v. mod (II)) sunt supuse, datorit─â transpozi╚Ťiei, unui proces translatoriu t. (1) r─âm├ón├ónd astfel permanent raportat─â la ea ├«ns─â╚Öi, proces diametral opus aceluia de diversificare din cadrul modalului; acesta din urm─â, fundamental afect├ónd ├«ns─â╚Öi structura intervalic─â, este de tip permuta╚Ťional ({abc}, {bca}, {cad}).
TONALIT├üTE s. f. (cf. fr. tonalit├ę): 1. intona╚Ťie deosebit─â, ├«n unele limbi, a unor cuvinte care se scriu la fel, dar care au sensuri diferite (v. ╚Öi inton├í╚Ťie). 2. ├«n─âl╚Ťime caracteristic─â a unei vocale ├«n scara normal─â a tonurilor.

Tonalitate dex online | sinonim

Tonalitate definitie

Intrare: tonalitate
tonalitate substantiv feminin