toĭág n., pl. ĭege (vsl. toĭagŭ, d. turc. toĭaka, id.; bg. sîrb. tojaga). Baston mare bătrînesc orĭ de ceremonie orĭ de călătorie. Fig. Sprijin: acest fiŭ îĭ fu toĭagu bătrîneților. Lovitură de toĭag. Lumînare lungă cît mortu încolăcită și pusă să ardă la capu luĭ. – Vechĭ și toĭagă f., pl. ĭege.