TOCEÁLĂ, toceli, s. f. Faptul de a-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; buchereală. ♦ Faptul de a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Toci + suf. eală.

TOCEÁLĂ, toceli, s. f. Faptul de a-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; buchereală. ♦ Faptul de a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Toci + suf. eală.

TOCEÁLĂ, toceli, s. f. Acțiunea de a toci (3); tocire. Eram dat ca pildă... de «toceală.», adică de învățătură papagalicească. GALACTION, O. I 14. Ai înnebunit cu desăvîrșire... Iată unde duce toceala! C. PETRESCU, A. R. 33.

toceálă s. f., g.-d. art. tocélii; pl. tocéli

toceálă s. f., g.-d. art. tocélii; pl. tocéli

TOCEÁLĂ s. v. buchereală, buchiseală.

toceálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a toci. V. tocilă.

toceală s. v. BUCHEREALĂ. BUCHISEALĂ.