TOCMEÁLĂ, tocmeli, s. f. 1. Discuție, tratative purtate pentru stabilirea prețului unei mărfi; târguiala. 2. Învoială, acord, convenție. ◊ Tocmeală agricolă = (în România între anii 1866 și 1945) contract încheiat între moșieri (sau mari arendași) și țărani la luarea în arendă de către aceștia din urmă a unor parcele de pământ; învoială agricolă. ♦ Condiție; 3. (Înv.) Organizare, rânduială, orânduire. [Pl. și: (înv.) tocmele] – Tocmi + suf. -eală.

TOCMEÁLĂ, tocmeli, s. f. 1. Discuție, tratative purtate pentru stabilirea prețului unei mărfi; târguială. 2. Învoială, acord, convenție. ◊ Tocmeală agricolă = (în România între anii 1866 și 1945) contract încheiat între moșieri (sau mari arendași) și țărani la luarea în arendă de către aceștia din urmă a unor parcele de pământ; învoială agricolă. ♦ Condiție. 3. (Înv.) Organizare, rânduială, orânduire. [Pl. și: (înv.) tocmele] – Tocmi + suf. -eală.

TOCMEÁLĂ, tocmeli și (învechit) tocmele, s. f. 1. Discuție pentru stabilirea prețului la negocierea unui lucru; tîrguială. Gospodinele apar de pe toate ulițele și încep tocmeala. BOGZA, Ț. 29. Aici nu merge pe tocmeală, că nu e bîlci. REBREANU, R. II 210. De ți-o spune de tocmeală, Zi-i că nu ți-e de vînzare, Ci că ți-e de dăruială. TEODORESCU, P. P. 529. Socoteala de acasă nu se potrivește cu tocmeala din tîrg. Tocmeala în tîrg și vulpea e-n pădure (= se zice despre cei ce se laudă înainte de a izbuti). ◊ Expr. Bun la tocmeală, rău la socoteală = știe să se tocmească, dar nu vrea să plătească; rău de plată. 2. Învoială, înțelegere, acord, convenție. Ba din vina ta, femeie, pentru că n-ai făcut întocmai cum v-a fost tocmeala. SADOVEANU, D. P. 146. Ce însemnează gluma asta?... Ai uitat tocmeala noastră. BOLINTINEANU, O. 345. Își aduse aminte de tocmeala cu slujitorul; își luă vorba înapoi. ODOBESCU, S. III 46. ♦ Condiție. Ei bine, fie, însă cu o tocmeală. – Ce tocmeală? – Să nu mă mai temi. GANE, N. II 13. Dacă vei primi tocmeala mea, te duc înapoi. ISPIRESCU, L. 9. Eu bucuros viu cu tine, însă cu astfel de tocmeală ca, de vom vedea vreo altă nelegiuire muierească... să ne întoarcem fiecare la scaunul său. GORJAN, H. I 8. 3. (Învechit) Organizare, rînduială, orînduială, întocmire, ordine. Toți, rămaseră mulțumiți de tocmelele lui. ISPIRESCU, L. 103. Mihai, după ce făcu tocmeală iscusită oștirilor sale, trimise pe frații Buzești cu o seamă de oaste către hanul tătăresc. id. M. V. 16. Bună țară, rea tocmeală, se zice despre reaua orînduire a unei țări bogate. ♦ Chibzuială, cumpănire, socoteală, calcul, iscusință. (Cu pronunțare regională) Bătrînii voiau «unire» cu tocmală, iar tinerii «unire» fără socoteală. CREANGĂ, A. 153.

tocmeálă s. f., g.-d. art. tocmélii; pl. tocméli

tocmeálă s. f., g.-d. art. tocmélii; pl. tocméli

TOCMEÁLĂ s. târg, târguială, (rar) precupețire, (reg.) tocmă. (~ a ținut mult.)

TOCMEÁLĂ s. v. acord, aranjament, așezământ, chibzuială, chibzuință, chibzuire, ciclu, clauză, combinație condiție, contract, convenție, creare, cumințenie, cumpăt, cumpătare, datină, dispoziție, facere, fel, fundație, instituție, intrigă, înțelegere, înțelepciune, înțeles, învoială, învoire, judecată, legământ, logodnă, mașinație, măsură, menstruație, minte, moderație, normă, obicei, ordine, organizare, orânduială, pact, period, pețire, pețit, precept, prevedere, principiu, punct, rațiune, regulă, rânduială, rost, semnificație, sens, socoteală, socotință, stipulare, stipulație, tact, termen, testament, tâlc, tradiție, tranzacție, uneltire, unitate, uz, uzanță, zidire.

tocmeală f. 1. întocmire, organizare: bună țară, rea tocmeală; 2. condițiune: cu tocmeala ca...; 3. învoeală: a primi tocmeala; 4. pl. tocmeli agricole, aranjament pentru munca pământului, transportarea productelor, pentru curățirea tufărișurilor și închirierea imașurilor.

tocmeálă f., pl. elĭ (d. tocmesc, mă tocmesc). Întocmire, organizare: bună țeară, rea tocmeală. Condițiune, învoĭală: cu tocmeala asta, primesc să plec. Învoĭală, contract: tocmelile agricole (între moșierĭ și țăranĭ). Neguțare: tocmeală țigănească (prea lungă).

TOCMEALĂ s. tîrg, tîrguială, (rar) precupețire, (reg.) tocmă. (~ a ținut mult.)

tocmeală s. v. ACORD. ARANJAMENT. AȘEZĂMÎNT. CHIBZUIALĂ. CHIBZUINȚĂ. CHIBZUIRE. CICLU. CLAUZĂ. COMBINAȚIE. CONDIȚIE. CONTRACT. CONVENȚIE. CREARE. CUMINȚENIE. CUMPĂT. CUMPĂTARE. DATINĂ. DISPOZIȚIE. FACERE. FEL. FUNDAȚIE. INSTITUȚIE. INTRIGĂ. ÎNȚELEGERE. ÎNȚELEPCIUNE. ÎNȚELES. ÎNVOIALĂ. ÎNVOIRE. JUDECATĂ. LEGĂMÎNT. LOGODNĂ. MAȘINAȚIE. MĂSURĂ. MENSTRUAȚIE. MINTE. MODERAȚIE. NORMĂ. OBICEI. ORDINE. ORGANIZARE. ORÎNDUIALĂ. PACT. PERIOD. PEȚIRE. PEȚIT. PRECEPT. PREVEDERE. PRINCIPIU. PUNCT. RAȚIUNE. REGULĂ. RÎNDUIALĂ. ROST. SEMNIFICAȚIE. SENS. SOCOTEALĂ. SOCOTINȚĂ. STIPULARE. STIPULAȚIE. TACT. TERMEN. TESTAMENT. TÎLC. TRADIȚIE. TRANZACȚIE. UNELTIRE. UNITATE. UZ. UZANȚĂ. ZIDIRE.