tomnatec definitie

19 definiții pentru tomnatec

TOMNÁTEC, -Ă adj. v. tomnatic.
TOMNÁTIC, -Ă, tomnatici, -ce, adj. 1. Care apare toamna, care se face toamna; de toamnă. ♦ (Despre pomi) Care rodește toamna; (despre fructe) care se coace toamna. ♦ (Adverbial) Ca toamna, a toamnă; fig. trist, melancolic. 2. Fig. (Despre oameni) Trecut de maturitate, ajuns la vârsta care precedă bătrânețea. ◊ Flăcău (sau holtei, fecior) tomnatic = bărbat trecut de tinerețe și rămas neînsurat. [Var.: tomnátec, -ă adj.] – Toamnă + suf. -atic.
TOMNÁTEC, -Ă adj. v. tomnatic.
TOMNÁTIC, -Ă, tomnatici, -ce, adj. 1. Care apare toamna, care se face toamna; de toamnă. ♦ (Despre pomi) Care rodește toamna; (despre fructe) care se coace toamna. ♦ (Adverbial) Ca toamna, a toamnă; fig. trist, melancolic. 2. Fig. (Despre oameni) Trecut de maturitate, ajuns la vârsta care precedă bătrânețea. ◊ Flăcău (sau holtei, fecior) tomnatic = bărbat trecut de tinerețe și rămas neînsurat. [Var.: tomnátec, -ă adj.] – Toamnă + suf. -atic.
TOMNÁTEC, -Ă adj. v. tomnatic2.
TOMNÁTIC1 s. n. Loc unde stau păstorii cu animalele lor toamna; p. ext. loc unde stă cineva în timpul toamnei. Cantemir își ținu hoarda la tomnatic, pe marginile Lehiei, pînă ce dădură cele dintăi înghețuri ale iernii. SADOVEANU, O. VII 100.
TOMNÁTIC2, -Ă, tomnatici, -e, adj. (Și în forma tomnatec) 1. Care apare toamna, care se face toamna; de toamnă. Cerul, căptușit cu nouri tomnatici, apăsa greu și parcă-și afunda marginile în orizont. REBREANU, R. I 70. În curînd raza se stinse în negurile tomnatice de pe înălțimi. IBRĂILEANU, A. 215. Aerul tomnatic al unei dimineți răgușite de ceață îi răcori repede fruntea. MACEDONSKI, O. III 20. ♦ (Despre pomi) Care rodește toamna; (despre fructe) care se coace toamna. Meri tomnatici. ▭ Și-ar vrea să facă-o gargară De prune tomnatice. TEODORESCU, P. P. 131. ♦ (Adverbial) Ca toamna, a toamnă; p. ext. trist, melancolic. În van mai caut lumea-mi în obositul creier, Căci răgușit, tomnatec, vrăjește trist un greier. EMINESCU, O. I 71. 2. Fig. (Despre oameni) Trecut de maturitate, ajuns la vîrsta care precedă bătrîneții. Dama asta tomnatecă, dar plăcută încă... e o americană bogată. NEGRUZZI. S. I 327. ◊ Flăcău (sau fecior, holtei) tomnatic = bărbat trecut de prima tinerețe și rămas neînsurat; becher, celibatar. Am jucat la trei jocuri într-o singură zi: unul, de flăcăi tomnatici. CREANGĂ, A. 104. Sînteți însurat, domnule director? – Ba nu, doamna mea! Sînt încă tot holtei... holtei tomnatic. ALECSANDRI, T. I 287. Vezi pe acest flăcău tomnatic îmbrăcat cu un frac fără mînice. NEGRUZZI, S. I 238. – Variantă: tomnátec, -ă adj.
tomnátic1 adj. m., pl. tomnátici; f. tomnátică, pl. tomnátice
tomnátic2 s. n., pl. tomnátice
tomnátic adj. m., pl. tomnátici; f. sg. tomnátică, pl. tomnátice
tomnátic s. n.
TOMNÁTIC adj. (livr.) autumnal, (reg.) tomniu. (Fructe ~; zile ~.)
Tomnatic ≠ primăvăratic
TOMNÁTIC1 ~ce n. înv. Loc unde se poate sta la adăpost în timpul toamnei. /toamnă + suf. ~atic
TOMNÁTIC2 ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de toamnă; propriu toamnei; autumnal. Ploaie ~că. 2) (despre fructe, legume) Care se coace toamna. Ridiche ~că. 3) (despre pomi) Care are fructe ce se coc toamna. 4) fig. (despre persoane) Care este înaintat în vârstă. ◊ Flăcău ~ bărbat matur, rămas neînsurat. /toamnă + suf. ~atic
tomnatic a. 1. de toamnă: pere tomnatice; 2. răscopt; fig. bătrân: flăcău tomnatic.
tomnátic (est) și -ec (vest), adj. (d. toamnă). De toamnă: poame tomnatice. Fig. Cam trecut, pe la 30-35 de anĭ: flăcăŭ tomnatic.
TOMNATIC adj. (livr.) autumnal, (reg.) tomniu. (Fructe ~; zile ~.)
Adonis annua L. « Ruscuță tomnatică » (syn. A. autumnalis L.). Specie ce înflorește primăvara-vara. Flori (5 sepale glabre, galbene-roșietice, 5 petale roșii-închis, cu macule negre la bază) dispuse solitar, terminal, pe ramuri. Plantă anuală, înaltă pînă la 35 cm, cu tulpină dreaptă.

tomnatec dex

Intrare: tomnatic
tomnatec
tomnatic adjectiv substantiv neutru