tocănit definitie

2 intrări

20 definiții pentru tocănit

TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.
TOCĂNÍT, tocănituri, s. n. Faptul de a tocăni. – V. tocăni.
TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.
TOCĂNÍT, tocănituri, s. n. Faptul de a tocăni. – V. tocăni.
TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. În fluiere și triște Cînta, lin tocănind pe o covată, Cît putea simțirile să miște Fieșcui. BUDAI-DELEANU, Ț. 95.
TOCĂNÍT, tocănituri, s. n. Faptul de a tocăni; clămpănit. Dacă se aprinde undeva o casă, [barza] vestește oamenii prin tocănitul cu ciocul. ȘEZ. VIII 53.
tocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 să tocăneáscă
tocănít s. n., pl. tocăníturi
tocăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. tocăneáscă
tocănít s. n.
TOCĂNÍ vb. v. bate, bocăni, bodogăni, cicăli, ciocăni, dăscăli, jegoși, mărunți, mânji, murdări, păta, plictisi, pocăni, sâcâi, toca.
TOCĂNÍT s. v. bătaie, bocăneală, bocănire, bocănit, bocănitură, ciocăneală, ciocănire, ciocănit, ciocănitură.
A TOCĂNÍ ~ésc intranz. A lovi repetat (cu un obiect în ceva tare), producând un zgomot specific. /toc + suf. ~ăni
TOCĂNÍT ~uri n. 1) v. A TOCĂNI. 2) Zgomot produs de un obiect sau de o ființă care tocănește. /v. a tocăni
tocănì v. a toca mărunt; fig. a toca într’una din gură.
tocănésc v. intr. (d. interj. toc, ca bocănesc d. boc. Cp. cu docănesc). Toc (bat toaca) mult, bocănesc: nu maĭ tocăni, că m’aĭ asurzit! Strig la mîncare pin strigătu de toc-toc: ĭeșĭ afară să tocănească angăriile (Neam. Rom. Lit. 2, 810).
tocăni vb. v. BATE. BOCĂNI. BODOGĂNI. CICĂLI. CIOCĂNI. DĂSCĂLI. JEGOȘI. MĂRUNȚI. MÎNJI, MURDĂRI. PĂTA. PLICTISI. POCĂNI. SÎCÎI. TOCA.
tocănit s. v. BĂTAIE. BOCĂNEALĂ. BOCĂNIRE. BOCĂNIT. BOCĂNITURĂ. CIOCĂNEALĂ. CIOCĂNIRE. CIOCĂNIT. CIOCĂNITURĂ.
tocăní, tocănesc, vb. – (reg.) 1. (tranz.) A zdrobi, a pisa. 2. (tranz., refl.) A (se) mânji. – Contaminare între toca și bocăni (Scriban, DEX); din toc „zgomot produs de ciocănitură” + suf. -ăni (MDA).
tocănít, -ă, tocăniți, -e, adj. – (reg.) Mânjit, murdărit. – Din tocăni (DEX).

tocănit dex

Intrare: tocăni
tocăni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: tocănit
tocănit substantiv neutru