toloacă definitie

10 definiții pentru toloacă

TOLOÁCĂ, toloace, s. f. (Reg.) 1. Pământ lăsat necultivat pentru ca să se odihnească. ♦ Pășune, izlaz comunal pentru vite. 2. Teren liber neîngrădit, între case sau la marginea satului. – Din ucr. toloka.
TOLOÁCĂ, toloace, s. f. (Reg.) 1. Pământ lăsat necultivat pentru ca să se odihnească. ♦ Pășune, izlaz comunal pentru vite. 2. Teren liber neîngrădit, între case sau la marginea satului. – Din ucr. toloka.
TOLOÁCĂ, toloace, s. f. (Regional) 1. Ogor lăsat necultivat, ca să se odihnească și să se îngrașe, și pe care de obicei pasc vitele (v. pîrloagă); pășune, izlaz. Uite cum zic eu, spunea Covrig. Aici o să facem comasare... E pămînt bun pe toloaca asta, pămînt negru. V. ROM. februarie 1952, 141. Și-au mers, și-au mers o bucată bună, și-au ieșit pe-o toloacă, pe care păștea o mulțime de vite. SBIERA, P. 161. 2. Teren liber, neîngrădit, între case sau la marginea satului; maidan. Femeile au prins a melița cînepă hăulind cîntece, și copiii se hîrjoneau pe toloacă. SADOVEANU, N. P. 307. [Erau] două vaci pe toloacă, cîțiva purcei costelivi, o duzină de găini care cîrcîiră cu spaimă la apropierea lor. id. M. C. 86.
toloácă (reg.) s. f., g.-d. art. toloácei; pl. toloáce
toloácă s. f., g.-d. art. toloácei; pl. toloáce
TOLOÁCĂ s. v. ogor, pârloagă.
TOLOÁCĂ ~ce f. 1) Loc necultivat pe care crește iarbă (unde pasc vitele); pășune; izlaz; imaș; suhat. 2) Teren liber neîngrădit între casele unui sat sau la marginea acestuia. /<ucr. toloka
toloacă f. Mold. ogor sterp. [Rus. TOLOKA, iarbă călcată (de vite)].
toloácă (oa dift.) f., pl. e (rut. rus. tolóka. V. clacă, tolocesc). Nord. Loc maĭ întins în sat orĭ la marginea satuluĭ unde pasc vitele orĭ se joacă copiiĭ. V. imaș.[1]
toloa s. v. OGOR. PÎRLOAGĂ.

toloacă dex

Intrare: toloacă
toloacă substantiv feminin