toci definitie

50 definiții pentru toci

TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz. și tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Lat *toccare.
TÓCĂ, toci, s. f. 1. Pălărioară fără boruri, purtată de femei. 2. Pălărie de formă cilindrică, fără boruri, purtată de magistrați și de avocați în exercițiul funcțiunii. – Din fr. toque.
TOCI2 s. n. Numele unui joc de cărți. ♦ Cuvânt care marchează o greșeală în acest joc. – Et. nec.
TOCÍ1, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin folosire, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.
TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz., Tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Din lat. *toccare.
TÓCĂ, toci, s. f. 1. Căciuliță sau pălărioară fără boruri, purtată de femei. 2. Acoperământ pentru cap, de formă cilindrică, fără boruri, purtat de magistrați și de avocați în exercițiul funcțiunii. – Din fr. toque.
TOCI2 s. n. Numele unui joc de cărți. ♦ Cuvânt care marchează o greșeală în acest joc. – Et. nec.
TOCÍ1, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin întrebuințare, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.
TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia un material în bucăți foarte mărunte (uneori reducîndu-l la o pastă) prin lovituri repetate cu un instrument tăios sau utilizînd mașini speciale. Dumitrache, adună urzici, toacă-le, fierbe-le, amestecă-le cu tărîțe și dă-le la rațe. STANCU, D. 6. Răsuceai de asemeni o funie de cîlți... și pe urmă tocai cîlții mărunt pe o buturugă, c-un toporaș. PAS, Z. I 37. Stăteau toți ca niște bușteni, pe care ai fi putut să toci toată pădurea. GALACTION, O. I 271. ◊ Fig. Plumbii toacă nemilos îngrăditura cu nuiele împletite. DUMITRIU, N. 214. 2. Tranz. Fig. (Cu privire la bunuri materiale) A cheltui fără chibzuială, a risipi. Se miră cum am putut, în asemenea timpuri, să-mi toc trei moșteniri. C. PETRESCU, C. V. 200. Își tocase moștenirea de la părinți, iaca ce făcuse! DELAVRANCEA, O. II 326. S-a îndrăgit cu vătaful lui de curte și-i toacă starea fără mustrare de cuget. FILIMON, C. 219. ♦ (Cu privire la persoane) A duce la ruină, prin cheltuieli nechibzuite; a face să sărăcească. A divorțat de Pascalopol, după ce l-a tocat, și acum e prin Spania. CĂLINESCU, E. O. II 320. Unii spun că Brumaru trăiește din expediente de club, iar alții că ar fi bogat și Nadina îl toacă îngrozitor. REBREANU, R. I 254. 3. Intranz. A îndruga multe și mărunte; a flecări, a sporovăi. De ani de zile toca despre eroi, patrie... și la cel dintîi obuz, a fugit. CAMILAR, N. I 64. Ce rost își are pofta nebună a șerpișorilor mei de copii aici, cînd eu ți-am tocat despre bielă? SAHIA, N. 32. Le toacă gura în neștire, Se bat cu morile de vînt. VLAHUȚĂ, P. 53. ◊ Expr. A toca cuiva la ureche (sau la cap) sau (tranz.) a toca pe cineva la cap = a spune (cuiva) multe și mărunte, a plictisi pe cineva cu același lucru; a flecări. D-nul director, cu consoarta după el, nu-l slăbește și-i toacă la ureche. VLAHUȚĂ, O. A. III 8. Că doar n-am să-ți toc la ureche pînă mîne. ALECSANDRI, T. I 110. El iubea liniștea și copiii îi tocau la cap toată ziua. NEGRUZZI, S. I 206. A-i toca cuiva gura (ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită) v. gură (I 3). (Tranz.) A toca la verzi și uscate sau a toca cîte-n lună și în soare = a povesti tot felul de baliverne, a spune verzi și uscate. 4. Intranz. A bate, a ciocăni, a lovi, a bocăni. După zidul morii, mulțimi de mitraliere prinseră a toca. CAMILAR, N. I 82. O mitralieră toacă departe, dar lovește prea scurt. CAMIL PETRESCU, U. N. 399. El au tocat la ușă, și ea au întrebat că cine-i acolo. SBIERA, P. 84. ◊ Tranz. Îmi vine să-l toc în cap, să-l omor... că încă atîta năcaz nime nu mi-a făcut. RETEGANUL, P. IV 25. 5. Intranz. A bate toaca. Cuvioșii părinți au tocat, au dat clopotelor grai. GALACTION, O. I 217. Popa-n toacă, toacă La biserica din sat. MACEDONSKI, O. I 86. Nu se auzea de dimineață pînă în sară decît tocînd și trăgînd clopotele. NEGRUZZI, S. I 226. Cînd toca la Radu-vodă, Eu stam cu puica de vorbă. TEODORESCU, P. P. 312. Popa nu toacă de două ori pentru o babă surdă. (Fig.) Crăcile uscate se băteau una de alta, sunau în depărtări, tocînd în clopotnițele singurătăților. CAMILAR, N. II 271. Drept dascăl toacă cariul sub învechitul mur. EMINESCU, O. I 69. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe, unde și-a înțărcat dracul copiii. Vă duceți... În baltă, trestie, pustietate, Unde popa nu toacă, Unde fata nu gioacă. ALECSANDRI, P. P. 10. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic, lovindu-și una de alta, în mod ritmic, cele două părți ale ciocului. Cocostîrcii, înfipți într-un picior, Dau gîtul peste aripi, tocînd din ciocul lor. ALECSANDRI, P. III 39.
TÓCĂ, toci, s. f. 1. Căciuliță sau pălărioară fără boruri purtată de femei. Îi găsiseră un fel de tocă de un verde-închis, din care se lăsa pe umeri ceva ca o glugă de cașmir, tot verde. CAMIL PETRESCU, O. I 347. Era îmbrăcată ca amazoană, un costum de catifea verde ca smarandul... în cap o tocă de aceeași stofă ca rochia. CARAGIALE, N. S. 123. 2. Acoperămînt pentru cap, de formă cilindrică, fără boruri, purtată în trecut mai ales de avocați și de magistrați în exercițiul funcțiunii. – Pl. și: toce (CONTEMPORANUL, II 322).
TOCÍ, tocesc, vb. IV. 1. Tranz. A face mai puțin ascuțit, a strica, a uza, a roade (prin întrebuințare, lovire, frecare etc.). Numai atunci vei da cu mîna de mine cînd vei rupe trei perechi de opinci de fier și cînd vei toci un toiag de oțel căutîndu-mă, căci eu mă duc. ISPIRESCU, L. 55. Mult timp Murad în lupte, tocindu-și iataganul, Mărise, apărase întreg Aliotmanul. ALECSANDRI, P. III 344. ◊ (Poetic) Sub creștetul măririi, astăzi vechiturile, În granit lovind totuna, Își tocesc custurile. BELDICEANU, P. 121. A robului plînsoare o piatră chiar tocește Curgînd neîncetat. BOLINTINEANU, O. 7. ◊ Refl. Pușculița-mi ruginește, Ținta-n ghioagă se tocește. ALECSANDRI, P. A. 55. Pieptul tău era tare ca de oțel, paloșul se tocea pe dînsul. RUSSO, O. 23. ♦ Fig. A slăbi, a uza, a slei. Astfel se rostesc bătrînii din adîncul cugetării; Însă voi nu le dați seamă și tociți răbdarea țării Și-a lui vodă. DAVILA, V. V. 22. Ne-am tocit mereu puterile în luptele ce am fost siliți să susținem. ODOBESCU, S. III 433. 2. Tranz. A da la tocilă, a ascuți. Mergeți... că doară baba nu s-a dus în pod să vă aducă de mîncare, ci să-și ascuță dinții să vă poată mînca; că are în pod o piatră mare de moară, de care-și tocește dinții. RETEGANUL, P. V 42. 3. Intranz. Fig. (în limbajul școlarilor) A citi de mai multe ori o lecție, în scopul de a o învăța pe dinafară (de obicei fără preocuparea de a o adînci). A tocit singur și a dat vreo două clase de liceu, într-ascuns. PAS, Z. I 179. Mîine are teză. Tocește și el. C. PETRESCU, C. V. 84.
tocá (a ~) vb., ind. prez. 3 toácă
tócă s. f., g.-d. art. tócii; pl. toci
tocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocésc, imperf. 3 sg. toceá; conj. prez. 3 să toceáscă
tocá vb., ind. prez. 1 sg. toc, 3 sg. și pl. toácă
tócă s. f., g.-d. art. tócii; pl. toci
toci s. n.
tocí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocésc, imperf. 3 sg. toceá; conj. prez. 3 sg. și pl. toceáscă
TOCÁ vb. a mărunți, (reg.) a tocăni, (Mold.) a hăcui. (A ~ furaje, ceapă.)
TOCÁ vb. v. arunca, azvârli, bate, bocăni, bodogăni, calici, cheltui, cicăli, ciocăni, dăscăli, flecări, irosi, izbi, împrăștia, îndruga, lovi, păcăni, pălăvrăgi, pârâi, plictisi, pocăni, prăpădi, răpăi, risipi, ruina, sărăci, scăpăta, sâcâi, sporovăi, trăncăni, țăcăni, zvârli.
TOCÍ vb. 1. a se știrbi. (Cuțitul s-a ~.) 2. a (se) scâlcia. (I s-au ~ tocurile.) 3. a (se) roade, a (se) uza. (Covorul s-a ~.) 4. a (se) degrada, a (se) deteriora, a (se) ponosi, a (se) roade, a (se) strica, a (se) uza. (Hainele i s-au ~ de tot.)
TOCÍ vb. v. ascuți, bucheri.
A (se) toci ≠ a (se) ascuți
TÓCĂ s.f. 1. Acoperământ pentru cap, fără boruri, purtat în trecut de avocați sau de magistrați. 2. Pălărioară fără boruri sau căciuliță pe care o poartă femeile. [< fr. toque, cf. it. tocco].
TÓCĂ s. f. 1. acoperământ pentru cap, fără boruri, purtat în trecut de avocați sau de magistrați. 2. căciuliță sau pălărioară fără boruri purtată de femei. (< fr. toque)
tócă (-ci), s. f. – Baretă, tichie. Fr. toque. – Der. toc, s. n. (pălărie de damă), cf. rus. tok (Candrea).
tóci s. m. – Un anumit joc de cărți. Rus. točĭ vū točĭ „la fel”.
tocí (tocésc, tocít), vb.1. A strica vîrful, a îngroșa tăișul. – 2. A strica, a uza. – 3. A învăța foarte mult, a învăța mecanic. – Megl. tuțǫs, tuțiri „a ascuți”. Sb. točiti „a ascuți”, bg. točam, rus. točitĭ „a ascuți” (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 414; Conev 66; Bogaci), din sl. točiti „a da tîrcoale”. Sl. trebuie să fi însemnat și „a face să funcționeze tocila de mînă sau de picior”; și de aici separarea sensului din rom. și din limbile slave, căci tocila strică în același timp cantul și ascute tăișul. Bg. și rus. au ambele sensuri. Ultimul sens, care aparține Arg. școlar, presupune un sens intermediar de „a pisa”. – Der. tocilă, s. f. (mașină de ascuțit; elev conștiincios și pisălog; Arg., bicicletă), din sl. (bg., rus.) točilo; tocilar, s. m. (ascuțitor; elev care învață mult); tocitoare, s. f. (ciubăr, putină), din același sl. točiti cu sensul de „a stoarce”, cf. pritoci.
A TOCÁ toc 1. tranz. 1) (materiale sau alimente)A tăia în bucăți mici (cu ajutorul unui cuțit sau al unei mașini speciale). 2) fig. fam. (bani sau bunuri materiale) A risipi în mod nechibzuit; a irosi; a risipi; a cheltui. 2. intranz. 1) A bate toaca. 2) A vorbi mult și repede (ca o toacă). ◊ A-i ~ cuiva la ureche (sau la cap) a plictisi pe cineva, spunându-i mereu aceleași lucruri; a-i bate cuiva capul. ~ la verzi și uscate a flecări. 3) (despre arme) A țăcăni întruna. 4) (despre păsări, mai ales despre berze) A produce un sunet caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. /<lat. toccare
TÓCĂ ~ci f. 1) Acoperământ pentru cap de formă cilindrică, fără boruri, purtat de magistrați. 2) Pălărie mică, fără boruri, purtată de femei. [G.-D. tocii] /<fr. toque
A TOCÍ ~ésc tranz. 1) (unelte metalice de tăiat) A ascuți cu tocila. 2) A face să se tocească. 3) fig. (răbdarea, puterile etc.) A face să slăbească. 4) fam. (lecții) A învăța mecanic, citind de multe ori; a bucheri. /<sl. tociti
A SE TOCÍ se ~éște intranz. 1) (mai ales despre unelte metalice de tăiat) A deveni mai puțin ascuțit prin întrebuințare îndelungată sau neglijență; a se tâmpi. 2) (despre obiecte) A se roade prin întrebuințare îndelungată sau lovire. /<sl. tociti
tocà v. 1. se zice de strigătul berzei; 2. fam. a spune vrute și nevrute, a vorbi întruna: a toca câte în lună și în soare, îi toacă gura; 3. a anunța serviciul divin bătând toaca: acum toacă de leturghie; 4. a trage clopotele: toacă la biserică; 5. a lovi tare: îi toacă în cap; 6 a tăia în mici bucăți; a toca carne; 7. fig. a ruina, a risipi: la tocat, și-a tocat starea. [Verb de origină imitativă (cf. toc!)].
tocă f. pălărie fără borduri a judecătorilor, magistraților: tocă de catifea neagră! (= fr. toque).
tocì v. 1. Mold. a da în tocilă, a ascuți; 2. a strica tăiușul unui instrument ascuțit; 3; fig. a uza, a amorți: a toci simțurile. [Rus. TOČITĬ, a ascuți pe tocilă].
3) toc, a v. intr. (d. interj. toc saŭ lat. pop. tõccare, tot onomatopeĭe; it. toccare, pv. tocar, fr. toucher, toquer, sp. pg. tocar. – El toacă, să toace). Bat toaca: popa nu toacă de doŭă orĭ pentr’o babă surdă. Clămpănesc, bat din cĭoc: barza toacă. Clămpănesc, vorbesc mult: ĭa nu maĭ toca la urechea mea, ĭa nu-mĭ toca la cap, toată ziŭa îțĭ toacă gura. V. tr. Vorbesc mult: a toca cîte’n lună și’n soare. Taĭ carnea cu satîru (saŭ cu mașina) în bucățele foarte micĭ ca să fac chiftele (în nord hăcuĭesc): a toca carne, carne tocată. Fig. Iron. Risipesc, mănînc: șĭ-a tocat averea la chefurĭ. Ruinez, scurg de parale: prieteniĭ l-aŭ tocat.
*tócă f., pl. ĭ (fr. toque. V. tichie). Un fel de potcap pe care-l poartă magistrațiĭ și avocațiĭ în ședință. Un fel de pălărie de cocoană.
tocésc v. tr. (vsl. točiti, învîrtesc la strug [care seamănă cu tocila]; bg. točy, a ascuți, a toci; rus. točitĭ, a turna, a vărsa, a ascuți, a toci. V. pri-, răs-, s- și ză-, to-cesc). Stric vîrfu ascuțit orĭ tăișu: a toci un cuțit; a-țĭ toci dințiĭ, ghearele, toĭagu. Fig. A-țĭ toci simțurile. Iron. Învăț prea mult.
toacă-gu s., adj. v. CLĂNȚĂU. FLECAR. GURALIV. LIMBUT. PALAVRAGIU. VORBĂ-LUNGĂ. VORBĂREȚ.
TOCA vb. a mărunți, (reg.) a tocăni, (Mold.) a hăcui. (A ~ furaje, ceapă.)
toca vb. v. ARUNCA. AZVÎRLI. BATE. BOCĂNI. BODOGĂNI. CALICI. CHELTUI. CICĂLI. CIOCĂNI. DĂSCĂLI. FLECĂRI. IROSI. IZBI. ÎMPRĂȘTIA. ÎNDRUGA. LOVI. PĂCĂNI. PĂLĂVRĂGI. PÎRÎI. PLICTISI. POCĂNI. PRĂPĂDI. RĂPĂI. RISIPI. RUINA. SĂRĂCI. SCĂPĂTA. SÎCÎI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI. ȚĂCĂNI. ZVÎRLI.
TOCI vb. 1. a se știrbi. (Cuțitul s-a ~.) 2. a (se) scîlcia. (I s-au ~ tocurile.) 3. a (se) roade, a (se) uza. (Covorul s-a ~.)
toci vb. v. ASCUȚI. BUCHERI.
ACOPERĂMÎNT DE CAP. Subst. Pălărie, pălărioară (dim.), pălăriuță, clop (reg.); canotieră, sombrero; pălărie de paie, panama; cilindru (înv.), joben, gambetă (înv.), melon (rar); petas (ist.); bicorn, tricorn, șleapcă (reg.); cauc, calpac (înv.), potcap, potcapic (rar), camilafcă, culion (înv.); pălărie de damă, pălărioară, tocă, baretă (rar). Căciulă, căciuliță (dim.), căciuloi (augm.), cușmă (reg.), țurcă, țurcană, tombateră (înv.), chiulaf (înv.), ișlic (înv.), ișlicel (dim., înv.), gugiuman (înv.), cucă (înv.). Chipiu, șapcă, ceapcă (rar), tiulercă (reg.), capelă, capeluță (dim.), caschetă, ceacău (reg.). Coif, cască, chivără (înv.). Beretă, bască; turban, turbulan (înv.), tulpan (rar), cealma (înv.); scufie, scufă, scufiță (dim.), ceapsă (reg.), tichie, tichiuță (dim.), bonetă, bonețică (dim.), căiță (reg.); fes. Basma, băsmăluță (dim.), cimber (reg.), batic, năframă, năfrămioară (dim.), năfrămuță, năfrămiță, cîrpă (rar), cîrpușoară (dim.), broboadă, bariș, bertă (reg.), maramă, mărămuță (rar), mărămioară (dim.,: rar), pînzătură (reg.), testemel (pop.), tulpan, tulpănaș (dim.), legătură, felegă (reg.), grimea (reg.), grimeluță (dim., reg.), casîncă (reg.), peșchir (înv. și reg.), vil, voal, vîlnic, potilat (reg.), hobot (reg.). Vb. A purta pălărie (șapcă, căciulă), a avea ceva în (pe) cap; a(-și) pune ceva în (pe) cap, a-și acoperi capul, a se lega (cu ceva) la cap, a (se) îmbrobodi, a-și scoate pălăria (căciula etc.), a se descoperi; a se dezbrobodi. V. îmbrăcare, îmbrăcăminte, obiecte de îmbrăcăminte.
a toca (pe cineva) la cap expr. a spune mereu același lucru, a plictisi.
a toca banii (cuiva) expr. a cheltui banii (cuiva).
a toca câte-n lună și-n soare expr. a vorbi mult și fără rost.
a-i toca (cuiva) la ureche expr. v. a toca la cap.
toca, toc v. t. 1. a cheltui fără chibzuință 2. a bate, a lovi 3. a flecări, a sporovăi
toci, tocesc v. t., v. i. (d. elevi și studenți) a învăța foarte mult

toci dex

Intrare: tocă
tocă substantiv feminin
Intrare: toca
toca verb grupa I conjugarea I
Intrare: toci (s.n.)
toci s.n. substantiv neutru
Intrare: toci (vb.)
toci vb. verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a