Dicționare ale limbii române

Definiția cu ID-ul 973704:

TOC subst. (cutie, cadru, condei etc.), cf. subst. toacă și vb. a toca. 1. Toc, Toader (BC IV 184); – fam. (C Ștef; 16 A I 6, 13; 17 A I 55). 2. Toca, Gh. (AO XVI 345); – P., ard. (Var 125); Piscul Tocei t. (17 B II 434). 3. Tocar, V., mold., act. Coincidențe: blg. Toкo sint. < Todor.

Toc dex online | sinonim

Toc definitie