tolbă definitie

2 intrări

20 definiții pentru tolbă

TÓLBĂ, tolbe, s. f. 1. Geantă atârnată la șold, în care se păstrează merindele, vânatul etc. 2. Toc în care se păstrau săgețile. [Var.: (pop.) tórbă s. f.] – Din bg., sb. torba.
TÓRBĂ s. f. v. tolbă.
TÓLBĂ, tolbe, s. f. 1. Un fel de geantă atârnată la șold, în care se păstrează merindele, vânatul etc. 2. Toc în care se păstrau săgețile. [Var.: (pop.) tórbă s. f.] – Din bg., scr. torba.
TÓRBĂ s. f. v. tolbă.
TÓLBĂ, tolbe, s. f. (Și în forma torbă) 1. Un fel de geantă care se poartă atîrnată la șold și în care se păstrează merindele, vînatul etc. Își lega vînatul la torbă. SADOVEANU, O. VII 299. Îmi pusei pușca și torba lîngă căpătîi. GANE, N. II 177. O sărmană păsărică a picat moartă sub stejar. Vînătorul vesel o azvîrlă sîngerată în tolba sa. ODOBESCU, S. III 36. 2. (În trecut) Toc în care se păstrau săgețile. Aripi are, iar în tolbă-i El păstrează, ca săgeți, Numai flori înveninate. EMINESCU, O. I 236. M-arunc deodată în mijlocul lor [al Leșilor]... smuncesc torba și plec la fugă. ALECSANDRI, T. II 22. – Variantă: torbă s. f.
TÓRBĂ s. f. v. tolbă.
tólbă s. f., g.-d. art. tólbei; pl. tólbe
tólbă s. f., g.-d. art. tólbei; pl. tólbe
TÓLBĂ s. 1. (pop.) tașcă, (Mold.) țoșcă. (~ pentru vânat.) 2. (înv. și reg.) toc, (înv.) cucură, faretră, săhăidac, tăftui. (~ de săgeți.)
TÓRBĂ s. v. desagă, traistă.
tórbă (-be), s. f.1. Traistă, desagă. – 2. Geantă de vînător. – 3. Toc, teacă pentru săgeți. – 4. Raniță sau cutia negustorului ambulant. – Var. tolbă, tulbă. Mr. torbă. Bg., sb., rut., rus., tc. torba, cf. ngr. τορβᾶς (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 425; Tiktin; Conev 77). Istoria cuvîntului nu este clară. Se pune de obicei în legătură var. tolbă cu sl. tulŭ „teacă”, explicație care nu pare suficientă. Și nici legătura dintre sl. și tc.Der. tolbaș, s. m. (negustor ambulant).
TÓLBĂ ~e f. 1) Geantă vânătorească (din piele sau din alt material) pentru merinde și vânat purtată la șold. 2) înv. Toc pentru săgeți; faretră. /<lat., turc. torba
TÓRBĂ ~e f. pop. 1) Săculeț de pânză de diferite mărimi, folosit, mai ales, pentru merinde. 2) Conținutul unui astfel de săculeț. /<tăt., turc. torba
tolbă f. 1. săculeț de săgeți; 2. sac de piele în care se aruncă vânatul ucis: vânâtorul o svârli sângerată în tolba sa OD.; 3. boccea de marfă: cu tolba în spinare. [Vechiu-rom. tolbă, tulbă, pungă și tolbă de săgeți, probabil identic cu torbă).
torbă f. Mold. 1. sac de drum; 2. tolbă de vânat: aducându-și aminte că are torba AL. [Rus. TORBA, sac].
tólbă f., pl. e (var. din torbă). Vest. Torbă, săculeț (de dus vînatu ucis). Toc de pele de ținut săgețĭ. Boccea de marfă: cu tolba’n spate. – Vechĭ și tulbă.
tórbă f., pl. e (rut. rus. bg. sîrb. turc. torba). Tolbă, traĭstă, săculeț (de dus merinde, vînat ș. a.). V. geantă.
TOLBĂ s. 1. (pop.) tașcă, (Mold.) țoșcă. (~ pentru vînat.) 2. (înv. și reg.) toc, (înv.) cucură, faretră, săhăidac, tăftui. (~ de săgeți.)
torbă s. v. DESAGĂ. TRAISTĂ.
TOLBĂ subst., variantă: tulba. 1. Tolbescu (Puc). 2. Tulbă, Crăciun (Isp II2); – Jurja (16 A II 21). 3. Tulbu, Ana, act. 4. Tulban, Stan (16 B V 107); -ul, Neagoe 1584 (RA III 354; AO XV 127).

tolbă dex

Intrare: tolbă
tolbă substantiv feminin
torbă substantiv feminin
Intrare: Tolbă
Tolbă