Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

18 defini╚Ťii pentru tolerare

TOLER├ü, tolerez, vb. I. Tranz. A ├«ng─âdui, a permite o situa╚Ťie, un fapt (nepermis); a trece cu vederea. ÔÖŽ A admite, a suporta. ÔÇô Din fr. tol├ęrer.
TOLER├üRE s. f. Ac╚Ťiunea de a tolera. ÔÇô V. tolera.
TOLER├ü, tolerez, vb. I. Tranz. A ├«ng─âdui, a permite o situa╚Ťie, un fapt (nepermis); a trece cu vederea. ÔÖŽ A admite, a suporta. ÔÇô Din fr. tol├ęrer.
TOLER├üRE s. f. Ac╚Ťiunea de a tolera. ÔÇô V. tolera.
TOLER├ü, tolerez, vb. I. Tranz. 1. A ├«ng─âdui o situa╚Ťie sau un fapt sup─âr─âtor, a permite, a trece cu vederea. Dar nu se poate tolera dezordinea... e nevoie de organizare. CAMIL PETRESCU, T. II 441. C─âpit─ânia portului nu poate tolera ├«ntreruperea din lucru. SAHIA, N. 4l. Pietrele s-ar ridica singure s─â ne loveasc─â, dac─â am tolera ca s├«ngele rom├«nilor s─â pl─âteasc─â incapacitatea guvernului. REBREANU, R. II 25. 2. A admite, a suporta pe cineva. Partidul nu va tolera ├«n mijlocul s─âu oameni care ar pierde sentimentul de clas─â. SAHIA, U.R.S.S. 78.
TOLER├üRE s. f. Ac╚Ťiunea de a tolera.
tolerá (a ~) vb., ind. prez. 3 tolereáză
toleráre s. f., g.-d. art. tolerắrii
toler├í vb., ind. prez. 1 sg. toler├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. tolere├íz─â
toleráre s. f., g.-d. art. tolerării
TOLERÁ vb. 1. v. îngădui. 2. v. suporta.
TOLER├ü vb. I. tr. A ├«ng─âdui, a permite (ceva nepermis). ÔÖŽ A admite, a suporta ├«n apropiere (pe cineva). [Cf. fr. tol├ęrer, lat. tolerare].
TOLER├üRE s.f. Ac╚Ťiunea de a tolera. [< tolera].
TOLER├ü vb. tr. a ├«ng─âdui, a permite (ceva nepermis). ÔŚŐ a admite, a suporta ├«n apropiere (pe cineva). ÔÖŽ a ~ un medicament, un tratament = a suporta f─âr─â reac╚Ťie patologic─â. (< fr. tol├ęrer)
A TOLER├ü ~├ęz tranz. 1) (persoane) A accepta admi╚Ť├ónd ├«n apropiere ╚Öi f─âc├ónd abstrac╚Ťie de neajunsuri; a suporta; a suferi; a r─âbda. 2) (fapte sup─âr─âtoare nepermise) A admite ├«n mod con╚Ötient ╚Öi tacit; a suporta; a suferi; a ├«ng─âdui. 3) med. (tratamente, medicamente) A suporta f─âr─â reac╚Ťie de respingere. /<fr. tol├ęrer
toler├á v. 1. a avea indulgen╚Ť─â pentru lucruri ce nu se aprob─â sau nÔÇÖar trebui s─â se permit─â: a tolera abuzuri; 2. a suporta cu indulgen╚Ť─â.
*toler├ęz v. tr. (lat. t├│lero, -├íre). Permit, ├«ng─âdu─ş (trec cu vederea) lucrur─ş pe care a╚Ö avea drept or─ş putere s─â le opresc: nu tolera ca Jidanu s─â fac─â stat ├«n statu t─â┼ş, a tolera abuzurile de a te face complice.
TOLERA vb. 1. a accepta, a admite, a concepe, a ├«ng─âdui, a permite, a r─âbda, a suferi, a suporta, (├«nv. ╚Öi reg.) a prist─âni, (├«nv.) a obicni, a volnici, (fig. fam.) a ├«nghi╚Ťi. (Nu pot ~ una ca asta.) 2. a suporta, (prin Transilv. ╚Öi prin Ban.) a pristui. (~ bine gr─âsimile.)

Tolerare dex online | sinonim

Tolerare definitie

Intrare: tolera
tolera verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: tolerare
tolerare substantiv feminin