TOHOÁRCĂ, tohoarce, s. f. (Reg.) Cojoc mare ciobănesc, făcut din piei neprelucrate (cu lâna în afară). – Et. nec.

TOHOÁRCĂ, tohoarce, s. f. (Reg.) Cojoc mare ciobănesc, făcut din piei neprelucrate (cu lâna în afară). – Et. nec.

TOHOÁRCĂ, tohoarce, s. f. Cojoc mare ciobănesc, lung pînă la pămînt, făcut uneori din două rînduri de piei, cusute cu lîna în afară. Cu tohoarca mițoasă în spate și cu cînele după el, Lepădatu trecu prin zbaterea fulgilor. SADOVEANU, O. II 553. Mă culcasem cu tohoarca-n cap și ajunsesem la al doilea somn. C. PETRESCU, R. DR. 132.

tohoárcă (reg.) s. f., g.-d. art. tohoárcei; pl. tohoárce

tohoárcă s. f., g.-d. art. tohoárcei; pl. tohoárce

TOHOÁRCĂ ~ce f. rar Cojoc lung, făcut din piele de oaie neprelucrată, cu lâna în afară, purtat de ciobani. /Orig. nec.

tihoárcă și tohoárcă (oa dift.) f., pl. e (poate d. vsl. *tŭhorka, fem. d. tŭhorĭ, dihor, pin aluz. la putoarea eĭ, maĭ ales cînd o ploŭă. V. tigoare). Mold. Trans. Burcă, cojoc de oaĭe lung cu blana pe afară care ține cĭobanuluĭ loc de pelerină: c’o tohoarcă mițoasă’n spate (Sadov. VR. 19111, 4, 50). – Ti- la Prut. V. sarică și bitușă.[1]

tohoárcă, V. tihoarcă.